Nici nu se crăpă bine de ziuă că sătenii Mystoganului deja începuseră să-și deschidă magazinele pentru munca de zi cu zi. Mystogan, un sătuc mic și retras, dar plin de viață, se afla în partea de sud-est al unuia din ținuturile Regatului Fulgerului, numit Duvalon. Cunoscut și ca ținutul pădurilor, Duvalon era înconjurat în mare parte de celelalte două ținuturi ale Regatului, în afară de est, unde se învecina cu marele ocean Zagaroth.
Deasupra satului, pe un deal plin de brazi, destul de înalt încât se zărea întregul Mystogan în splendoarea sa, se afla un bărbat. Era bine făcut, îmbrăcat într-un costum negru, având o sabie ținută într-o teacă prinsă de spatele său lat, totul fiind acoperit de o pelerină de culoarea tăciunelui. Acesta privea în liniște deplină satul, singurul lucru care făcea zgomot fiind vântul care îi răscolea părul lung, castaniu și ușor ondulat. Ochii săi căprui cercetau atent împrejurimile. "În ciuda anilor care au trecut, satul a rămas neschimbat", gândi el, zâmbind. După un timp, își îndreptă privirea asupra unei anumite zone, mai exact o casă modestă, aflată la marginea satului. În ciuda înfățișării umile, clădirea avea o grădină impresionant de mare, presărată cu o mulțime de flori și legume. După câteva momente ce păreau a fi câteva ore bune, inspiră și expiră adânc, spunându-și în gând cu ochii închiși: "Se pare că a sosit momentul pe care l-am așteptat de atâția ani de zile. Îți promit că nu te voi dezamăgi prieten drag!"
Zicând acestea, își deschise ochii larg, pornind cu pași mari către sat, apărându-i pe față un rânjet plin de entuziasm pentru ce avea să urmeze.
⚜️
James deschise ochii larg. Stătea întins în patul său, având privirea ațintită către tavan. Era o dimineață minunată de vară, în care soarele strălucea puternic pe cerul senin, anunțând o zi extrem de călduroasă. Lumina inunda camera, făcându-l pe băiat incapabil să mai adoarmă. James Clawale, un băiat tânăr, împlinea astăzi, pe șapte August, vârsta de nouăsprezece ani. Avea părul șaten, ușor dat pe spate, în timp ce restul trăsăturilor feței erau foarte fine. Cel mai deosebit lucru la el era reprezentat de culoarea ochilor săi de un galben orbitor. Toți sătenii spuneau că nu au mai văzut sau auzit ca cineva să aibă ochii galbeni, făcându-l astfel unic. Din punct de vedere al fizicului, era un tip destul de înalt având mâinile și picioarele subțiri, dar puternice.
James se ridică din pat, gândindu-se cum o să își petreacă ziua sa de naștere. "Pariez că mama mi-a pregătit deja tortul meu preferat pe care îl gătește în fiecare an de ziua mea", își spuse el, apărându-i un zâmbet larg pe față. Decise să se îmbrace cu hainele sale obișnuite, așezate pe scaunul de lângă fereastră. Erau peticite în unele locuri și arătau foarte învechite, dar acest lucru nu-l deranja. Se gândea că în curând va putea să își caute o slujbă și să își cumpere orice îi va pofti inima, atâta timp cât va munci din greu pentru a câștiga destui bani. Avea deja un plan bine stabilit în minte. "Într-o bună zi voi ajunge să fac parte din garda regală a acestui Regat, a Regatului Fulgerului!", își spuse el hotărât.
După ce se îmbrăcă, își aranjă frumos pijamalele și le puse sub pernă. Apoi deschise geamul, inspirând adânc aerul rece al dimineții. În momentul în care împinse ușa camerei sale, observă că ușa de la camera vecină era lipită de perete. Asta însemna că mama sa deja se trezise.
Mama sa era o femeie singură încă de când se născuse el. Ea îi zise băiatului că tatăl său a apărut într-o seară în satul lor, fermecând-o instantaneu, iar după o singură noapte petrecută cu el, acesta a părăsit-o. De atunci, femeia spunea mereu că nu are nevoie de afecțiunea niciunui bărbat în afară de cea a copilului său.
James coborî în fugă scările, mergând direct în bucătărie. Încăperea era una simplistă, având două mese, dintre care una era folosită pentru făcut mâncare, patru scaune înalte, o sobă, un loc pentru depozitarea alimentelor, două ferestre mari și o chiuvetă. În mijlocul mesei se afla un tort mare de ciocolată, acoperit deasupra cu căpșune. Lângă el, pe unul din cele patru scaune se afla o femeie care avea în mână o carte de bucate. Auzind sunetul pașilor din pragul ușii, aceasta își ridică ușor capul.
- La mulți ani, dragul meu James! exclamă ea, luându-l în brațe și sărutându-l ușor pe frunte.
- Mulțumesc mamă, îi răspunse el cu bucurie în glas. Pot mânca tort acum?
- Doar după ce mergi în grădină să culegi câteva roșii pentru a lua masa de dimineață.
- Imediat, spuse el, alergând afară cât putu de repede.
Ajungând în grădină, ceva îi atrăsese atenția. În fața porții de la intrare, stătea un bărbat pe care nu-l mai văzuse niciodată în viața sa. Acesta îl privi pe James din cap până în picioare, după care strigă:
- Puștiule, ai putea să vii și să-mi deschizi și mie?
James se apropie timid de poartă, neputând să-și ia privirea de la acel om, gândindu-se că putea fi un eventual hoț.
- Mama mea nu mă lasă să dau drumul străinilor, spuse el cu frică în glas.
Bărbatul zâmbi.
- Ai o mamă foarte înțeleaptă, dar crede-mă că nu-ți voi face niciun rău. De fapt, am ceva pentru tine, ceva ce vei îndrăgi tare mult. Auzind asta, lui James îi sclipiră ochii de bucurie, dar tot era nesigur dacă să-i deschidă străinului.
- Promiteți? îl întrebă James indecis ce să facă.
- Promit, răspunse bărbatul cu putere în glas.
James deschise poarta temător, dar se relaxă după ce omul intră, scoțând cu multă grijă dintr-o desagă pe care o ținea sub pelerina sa, un pachet împăturit într-o folie albă. Băiatul îl luă în mâini, studiindu-l atent. Nu apucă bine să-i mulțumească căci dintr-odată se auzi un sunet de pahar spart. Amândoi își îndreptară privirea către locul de unde venise zgomotul și o văzură pe Lily cu ochii mari, care scăpase paharul plin cu suc de portocale.
- James și... pe toate spiritele! Henry? întrebă ea șocată.
- Chiar eu, răspunse el calm. Mă bucur să te revăd Lily.
⚜️
În bucătărie, James, Lily și Henry stăteau așezați în jurul mesei. James își tot muta privirea de la Lily la Henry, dar lucrul la care se uita cu cel mai mare interes era pachetul primit de la bărbat. "Să fie oare un cadou pentru mine? Dar asta pare imposibil. Și chiar dacă ar fi, de unde ar putea știi acest om faptul că astăzi este ziua mea de naștere?", se întrebă băiatul în gând. Într-un final, văzând că nimeni nu spunea nimic, bărbatul fuse el cel care rupse tăcerea:
- Să înțeleg de la mama ta că pe tine te cheamă James, spuse el, simțindu-i-se bucuria din glas. Inițial, băiatul nu a vrut să-i răspundă, dar uitându-se la mama sa care îi făcea cu ochiul în semn că totul era în regulă, a ales să vorbească:
- Da, eu sunt James, răspunse el cu voce joasă, fiind încă intimidat de prezența impunătoare a bărbatului misterios.
- Nu te teme, nu îți fac niciun rău, adăugă el.
Deși cuvintele bărbatului aveau scopul de a-l liniști, privirea caldă a mamei sale fuse cea care îi domoli bătăile neregulate ale inimii.
- James și mai cum? continuă omul.
- James Clawale.
Bărbatul zâmbi.
- Permite-mi să mă prezint. Eu mă numesc Henry Harvey. Încântat de cunoștință, grăi el, întinzându-i mâna. James i-o apucă temător.
- Stai liniștit, nu îți voi face nimic rău, spuse el, dându-i drumul la mână. Dacă nu mă înșală memoria, astăzi este ziua ta de naștere, corect?
- Da..., răspunse James șocat.
- Bun, și dacă ar fi să ghicesc, tu împlinești astăzi vârsta de nouăsprezece ani, nu-i așa?
James încremeni odată cu Lily. S-ar părea că intuiția sa de acum câteva momente nu-l înșelase, aruncând încă o privire la pachetul primit de la Henry.
- Da, răspunse el cu o voce scăzută, în timp ce bărbatul zâmbi larg.
- Hm... cred că ai auzit de Ordinul Cavalerilor Fulger, nu?
- DA! exclamă băiatul entuziasmat.
James auzise atât de la mama sa, cât și de la un om în vârstă, povești despre oamenii care făceau parte din Ordinul Cavalerilor Fulger. Doar cei mai iscusiți și puternici războinici ajungeau să facă parte din el. Chiar dacă Lily era împotriva a tot ce însemnau Cavalerii Fulger, el tot își dorea să devină cândva unul din ei.
- Și ai vrea să ajungi unul din ei? continuă Henry.
James amuți. Nu știa dacă să răspundă cu da sau nu. "Spune da! Spune da!", îi șoptea o voce interioară, acea voce a războinicului din sufletul său.
Citindu-i mintea, Henry continuă:
- Bun. Totuși va trebui să treci un test.
- Test? Ce test? întrebă James mirat.
- Nu ai de ce să-și faci griji, nu va fi deloc greu, zise Henry, scoțând din desaga sa un glob mare de cristal. Tot ceea ce vreau să faci este să îți pui mâinile pe acest obiect.
James apucă încet globul cu ambele mâini. Era un glob de cristal normal, pe care băiatul îl privea curios în legătură cu ce ar trebui mai exact să se întâmple. Fără să vrea, observă că Henry parcă aștepta să se petreacă ceva, dar singurul lucru care se întâmplă, fusese transpirația mâinilor sale asupra obiectului.
- Cred că îi poți da drumul, oftă Henry dezamăgit. "Poate că m-am înșelat în privința lui... "
James vru în momentul acela să arunce globul, dar se întâmplă ceva uluitor.
Obiectul de cristal începu să vibreze puternic, atât de puternic încât întreaga clădire se cutremură. Înspăimântat fiind, James nu știa dacă să fugă sau să privească în continuare. În interiorul globului apăru o bulă argintie care creștea cu fiecare secundă, până ce ajunse să inunde întregul obiect cu lumină. După câteva secunde lumina din interiorul globului dispăru, iar când Henry dădu să spună ceva, lumina reapăru, iar obiectul explodă în mii și mii de cioburi care dispărură instantaneu.
Toți trei rămaseră stană de piatră.
- Îmi cer iertare pentru că v-am spart globul domnule, fuse tot ce putu să scoată pe gură James.
Henry se ridică încet de pe scaun, merse la el, punându-și mâinile pe umerii lui.
- Nu am mai văzut în viața mea pe cineva care să aibă atâta putere. Ești incredibil James și te anunț oficial că ai trecut testul de intrare în Ordinul Cavalerilor Fulger.
James aproape că scânci de fericire. Nu numai că trecuse testul, dar reușise să-l impresioneze și pe Henry. Totuși, fericirea lui nu dură mult din cauza mamei lui.
- Mamă, mă lași să mă alătur domnului pentru a deveni un Cavaler Fulger?
Părând destul de supărată, Lily se ridică în picioare și lovi cu palmele în masă, îndeajuns de tare încât să i se înroșească mâinile.
- NU! Sub nicio formă nu o să te las să pleci, iar tu, zise ea, ațintindu-și privirea către Henry, apari după atâția ani în satul nostru și te aștepți să ți-l dau pe băiatul meu pentru nu știu ce fantezie de a ta? Nu-mi pasă de motivul pentru care vrei să-l iei. Nu ți-l dau și punct! Te poți întoarce de unde ai venit!
James înțepeni. El nu o mai văzuse niciodată pe mama lui așa de nervoasă.
Deloc surprins de reacția ei, Henry îi vorbi cu calm:
- Mereu ai fost o femeie protectoare și înțeleg și de ce, zise el, aruncând un ochi către James după care continuă. Am nevoie de băiat. Spargerea acestui glob arată cât de special este. Acest obiect a fost făurit odată cu Regatul nostru. A trecut aproape un mileniu, dar globul nu și-a pierdut nici măcar o fărâmă din puterea sa mistică. Ca să nu mai spun de faptul că mulți oameni au încercat să-l distrugă, dar au eșuat. Faptul că James l-a spart fără sa facă aproape nimic, arată că are ascunsă în el o putere enormă. De aceea vreau să-l iau cu mine. Vreau să-l învăț cum să o folosească.
Auzind acestea, furia femeii se mai domoli. După lungi momente de gândire, Lily se așeză pe scaun, privindu-l pe Henry în ochi.
- Te rog mamă, o rugă James. Te rog! Fac orice.
- Lily, ai încredere în mine, zise Henry hotărât să nu plece fără băiat.
- Îmi amintesc că ultima dată când am avut încredere în tine nu a ieșit prea bine, obiectă ea, revenindu-i starea de irascibilitate.
Bărbatul își plecă ochii în podea.
- Îmi pare rău...
După alte lungi momente, ea oftă.
- Jură-mi! tună ea.
- Îți jur că băiatul va fi în siguranță! cuvântă el.
Devenind puțin mai liniștită, femeia îl luă pe James în brațe, sărutându-l profund pe cap și șoptindu-i la ureche:
- Chiar îți dorești să faci asta?
- Da, răspunse James bucuros.
- Cât de mult?
- Din toată inima, zise el și mai bucuros.
- Atunci... aceasta este șansa ta. Dacă tot ce spune Henry este adevărat, înseamnă că a venit de foarte departe pentru a te face un luptător puternic și curajos, la fel ca el. Am dreptate? întrebă ea, întorcându-și privirea către bărbat.
- Da, Lily, grăi Henry serios și vesel în același timp. Vin tocmai din capitala Regatului, Zarrion, adăugă el.
Lui James nu-i venea să creadă ce tocmai auzise.
- Este adevărat? îl întrebă el pe Henry.
- Desigur, când vine vorba de lucruri de felul acesta eu nu mint, rânji el.
James era tot un zâmbet, după toate lucrurile auzite până atunci.
- Dacă tot nu ești convins, deschide cadoul pe care ți l-am dăruit, spuse Henry bucuros.
Tremurând tot de emoție, acesta desfăcu repede pachetul și rămase cu gura căscată. Acolo se afla o mantie, dar nu orice fel de mantie. Era lungă, de un alb strălucitor. De asemenea avea o glugă atât de mare încât își putea ascunde cu ușurință întreaga față.
- Îmbrac-o, îi spuse mama sa.
James o ascultă, luând-o pe el. Era cam mare, dar în timp avea să-i vină mănușă. În același timp, băiatul observă că în dreptul inimii, pelerina avea brodată fața unui leu de culoarea bronzului.
Lily tuși scurt, astfel încât să poată atrage atenția celor doi.
- Dacă tot vrei să pleci, am și eu un cadou special pentru tine, dragule.
Zicând acestea, îi întinse o cutie mare construită din lemn de stejar. Aceasta avea inscripționat tot fața unui leu, ce se întindea pe toată suprafața capacului de deasupra. "Blazonul Ordinului Cavalerilor Fulger. De unde o fi având Lily cutia asta?", se întrebă Henry. James o privi cu mare atenție, după care o deschise. Băiatul rămase pentru a doua oară mut de uimire când văzu ce se afla înăuntru. Acolo se afla o sabie de mărime medie, foarte ascuțită, de un negru ca tăciunele. Mânerul era făurit din fier acoperit în întregime de o piele neagră. "Nu se poate! O sabie! O sabie adevărată!", își spuse James, privind arma cu atenție. Mereu își dorise să aibă în posesia sa un asemenea obiect, ba mai mult, să învețe cum să-l mânuiască pentru a se putea apăra de orice pericol. De asemenea, în cutie se mai găsea și o teacă fină, ce era însoțită de o curea din piele. În mod instinctiv și fără să mai aștepte, puse sabia în teacă, iar apoi o prinse la spate. Se potrivea perfect.
Bărbatul îl privea pe James, nevenindu-i să creadă. "Nu se poate... această sabie... am crezut că a fost ascunsă sau distrusă. Se pare că până la urmă soarta este de partea mea."
- Acum arăți ca un adevărat războinic, spuse Henry.
- Chiar așa? întrebă James fericit.
- Da. Tot ce mai rămâne de făcut este să te lupți ca unul.
James zâmbi. Șansa către visul său stătea chiar în fața lui. Chiar dacă omul nu părea să fie trimis de la palat, băiatul simțea că era menit să se întâlnească cu el. În timp ce se gândea la aceste lucruri, văzuse un bilețel mic în colțul din dreapta al cutiei de lemn pe care scria:
"Folosește-o cu înțelepciune,
Te iubesc mult, fiule!"
Lacrimi fierbinți începuseră să-i curgă pe obraji de la atâtea surprize. Citise biletul cu răsuflarea întretăiată. Părea incredibil. Tatăl său. Tatăl său i-a lăsat acest cadou minunat. Însemna că nu a uitat de el. Văzând biletul, Lily rămase mască. "El a știut, a știut dintotdeauna că eu am rămas însărcinată, iar eu nu l-am crezut când mi-a povestit despre trecutul lui. Am crezut că era băut și că voia doar să mă impresioneze. Dar nu a fost așa. Am fost o proastă... ", își zise ea cu lacrimi în ochi. Trăgând fără să vrea cu ochiul la bilet, Henry vorbi:
- Ah... este scrisul tatălui tău, un om foarte puternic și cu o bunătate ieșită din comun.
- L-ați cunoscut pe tatăl meu? întrebă James surprins de vorbele lui Henry.
- Da, l-am cunoscut foarte bine, dar îți voi povesti cu altă ocazie. Acum totul depinde de răspunsul tău. Vrei să vii cu mine în Zarrion și să ajungi un mare spadasin, sau vrei să rămâi aici în Mystogan alături de mama ta. Decizia îți aparține.
James ezită să răspundă. Încă avea multe nedumeriri cu privire la bărbatul din fața sa, dar faptul că l-a cunoscut pe tatăl său îi făcu decizia mult mai ușoară.
- Vin cu o singură condiție, zise el cu voce tare.
- Și care este aceea? ridică Henry din umeri.
- Promiteți-mi că mă voi putea întoarce oricând voi dori la mama mea. După ce stătu puțin pe gânduri, bărbatul îi răspunse hotărât:
- Prea bine!
- Atunci, răspunsul meu este afirmativ, zise James bucuros.
⚜️
James își împachetă puținele lucruri pe care le deținea pentru călătoria pe care avea să o înceapă alături de Henry Harvey. Își puse alături de acestea și mantia primită în dar de la bărbat. Sabia și-o atârnă la spate cu ajutorul tecii, primită de la tatăl său. Încă nu-i venea să creadă ce se întâmplase. Mai întâi musafirul misterios care știa atâtea lucruri despre el și despre tatăl său. Apoi cadourile minunate pe care le-a primit, unul de la Henry și celălalt de la nimeni altul decât tatăl său prin intermediul lui Lily. Acum își dădu seama că nu a întrebat-o pe mama sa de când anume avea cutia aceea. Probabil că o deținea de mult timp, poate chiar de când se născuse el.
Era o zi uimitoare pentru el și abia aștepta să pornească la drum. O parte din acesta era tristă căci trebuia să o lase singură pe mama sa. Își promise în gând că nu va fi pentru mult timp.
După ce își termină de așezat lucrurile în desagă, aruncă o ultimă privire către camera sa înainte să plece. Avea o odaie simplă, curată, ordonată, cu un șifonier mare făcut din lemn de nuc, un pat micuț, în care avea loc o singură persoană și o masă pe care își ținea niște cărți de aventură. Atinse ușor ușa cu mâna dreaptă spunând "Pe curând!"
⚜️
Henry Harvey îl aștepta pe James în fața casei alături de Lily Clawale.
- Să ai mare grijă de el, spuse ea cu o voce serioasă.
- Desigur, replică el. Dacă totul merge bine, în curând va putea să aibă singur grijă, și nu numai de el, ci de noi toți. Ea îl privea puțin tristă, dar în același timp foarte curioasă.
- Este doar un copil, Henry, îi vorbi ea îngrijorată pentru fiul său și viitoarele pericole la care avea să se expună.
- La fel cum eram și eu când am plecat din sat pentru a face parte din Ordinul Cavalerilor Fulger, continuă el pe un ton răsunător. O să fie bine, ai încredere în el. Este special, iar astăzi ne-a dovedit-o amândurora.
- Te referi la globul de cristal?
- Întocmai.
- Chiar este adevărat că nu l-a mai spart nimeni? Nici cel mai puternic om din Regat? insistă ea cu vocea tremurândă de emoție.
- Nimeni, nici măcar cel mai puternic om din acest Regat. Globul este, sau mai bine spus, era una dintre cele mai vechi comori ale Regatului și avea o putere enormă. Faptul că James l-a spart arată că are o putere ascunsă de neînchipuit.
- Înțeleg, șovăi ea.
- Încă ești supărată pentru atunci?
- Tu ce crezi? Nu eram eu cea căreia i-ai promis totul, oftă Lily pe un ton supărător.
Henry o privi în ochii ei de culoarea turcoazului.
- Așa este, dar nu am știut ce va urma. Îmi pare rău, Lily, îi spuse el cu regret în voce.
- Hm... ai noroc că am un suflet bun, dar crede-mă că și memoria mea este la fel de bună. Nu mi-a venit să cred ochilor când te-am văzut în dimineața aceasta stând în pragul porții. Marele Henry Harvey, unul dintre cei mai puternici oameni ai gărzii regale și al Cavalerilor Fulger vine după atâția ani în umilul nostru sat. Am auzit că toți Cavalerii Fulger au murit într-un accident tragic.
La auzul ultimei propoziții, bărbatul se înnegură la față, iar Lily știa că nu trebuie să continue în acea direcție.
- Tot ce îți pot spune este faptul că eu sunt ultimul Cavaler Fulger rămas în viață.
- Înțeleg, rosti ea, privind în gol către iarba cea verde.
Amândoi tăcură pentru câteva momente în care se auzea doar cântatul păsărelelor.
- El a murit nu...? întrebă Lily atât de încet încât lui Henry îi fuse greu să poată înțelege la ce s-a referit prietena lui din copilărie.
- Da... a fost un om minunat și un onorabil Cavaler Fulger.
- Deci nu a mințit în seara aceea?
- Nu avea de ce să te mintă. El era un om sincer până-n măduva oaselor, șopti Henry.
- Înțeleg, admise ea care era gata să plângă.
Văzând-o, Henry o luă în brațe și o ținu atât de strâns încât ea îi putea auzi bătăile inimii.
- Să ai grijă de el, continuă ea. Te rog să ai grijă de el. Este tot ce mi-a mai rămas.
- O să am. Aș vrea totuși să te întreb ceva. Când ai căpătat cutia aceea?
Lily se desprinse din strânsoarea puternică a lui Henry.
- În aceeași noapte în care l-am născut pe James. Habar nu aveam de la cine este, dar când am citit astăzi scrisul de pe hârtia din interiorul cutiei, nu mi-a venit să cred că este chiar din partea lui, spuse ea printre lacrimi. Henry rămase pe gânduri.
- De ce i-ai dat-o tocmai acum? o întrebă acesta.
- Când am primit cutia, avea un bilet lipit pe capac. Scrisul era diferit față de cel de pe biletul din interior, îi spuse Lily.
- Mai ai cumva biletul?
- Da, îl am aici, zise femeia, băgându-și încet mâna în buzunar și scoțând de acolo o hârtie îngălbenită de timp. Pe ea scria: "Acesta este un cadou special pentru băiatul tău, dă-i-l când va fi gata să plece din sat!"
Henry o citi, dar în ciuda scrisului care era în perfectă stare, nu cunoștea pe nimeni care să scrie așa frumos. "Foarte bizar și totuși sabia aceea este exact ce îi trebuie lui James, dar nu acum."
În timp ce vorbeau, James își făcu apariția.
- Gata de drum? îl întrebă Henry, alungându-și starea de curiozitate.
- Gata, răspunse James fericit.
- Văd că deja ți-ai pus sabia la spate.
- Desigur, rosti el plin de fericire.
- Mă bucur că îți place, scumpul meu James, zise Lily.
- Foarte mult. Îți mulțumesc mult, mamă și chiar dacă nu este aici să mă vadă cum mă bucur de acest cadou, îi mulțumesc mult și tatălui meu.
- Offf... Slavă Spiritelor! Ce băiat bun am. Să ai grijă de tine, dragule, rosti Lily care acum plângea, încercând să-și șteargă lacrimile fierbinți de pe obrajii săi măslinii.
- Desigur, mamă, dar te rog să nu mai plângi. Sunt băiat mare. Acum am nouăsprezece ani și pot să am grijă de mine.
- Sigur? insistă ea.
- Da, spuse James luând-o în brațe.
Aceasta îi întoarse îmbrățișarea. Niciunul din ei nu voia să îi dea drumul celuilalt. Într-un final, Lily fusese cea care s-a desprins prima, sărutându-l duios pe frunte.
- Mă bazez pe tine, Henry, îi porunci ea lui Henry, fixându-l cu privirea, având ochii roșii din cauza lacrimilor vărsate.
- Stai liniștită, Lily, totul o să fie bine, afirmă el cu o voce liniștitoare.