1

1.5K 69 13
                                    

  Stăteam în brațele sale mari și puternice, privind împreună răsăritul. După o noapte lungă în care ne-am împărtășit sentimentele, dupa lungi discuții despre viitor, în sfârșit mă simt fericită! Sper ca această fericire să nu i-a sfârșit niciodată.

  Îl privesc zâmbind non-stop, în timp ce el privește  valurile liniștite ale mării. Vreau să rămânem așa la infinit, eu cu capul în poala lui, provindu-l pe furiș, în timp ce el îmi mângâie fruntea protector. M-am ridicat și l-am sărutat apăsat, imediat răspunzându-mi la sărut.

     — Micuțo, trebuie să te duc acasă, înainte să își dea seama ai tăi că lipsești.

  Mă ridic din brațele sale și îl privesc cu părere de rău. Vreau să mai stau aici cu el, să îi aud respirația și să îi privesc ochii albaștri în timp ce el îmi mângâie părul blond și îmi spune cuvinte dulci.

  Se ridică în picioare iar eu mă întind pe nisipul fin, care îmi gâdilă pielea. Închid ochii și aștept să vină din nou lângă mine. Dar acest lucru întârzie să apară.

  Soarele începe să îmi gâdile genele, lumina lui pătrunzându-mi pe sub pleapele ochilor mei albaștri la fel de deschis ca cerul senin într-o zi de vară.

      — Mia! Mia! Mia!   

  Aud vocea brunetului devenind tot mai ciudată! Îmi deschid ochii speriată și o văd pe Becca poziționată în fața soarelui privindu-mă ciudat.

      — Trezește-te! O să te ardă soarele.    

  Mă uit în jur și realizez că încă sunt pe plajă. Îmi amintesc că vorbeam cu prietena mea, timp în care îmi odihneam ochii. Dar somnul, mai hoț ca mine m-a prins cu garda jos, și nu m-a iertat. Noaptea trecută nu am dormit mai deloc. Am ascultat aproapte toată noaptea certurile, care devin din ce în ce mai dese, ale părinților mei.

  Mă ridicat în șezut, iar în fața ochilor îmi apare brunetul cu acei ochi de un albastru întunecat, dar mai frumoși decât orice! Kail! Cel care îmi aleargă prin cap în ultimul timp și îmi vizitează prea des visele.

  Vorbește cu un grup de fete aproape de malul mării. Nu e prima dată când îl văd făcând asta, dar acum simt un gol uriaș în stomac.

  La întâlnirea ochilor lui îmi fulgeră prin minte visul de acum câteva momente. Doamne, ce e cu mine? E a treia oară când îl visez săptămâna asta. Trebuie să înceteze aceste vise stupide!

  Îmi dau seama prea târziu că am început să mă holbez la el. Încerc să nu mă panichez, nu vreau să par o toantă. Dacă nu e prea târziu deja. Mi-a zâmbit, și mi-a făcut cu ochiul. Mi-am lăsat privirea în jos și am zâmbit dandu-mi o suviță de păr dupa ureche după care mă uit din nou la el, sau cel puțin în locul în care era acum câteva secunde. Îl văd mergând cu una dintre acele fete spre cafeneaua din depărtare.

      — Dumnezeule! Nu, nu, nu! Nu pot să cred!   

  Becca urlă lângă mine și când mă uit spre ea văd cum dă din mâini mai ceva ca o psihopată.

      — Ce s-a întâplat?

      — Nu! Pot! Să cred!    Accentuează fiecare cuvânt în timp ce mă privește râzând cu poftă aproape întinzându-se pe jos.

      — Doamne, mă sperii așa de tare câte odată! Ce ai? Te domină satana în acest moment?    Îi zic râzând, privind-o cum se ridică de pe șezlongul ei, și vine pe al meu.

      — Acum înțeleg de ce ești așa în preajma lui Kail. Doamne! Cum de nu mi-am dat seama până acum? Ce proastă sunt!

  O văd cum își da o palmă peste frunte, și începe iar să râdă. Mă uit la ea, și nu pot să îmi dau seama despre ce vorbește. 

Waiting for the sunriseWhere stories live. Discover now