Elliot

Capitolul 7

La auzul vocii mele își deschide ochii și își întoarce capul spre mine, continuând să stea în aceeași poziție, dar plimbându-și privirea arzătoare asupra mea.

Măcar de îmi luam hainele de schimb în baie.

"N-am voie sau ce?" spune rece, încă uitându-se la mine.

"Nu răspunzi la o întrebare cu o întrebare" ii zic și îmi dau ochii peste cap, strângând prosopul mai bine la piept și mergând cu pași mici spre dulap, de unde încerc să aleg niște haine la întâmplare.

Situația asta nu mă încântă deloc.

Când ii aud pașii venind spre locul în care mă aflu, am un impuls de a mă opri din căutat, dar în schimb încerc să par neafectată. Se oprește în spatele meu și îmi ferește câteva șuvițe de păr ude de pe gât, ștergând ușor cu degetele picurii de apă ce s-au prelins pe pielea mea fierbinte.

Nu știu de ce corpul meu reacționează în felul acesta, dar m-am înfiorat considerabil sub atingerea sa.

Mă întoarce cu fața spre el și se apleacă spre urechea mea, respirația sa caldă făcându-mă să tremur insesizabil.

"Nu știu ce îți tot cauți de lucru, dar sunt deja niște haine pregătite pe pat" îmi șoptește și îmi mai șterge atent încă câțiva picuri de pe gât.

Tot ce mai face este să îmi arunce o ultimă privire urmând să iasă din cameră în câteva secunde, trântind ușa în urma lui. Îmi sprijin spatele de lemnul rece al dulapului și respir adânc, încercând să realizez ce s-a întâmplat.

Ah, și hainele de pe pat.

Cât de idioată să fii, Everlee?

Acum sigur și-a dat seama că m-am pierdut cu firea din cauza lui, lucru ce mă enervează teribil.

...

Mă cuprinde o senzație de căldură extrem de deranjantă și încep să mă întorc pe toate părțile în încercarea de a găsi o poziție potrivită pentru a adormi la loc.

Dar nimic.

Oftez zgomotos și întind mâna spre noptieră pentru a-mi lua telefonul. Pe ecranul de blocare îmi apare un mesaj de noapte bună de la Blake la care nu am apucat să mai răspund fiindcă am adormit, un meme de la Ivy și ceasul ce arată ora 6 și 14 minute.

Lângă mine, Lilith doarme liniștită și pare să aibă unul dintre cele mai odihnitoare somnuri ale vieții ei.

Mă ridic ușor din pat și îmi iau pe mine un hanorac negru, ieșind pe holul încă întunecat. Mă îndrept cu pași tăcuți și mici spre balconul casei, având în plan să privesc marea, acum liniștită. Îmi sprijin mâinile de balustrada rece și închid ochii la impactul pielii mele cu vântul de noiembrie, ce îmi oferă totuși o senzație plăcută.

"În general ești la fel de matinală, sau te-a dat ceva peste cap?" se aude din spatele meu o voce groasă, ușor răgușită.

Realizez cine este posesorul vocii, fără să fie nevoie măcar să mă întorc.

"Aș putea să te întreb același lucru" îi răspund simplu, refuzând să mă mișc sau să deschid ochii chiar și atunci când îi simt prezența lângă mine.

"Ai putea să mă întrebi. Dar asta nu înseamnă că ți-aș și răspunde" zice și în următoarele momente simt mirosul fumului de țigară cum plutește în aer.

"De ce fumezi?" întreb curioasă după câteva minute de liniște și deschid ochii, observând că stă sprijinit de balustradă cu o țigară între degete.

Are părul ciufulit și niște cearcăne vizibile, ceea ce înseamnă că nici el nu a avut un somn prea odihnitor.

"Nu văd de ce nu aș face-o sau de ce îți pasă" zice distant ca de obicei. "Sau vrei să încerci cumva?" adaugă sarcastic și își trece o mână prin păr.

"E okay, încă îmi plac plămânii mei" spun, iar el pufnește.

"Se pare că ești la interior, exact la fel cum pari și la exterior" constată Elliot mai mult pentru sine.

"Ce vrei să spui cu asta?" mă încrunt.

"Pari destul de fandosită, crescută în puf chiar. Toată lumea e prietenă cu micuța Everlee, totul se învârte în jurul micuței Everlee" ridică din umeri, uitându-se undeva departe.

Nu pot să spun că nu am avut o copilărie sau o viață frumoasă, fiindcă am fost norocoasă să am o familie iubitoare și prieteni minunați, dar asta nu înseamnă că totul a fost roz în viața mea întotdeauna.

Nu înseamnă că îi permit să vorbească asa despre mine în condițiile în care nu mă cunoaște.

"Mie îmi pari vulnerabil, Kane. Te ascunzi sub masca asta indiferentă, deși probabil ești distrus pe interior. Nu toți suntem orbi, știi?" spun, făcându-l să își întoarcă fulgerător capul spre mine.

"Nu știi nimic despre mine, Maxwell" zice disprețuitor.

"La fel cum nici tu nu știi nimic despre mine, Kane. Dar având în vedere că asta nu te oprește din a-ți da inutil cu părerea, nu mă va opri nici pe mine" adaug la fel de disprețuitoare.

Își termină țigara, urmând să își treacă din nou o mână prin păr și să se uite la mine cu o sprânceană ridicată.

În următoarele secunde se apropie amenințător de mine, făcându-mă să mă panichez puțin.

"Maxwell, fii atentă. Mie îmi place să mă joc cu focul" zice el mai mult șoptit. "Dar o să am grijă ca tu să fii cea care se va arde de data asta. Și te vei arde rău dacă vei continua să mă provoci" mârâie cu chipul aproape de al meu, iar eu înghit în sec.

Apropierea dintre noi nu îmi face bine așa că îmi pun palma pe pieptul lui în încercarea de a face spațiu între noi, atingere ce îl face să se încordeze pentru câteva momente.

"Nu am nevoie de focul tău și nici nu intenționez să o fac vreodată, Kane. Poți să îl păstrezi pentru tine și să te arzi singur. Bineînțeles, dacă mai există ceva în tine ce ar putea arde" spun apăsat și dau să plec de acolo, dar strânsoarea mâinii lui în jurul încheieturii mele mă împiedică să fac asta.

Se uită la mine cu o mină serioasă și îmi trage încheietura spre buzele lui, depunând un mic sărut pe pulsul meu care deja o luase razna.

Atunci când își ridică privirea pentru a se putea uita în ochii mei, simt cum încep să mă pierd în profunzimea irisurilor sale.

"Ai uitat să respiri, Everlee" spune el amuzat într-un final, iar eu reușesc să îmi trag încheietura din mâna sa și îmi revin în fire, intrând înapoi în casă.

Deși nu obișnuiesc să mă las intimidată prea ușor în majoritatea timpului, ceva îmi spune că de data asta ar trebui să îi iau avertizarea în serios.

Ar trebui să stau cât pot de departe de tot ce înseamnă Elliot Kane.

***
Mulțumesc pentru că citiți :)