24 Iunie 1940
Kirill, Viktor, acum și Jaan... Dumnezeule, câte mă mai lași să îndur? Mă distrugi, îmi scurtezi viața cu fiecare apropiat pe care mi-L furi sau mi-L rănești. Încetează, sau o să te împușc și pe tine!
„Am vrut să-l înțeleg și să mă înțeleagă, să ne povestim viețile și pierderile în război. Am știut de la bun început că acea conversație va lua sfârșit înainte să lămurim. Ah, și-mi pare atât de rău că l-am lăsat să înțeleagă greșit acele lucruri. Jaan dispăruse din fortăreață după acel atac surpriză de la râu, își luase hainele și plecase în munte cu ceilalți camarazi. Când l-am văzut în acea dimineață că pleacă cu o atât de mare ușurință, m-am simțit gol. Mă intreb... Cum va reuși el să se descurce printre atâția ruși, el, un neamț cu „probleme de vorbire"? Trebuia să îl întâlnesc și știam că ne vom revedea, simțeam asta în adâncul inimii, dar probabil după ce timpul avea să lase amprentele singurătății pe amândoi."
Jasha închise caietul și îl trânti în pat, acolo unde cearșaful era mototolit, iar cele două perne căzute undeva pe podea. Ieși afară și trase aerul verii în piept, privind spre munți. Priveliștea era excepțională, vârfurile se înălțau spre cer de parcă și-ar fi dorit să se ascundă după nori. Simți o mână pe umărul său, o atingere atât de familiară încât își dădu seama cine îl atinsese. Se întoarse.
-Strânge-ți lucrurile, Jasha, ne mutăm, rosti Viktor entuziasmat.
Rusul ridică o sprânceană nedumerit. Adevărul era că își petrecuseră destul timp în acele fortărețe și trebuiau să se apropie mai mult de oraș și să ofere ajutor cetățenilor, dar în adâncul său spera că se vor muta în munți, după Jaan. Privi peisajul încă o dată, apoi întrebă:
-Unde?
-În oraș. Hai odată, pleacă tancurile în cincispe' minute.
Viktor dispăru într-o încăpere, iar roșcatul, tăcut, îl urmă mai puțin entuziasmat. Nu știa ce să-și ia cu el. De fapt, nu avea destule lucruri pe care să le care, dar alese un rucsac destul de mare încât să încapă tabloul făcut de Kirill, uniforma de schimb, pușca și armamentul, câteva grenade și câteva haine de schimb. În urma lor trecu un bărbat bine clădit care cără restul armamentului, apoi încă doi ruși care strânseră păturile împreună cu lenjeria. Așa cum spusese Viktor, tancurile plecară împreună cu soldații în fix cincisprezece minute, lăsând în urma lor o tăcere amară și mult praf înecăcios.
-Ce-i cu fața asta, omule?
Inimă lui Jasha începu să pompeze mai mult sânge decât era normal, dar evită să îl privească pe brunet tot drumul. Cu cât se apropiau mai mult de oraș, cu atât avioanele dispăruseră din acest vis straniu, tangibil și ireal în același timp, iar tancurile inamicilor erau de negăsit în acea inexistență a umanității. Doar ruinele mai rămăseseră din Moscova. Doar ruinele le aduceau oamenilor aminte că acolo fusese un oraș vesel.
Se stabiliseră repede într-un cămin vechi în care își împărțiră camerele doi câte doi de data aceasta. Clădirea avea patru etaje și 40 de camere, perfecte pentru a adăposti toți soldații și armele lor.
În jur domnea o calmitate apăsătoare, căci până atunci se trăsese nemilos în toate direcțiile. Dar acum era liniște. Prea liniște.
Dimineața îl lovi pe Jasha ca o grenadă. Fusese prea obosit după drum ca să se poată trezi în largul său, mai ales că râsetele și zgomotele de afară îi străpunseră timpanele chiar și prin perna imensă. Se ridică din pat și înjură, aruncând cu obiectul moale pe care dormise în celălalt colț al camerei. Scoase capul pe fereastră și privi către zarva de jos, unde îl văzu pe Viktor râzând cu o culoare extrem de roșie în cap. Coborî scările și trase pe el doar o pereche de pantaloni mai largi, lăsându-și abdomenul frumos sculptat la vedere. Rămase blocat în prag, mărind instinctiv ochii când chipul lui Viktor se întoarse spre el. Pentru câteva secunde, se sorbiră amândoi din privi, însă Viktor cedă primul, coborându-și ochii spre pielea celui din fața sa.
Jasha îl simți când înghiți în sec în fața imaginii lui, dar se prefăcu că nu observă și înaintă, așezându-și o mână în părul roșu al lui Viktor.
-Ce mama dracului ai făcut? întrebă amuzat, lăsându-și greutate pe unul din picioare, celălalt urcându-l pe scara din față.
-Am găsit un nuanțator prin oraș, Dima m-a vopsit, rosti foarte încântat, apropiindu-se excesiv de mult de buzele lui Jasha.
Se priviră serios și își comunicau doar prin priviri, apoi, parcă gândurile trecuseră spre o zonă mult prea indecentă, se îndepărtară câțiva centimetrii amândoi, aproape în același timp.
Viktor îl privi cu coada ochiului, dorindu-și să-l simtă din nou aproape, dar refuză să se apropie. Pieptul lui Jasha se ridică sub eliberarea aerului încărcat în plămâni, așezându-se pe scară. Se uită în jur și realiză că rămăseseră singuri, iar tăcerea era prea apăsătoare.
Viktor deschise gura pentru a vorbi din nou, dar niciun cuvânt nu-i ieși. Se lăsă pe scară lângă soldat, stând cu antebrațele pe genunchi.
-Deci, mă prinde culoarea? îl întrebă pe Jasha, forțându-l să îl privească iarăși.
Bărbatul se uită cu gesturi robotice la el, apoi îi zâmbi tandru.
-Foarte bine, Viktor. Îți stă foarte bine, se asortează cu ochii și buzele la fel de roșii.
Ultimele cuvinte le șopti atât de aproape de urechea sa, încât acesta tremură naiv la vorbele sale. Jasha îi depuse un sărut apăsat pe bucata de piele dintre linia bărbiei și umăr, apoi se ridică și urcă spre camera lui. Pentru un moment, Viktor dori să îl urmeze și sa facă dragoste cu el, dar gândul îi trecu repede când își imagină cu ce brutalitate ar fi fost respins.
Plecă în oraș, se afundă printre clădiri, se pierdu, dar măcar era departe de amărăciunea căminului. Apoi, călătoria începu să se fărâmițeze, după ce atâta vreme se desfășurase în linie dreaptă, ca dintr-un salt.
La marginea unui zid observă trupul îmbrăcat în uniformă militară a unui rus dezarmat ce își savura țigara și sticluța cu vodkă.
-Hmm, nu te văd prea bine, puștiule, cu arma aia pe jos, rosti Viktor, aporpiindu-se excesiv de mult de soldat. Parcă înfricoșat de vorbele sale, simțind un pericol inexistent, aruncă țigara și se întinse după arma de jos, dar genunchiul celui din fața sa îi blocă mișcarea.
Viktor îi luă sticluța din mână și dădu alcoolul pe gât, lăsând-o goală jos, urmând un sunet satisfăcut după ce înghiți tăria. Îi prinse umerii și îi deschise cămașa de militar în mai puțin de câteva secunde, prinzându-i pielea gâtului în strânsoarea dinților săi. Soldatul, puțin mai mic de statură decât el, rămase surprins când își simți trupul dezgolit încet, încet, dar simți plăcerea ce avea să se formeze între trupurile lor, așa că își înghiți vorbele legate de un refuz și se năpusti asupra buzelor rozalii ale lui Viktor. Le supse pofticios, le mușcă tandru și se lăsă dezgolit de inhibiții de cel din fața lui.
-Care e numele tău? îi șopti la ureche, sugându-i lobul cu o lascivitate aparte.
-Alexei, răspunse celălalt într-un suflu fierbinte.
-Așa, Alexei, întoarce-te acum, îi porunci, acesta executând imediat comanda.
După o clipă rămase nemișcat, privindu-i fesele frumos conturate, pe care și le dori să le plesnească vulgar, dar se abținu pentru moment. Umflătura din pantalonii lui Viktor deveni insuportabilă, așa că scăpă de haine și se năpusti asupra lăcașului înfometat al lui Alexei. Îi despărți fesele și pătrunse încet, până când se obișnuiră amândoi cu acea sanzatie de acaparare a partenerului. Îl sărută pe spate și îi spuse să se relaxeze, apoi realuara jocul erotic, intrând și ieșind într-un ritm antrenant.
Alexei simți că îi cedează genunchii și se agăță de zid pentru a se susține. Ca să îl poată simți în întregime, își arcui spatele sub atingerile plăcute ale brațelor puternice lui Viktor, ridicându-și posteriorul și înfigând palmele în peretele din fața lui. Vântul le adia prin părul străpuns de sudoare, urmă a plăcerii, lăsând în liniștea orașului să se audă zgomotele pline de dorință.
Bărbatul îi prinse sfârcurile teribil de întărite și se jucă cu ele, ciupindu-le și desfătându-le sub atingerile satisfăcătoare. Îl trase mai aproape pe Alexei și îi prinse bărbia, forțându-l să-și întoarcă privirea.
-Întoarce-te, vreau să te privesc!
Soldatul se conformă, iar după ce își menținu corpul sub privirile analizatoare ale lui Viktor, se năpusti asupra buzelor lui lacom, pătrunzând în acel lăcaș umed și plăcut atingerilor limbii. Trupurile lor se uniră iarăși, iar sunetele pline de excitare intregira cadrul erotic. Picioarele băiatului stăteau strâns în jurul taliei lui Viktor, iar spatele acestuia se fixase de peretele rece pentru a-și găsi echilibrul necesar. Înaintând înăuntrul său, îi simți carnea cum se strânge în jurul sexului, fiecare mușchi participând activ la scenele fierbinți. Degetele se înfipseră în carnea umerilor lui Viktor când presiunea răbufni asupra amândurora.
-Mmm, Alexei, nu strânge, șopti rusul, închizându-și ochii și mușcând buza inferioară a pertenerului său, care se relaxă instantaneu după ce primi acea comandă.
Îl înfășură în hainele căzute pe jos, depunându-i câte un sărut de fiecare dată când îi observa trupul dezgolit și lipsit de orice urmă de apărare în fața lui.
Viktor îi exploră culoarea ochilor cu o îndrăzneală deplină, apoi îl purtă până la etajul trei al clădirii din față, acolo unde Alexei îi spuse că e patul în care doarme. Rămase peste noapte la el, în așternuturile calde, departe de viața războiului.
Plăcerea atingerii de piele sacră mă împinsese să-i ofer celui din fața mea un act demn de repetat, de aceea, după ce am adormit, știam că dimineața va fi la fel: dinamică și plină de pasiunea trupurilor unite. – Viktor