Doamne, parca au trecut secole de cand nu am mai postat aici. Capitolul 21 este extrem de scurt. Imi pare nespus de rau pentru asta. Nici urmatorul nu cred ca va fii foarte lung dar ultimul, va promit ca o sa fie pe placul vostru in ceea ce priveste numarul de pagini. Mai am de scris doua capitole si povestea este gata.
-----------------------------------------------------------------------------------------------
Locuiesc cu Eric de ceva timp si totul este perfect cu exceptia faptului ca nu stiu cat timp pot sa il mai mint. De fiecare data cand ma uit in ochii lui vreau sa-i spun adevarul dar ceva ma opreste. Cum ar trebui sa-i spun asa ceva? Chiar nu este usor si nici corect. De ce a trebuit Edgar sa vina atunci cand ma simteam cea mai fericita? De ce a trebuit sa il cunoasca pe Eric? De ce a trebuit sa strice totul?? Cred ca trebuie sa ma calmez.
M-am dus pana in bucatarie cu gandul sa-mi fac o cafea dar am observant ca nu mai aveam. Mi-am luat geanta si am plecat la supermarket. Mai erau cateva lucruri care trebuiau cumparate. Plimbatul printre rafturi chiar ajuta la calmarea nervilor. Am pus in carucior fructe, biscuiti, ciocolata, o sticla de vin si cafea. M-am indreptat spre casa de marcat, am platit si am iesit afara. Mergeam linistita cand cineva mi-a ating umarul. M-am intors si atunci cand i-am vazut fata am inspirat adanc. Tocmai cand credeam ca m-am calmat, a aparut el. Este ca o fantoma. Ce mai vrea acum??
- Ma urmaresti cumva?
- Da tigroaico. Trebuie sa mergem undeva.
- Eu nu merg nicaieri cu tine, i-am raspuns privingu-l lung.
- Trebuie. Mama soacra a zis ca astazi este ultima zi. Sa mergem!
M-a apucat de brat si a inceput sa ma traga dupa el pana la masina. M-a impins inauntru si a pornit motorul. Unde vrea sa ma duca si ce legatura are mama cu asta? Edgar…omul asta nu poate fi mai dispretuitor decat este deja. Dup ace a oprit mi-a deschis usa de la masina ca sa pot iesi. Hmph! Chiar nu i se potriveste rolul de gentleman.
- Unde suntem? Am intrebat enervata. Nu mi-a raspuns, mi-a luat mana si m-a condus inauntru. Cand am intrat mare mi-a fost uimirea, peste tot erau numai rochii de mireasa.
- Acum dulcea mea Anne, alege-o pe care vrei. Toate au fost croite pentru tine.
Pentru cateva clipe nu am putut sa ies din soc. El chiar se astepta ca eu sa probez aceste rochii?? Omul asta este dus cu pluta. Nu poate intelege ca eu nu ma voi casatori cu el in veci? Mi-am dus mana la tampla pentru a ma calma, el se aseza pe un scaun parca asteptand sa intru in cabina de proba. Mi-am intors privirea spre el si i-am spus raspicat:
- Nu voi proba nimic.
- Vrei sa intru cu tine in cabina si sa te imbrac eu insumi? A intrebat apropiindu-se de mine cu acel zambet diavolesc pe chip.
Am inghitit in sec si l-am impins incet. Am luat o rochie la intamplare si am intrat in cabina de proba. La o privire mai atenta rochia era chiar frumoasa, alba, de printesa, cu corset al carui decolteu este destul de adanc dar asta nu reprezinta o problema pentru mine. As vrea sa port rochia asta intr-o zi, langa mine sa fie Eric si sa pasim impreuna pe covorul rosu pana la altar…Aaaah! Eric…Mereu zambesc cand ma gandesc la tine. Oare ce faci tu acum? Cu gandul la el am imbracat rochia bineinteles ajutata de o angajata. Nu puteam sa ma inchei singura la corset si chestia asta este destul de stramta. Sa terminam odata si cu asta! Am iesit din cabina de proba dar cand mi-am ridicat privirea din pamant mi s-a taiat respiratia. Cum voi explica eu asta? Pana aici mi-a fost. Stiam ca minciuna nu o sa mai tina mult timp dar vroiam ca Eric sa afle de la mine. Mai rau nu se putea. M-am uitat pierduta la Edgar care ma privea sfidator, ticalosul a avut totul planuit. Eric…Nu ma privi asa! Nu te uita asa la mine! Nu pot citi pe fata ta decat durere si dezamagire. Eric te rog…spune ceva! Tacerea asta ma omoara. Mi-am ridicat mana dreapta si facand cativa pasi spre el, i-am atins obrazul. L-am privit adanc in ochi si, desi nu puteam scoate o vorba, am incercat sa ii explic. Se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Trebuie sa fie la fel si cu o privire, nu? Eric…poti descifra neintelesul ascuns in ochii mei? Spune-mi ca da! Spune-mi ca intelegi! Vreau ca tu sa crezi in mine.
Eric mi-a atins tamplele suav, a venit mai aproape si mi-a sarutat fruntea. Am zambit instantaneu. Eric ma intelesese. Am inchis ochii bucurandu-ma de finetea buzelor sale. Acestea au coborat pe tampla pana la ureche.
- La revedere Roxanne...
Soaptele sale au fost ca un cutit infipt in inima. Am deschis ochii larg iar mana mi-a alunecat de pe obrazul lui. Eric…pana la urma nu m-ai inteles…