Queen of Darkness

Capitolul 1

Termină se așază la masă cu două căni mari. Soarbe liniștit privindu-mă necontenit și atitudinea sa îmi dă de înțeles că ceva îi macină gândurile de multă vreme:

- Domnița mea, am auzit că o să pleci...

Tonul său devine din ce în ce mai jos. Îmi pare rău că se întristează dar nu îi pot ascunde adevărul.

- Din păcate. Gandalf are nevoie de ajutorul meu.

Știu că ce am spus îl enervează extrem de tare, deși nu îmi doresc să vorbesc despre toate acestea, sunt nevoită să îmi asum vorbele.

- De ce are nevoie mereu de ajutorul tău? M-am săturat să te ia de lângă mine. Nu e de ajuns că petrecem puțin timp împreună, acum trebuie și să te supui lui?! nervos, se ridică și începe să se plimbe prin sufrageria improvizată de noi doi.

- Trebuie să mă înțelegi, iubitule. Știi că e important pentru mine. E șansa mea! aproape urlu, de data asta eu sunt cea supărată.

Dragostea chiar l-a orbit! remarc cu oarecare uimire.

- Și noi? întrebarea lui mă ia pe nepregătite.

- Ei bine, dacă îți dorești ca noi să fim în continuare împreună și să putem fi în adevăratul sens al cuvântului va trebui să mă înțelegi și susții. îmi joc ultima carte și mă fâțăi cautând o poziție mai comodă.

Îmbufnat, se așază la loc și din două înghițituri termină băutura care normal trebuie savurată caldă, dar în timpul schimbului de replici se răcise.

- Voi pleca câteva luni. Îmi voi îndeplini destinul. rostesc deja închipuindu-mi cum va fi.

După ce am purtat o discuție serioasă cu nobilul elf, ne întoarcem nevăzuți în regat. Mă simt foarte norocoasă că îl am în viața mea. Mereu are grijă de mine și mă înțelege. Iar ochii lui... acei ochi verzi care mă privesc cu atâta iubire, îmi topesc inima.

Sunt foarte fericită că am ajuns la o înțelegere. După câteva sărutări luăm drumuri opuse, dar din nou sunt oprită de un slujitor.

- Domniță, Lordul Gandalf vă așteaptă.

Merg agale pe coridoarele lungi ale regatului și ajung în fața sălii. Mă opresc câteva secunde pentru a-mi face ordine în gânduri. Acum, e momentul decisiv al vieții mele. Tot ce știam până astăzi se va schimba sau chiar va dispărea. Odată ce intru acolo nu mai există cale de întoarcere. Aș putea renunța, dar nu îmi stă în fire să fug de responsabilități. Apăs cu putere clanța și pășesc mândră înainte.

Câteva cărți stau răsfirate pe masă, Gandalf și logodnicul meu se uită pe o hartă, din când în când fiind aprobați de Stăpân. Totul pare normal.

La vederea mea, bătrânul se ridică și se îndreaptă spre mine cu brațele deschise.

- Fiica mea! Nu te-am mai văzut de o groază de timp! mă îmbrățișează strâns continuând să vorbească. Mi-ai lipsit! vorbele sale sunt sincere și de abia acum reușesc să înghit nodul din gât.

Îi întorc îmbrățișarea închizând ochii și bucurându-mă pe cât posibil de prezența lui, dar prefer să tac pentru moment.

Mă așez în colțul opus al mesei, având aceeași postură impunătoare ca întotdeauna.

- Deci? Cu ce onoare mă aflu la această masă? hotărăsc în cele din urmă să vorbesc și pun această întrebare fără pic de jenă.

Vrăjitorul înclină negativ din cap. Se privesc câteva minute între ei, parcă făcând un acord în tihnă și tot el continuă.

- Îți cer în numele Regelui de Sub Munte, ajutorul, prințesă.

Fața uimită a tinerei spune multe. Toți trei așteaptă de minute bune un răspuns.

Însă ea nu vrea să îl dea prea curând... Este uimită și luată pe nepusă masă. Rămâne înmărmurită și singurul lucru pe care și-l dorește în aceste momente este să fugă departe de ochii lor.

Nu știe ce ar putea răspunde. Vrea pur și simplu să fugă. Se simte total nepregătită și până la urma urmei, cine este acest rege? Și de unde o cunoaște?

Oare ea poate să îl ajute pe rege? Se antrenează de ani de zile și face față cu vitejie oricărei situații sau răni, dar totuși răspunsul ei se încăpățânează să apară.

Se aștepta să fie ceva care sa îi schimbe destinul și viața. Gandalf îi spusese în urma cu un an că întoarcerea lui va prevesti o misiune importantă.

Desigur, prințesa se aștepta să fie ceva legat de destinul ei. Dar nu ceva așa important. Se simte depășită de situație.

Dar, dând iarăși dovadă că ea nu este o femeie oarecare și arătând cu mândrie fiica cui este, se ridică triumfătoare de parcă misiunea pe care are să o îndeplinească este deja realizată.

Își îndreaptă spatele, armura așezându-se mai bine pe trupul ei zvelt.

Se vede de la distanță că este o amestecatură de rase, dar una deosebit de frumoasă în orice veșminte.

- Bunul meu domn, transmiteții Regelui de Sub Munte că domnița Xena îi va onora propunerea în cel mai scurt timp.

Vrăjitorul este bucuros. Piticania aceea încăpățânată crescuse și dă dovadă de-o înțelepciune rar întâlnită în rândul oamenilor de vârsta ei. Dacă putem spune ,, om " având în vedere că nu depășește șaisprezece ani.

Logodnicul ei speră să refuze, dar știe că pentru ea lupta este ca aerul.

Stăpânul Regatului este mândru, o admiră în fiecare zi pe copila care crescu pe lângă el. Niciodată nu s-ar fi așteptat să ajungă o așa domniță.

„ Răvășitoare " este primul cuvânt care îi trece prin minte când o privește.

- Ei bine, de azi într-o săptămână fă-ți bagajul. Ne întâlnim în Comitat! spune vrăjitorul, apoi se face nevăzut.