DISCIPOLUL

Capitolul 5. Nuanțe

 [̲̅5]

It will only take one shot forever. Over and over and over again. 

Spre marea surprindere a lui Kage, maestrul nu își mai făcuse apariția la dojo în următoarele două zile. Într-un fel, era nerăbdător să i-o prezinte pe Matisse, care dispărea pe toată perioada zilei și se întorcea noaptea să doarmă în dojo, însă, o altă mare parte din el era ușurată pentru că acest lucru fusese amânat.

Kage încercase să își pună ordine în gânduri, să se concentreze pe antrenamente și să ia o hotărâre legată de Cole și planurile sale. Și, surprinzător sau nu, reușise să ajungă din nou la controlul absolut.

Era dimineața zilei de șaptesprezece noiembrie. Aerul New York-ului era plin de murmurul oamenilor agitați, care se plimbau brambura pe străzile înguste. Kage își făcea alergarea de dimineață în apropierea podului Brooklyn, urmându-și rutina din ultimii ani.

Purta o pereche de pantaloni de trening până la genunchi și un hanorac alb, cu mâneci. Se simțea odihnit și împăcat, într-o măsură care îl luase și pe el prin surprindere.

Energia îi deborda din interiorul sufletului, aprinzându-i fiecare dorință de a se concentra, a face totul ca la carte și de a duce la bun sfârșit ziua aceea. Nu-și putea explica, însă simțea că în următoarele ore avea să fie nevoie de capacitățile sale la nivel maximum, așa că se pregătea din timp.

Își doza respirațiile, lua pauze și se întindea. Broboane de sudoare îi jucau pe frunte, amplificându-i relația cu sinele interior. Era incredibil de conștient de tot ceea ce era în jurul lui, de tot ceea ce auzea și vedea. Și se simțea incredibil de liniștitor.

Dincolo de orice agitație cotidiană, Kage simțea că era singurul care funcționa în ritmul real al timpului, că mișcările lui lente și precise erau adevăratul mod în care trebuiau să acționeze toți oamenii. Însă nu își bătea capul cu faptul că nimeni nu se comporta ca și el. Din contră, un sentiment vinovat de superioritate și mândrie îi creștea în suflet în timp ce trecea în pas alergător pe lângă ei.

Când își calmă ritmul respirațiilor, se uită în dreapta lui, spre restaurantul verișorului lui Rowan. Soarele strălucea în pereții de sticlă de la intrare, însă Kage tot reperă silueta mică a Ariei, care se plimba cu grijă printre mese. Își purta veșnicul șorț de un verde închis și părul prins într-un coc elegant la baza gâtului. Zâmbea și aducea zâmbete oamenilor din jur.

Kage se întrebă dacă Aria chiar era mereu atât de fericită pe cât lăsa să pară.

Înaintă spre intrare, împingând ușa cu grijă. Nu era prea multă agitație, întrucât nu erau atât de multe persoane care să vină să ia micul dejun într-un restaurant select. Persoanele din partea aceasta a orașului erau într-o fugă continuă și își permiteau, ziceau ei, să zăbovească doar în a doua parte a zilei, în special spre cină.

Kage nu le înțelegea logica. El simțea că avea timp pentru toate. Doar că își făcea alegerile înțelept.

Atmosfera era de neegalat. Verdeață și transparență, accente de lemn lăcuit și câteva plăci mici de marmură în spatele barului, de unde Dustin își mânuia cu dibăcie paharele. Kage se simțea atras de atmosfera de aici și de fiecare dată când se ivise ocazia, complimentase munca designerului care își lăsase o parte din suflet între patru pereți.