Doua saptamani

Capitolul 30

Am postat din greseala mai devreme, dar nu era capitolul complet si de aceea l-am pus iar in ciorne si acum l-am postat iar terminat. Scuze, dar versiunea asta noua a site-ului ma zapaceste putin...

—- Julie's POV—

- Cred ca ar trebui sa te intorci acasa. S-a facut tarziu, vocea blanda a lui Colin m-a facut sa imi ridic privirea la el, miscandu-mi capul de pe pieptul sau, acolo unde a stat in ultimele minute bune.

- Parintii tai sunt probabil ingrijorati, vocea lui a continuat sa pluteasca fin pe langa urechile mele, eu fara sa ii dau importanta.

Priveam soarele care se pragatea sa sarute in curand orizontul, dar nu indrazneam sa ma dezlipesc de Colin. Inca nu imi venea sa cred ca el era aici cu mine. Eram pierduta intr-o alta lume si de aceea l-am auzit pe Colin vorbind de abia cand ma strigase probabil a 3-a oara.

- Iubito, esti bine? a zis el tintuindu-si privirea ingrijorata asupra mea.

- Hm? l-am vazut zambind, ca mai apoi sa imi dea o suvita de par la o parte din ochi.

- Am zis ca e tarziu si ar trebui sa mergem amandoi acasa.

Un fir de tristete mi s-a strecurat in vene si cred ca el a observat schimbarea de pe chipul meu.

- Dar maine ma intorc la scoala si o sa ne vedem in fiecare zi.

Aproape. Am incercat sa nu gandesc negativist si am afisat un zambet slab. Ne-am ridicat amandoi de pe leaganul pe care statusem atata timp, putin amortiti. Ne-am privit in ochi pentru cateva secunde, apoi i-am simtit buzele moi pe obraz.Si-a infasurat bratele in jurul meu, pana sa ne luam un ultim ramas-bun. Pana maine.

L-am vazut urmarindu-ma cu privirea in timp ce treceam strada, pana cand am dat de un colt si a disparut. De abia atunci am realizat cat de tarziu era de fapt, asa ca am grabit pasul, trecand in graba pe lang o pisica ratacita de pe trotuar.

Am privit cerul, vazand albastrul lui dansand cu nuante de mov si portocaliu. Am inspirat adanc, aparandu-mi in minte imaginea lui Colin pe care il vazusem de abia acum cateva minute.

Colin... a carui zi de nastere e weekend-ul asta... Va trebui sa ma gandesc la un cadou pentru el. La unul bun. Am rasuflat usurata cand am ajuns in fata casei.

Am apasat clanta, intrand si am fost intampinata imediat de mama si Phil, amandoi purtand expresii ingrijorate pe chip. Mama a fost prima care sa vorbeasca.

- Juliane, unde ai fost? Cursurile s-au terminat acum doua ore! Te-am sunat, dar aveai telefonul inchis. Scumpo, stii ce ingrijorati am fost? N-ai facut niciodata asta!

In timp ce mama vorbea, mi-am verificat telefonul, sa vad ca e inchis. Huh, probabil era descarcat. Ce-i drept, nu-mi aduc aminte ultima data cand l-am pus la incarcat. Mi-am ridicat privirea fix cand cei doi isi terminasera propozitia. Nu primisem prea multe ''discursuri moralizatoare'' la viata mea, dar trebuie sa recunosc ca erau mai mult decat enervante.

Am dat din cap la tot ce au zis, asigurandu-i ca nu o sa mai fac asta. O promisiune de care nici macar nu sunt sigura.

Sincer, nu vad ce am facut asa gresit. Si ce e vina mea ca telefonul s-a inchis si n-am avut cum sa-i sun? Nu ca mi-a trecut gandul asta prin cap, recunosc, dar... Stiu ca daca voiam sa ii anunt ca intarzii, sunt sigura ca as fi gasit o cale.

Dar nici nu m-am gandit la asta. Tot ce am avut in cap azi a fost Colin. Suna egoist si superficial, dar am aproape 17 ani! Nu pot sa vorbesc cu ''mamica'' de fiecare data cand se intampla sa intarzii.