Kenrad/ Praf de minciuni

Capitolul 12 : Copilul din fata cu ochii cerului

   Kenrad

~~~

     — Alexander, chiar faci chestiile astea intenționat? bruneta de lângă colegul meu de bancă întreabă zâmbind, iar blondul își întoarce imediat privirea la ea, mai mult decât nemulțumit.

     Uitucul și-a uitat un alt referat care trebuia predat astăzi. Nu am habar dacă o face intenționat, sau dacă pur și simplu nu prea îi pasă în general de școală, dar dacă ar fi fost în vechea mea școală, până acum ar fi fost dat afară.

    — Pe bune, Ava? Acum e momentul să mă iei la mișto? întreabă la rândul lui pe un ton extrem de copilăros, iar imediat după aceea oftează. Cred că voi chiuli sau ceva. Nu am timp să scriu ceva până la ora de engleză. E un eseu liber, de abia am reușit să copii ceva de pe internet, din mai multe surse, bolborosește în continuare, iar imediat după aceea, bruneta îl privește de parcă ar avea cea mai bună idee.

     — De ce nu o rogi pe Reea? Ea se pricepe de minune la eseurile libere! Știi bine cât îi place să scrie, chiar dacă e pentru ora de engleză, sau pur și simplu pentru cărțile ei, comentează Ava, în timp ce colegul meu de bancă pare să se gândească la acest sfat.

      Nu știu de ce simt nevoia să zâmbesc puțin. Poate fiindcă știam de câteva zile despre pasiunea blondei? Sau poate fiindcă, judecând după încrederea cu care o recomandă Ava, ea chiar se pricepe la asta? 

      Mi-a promis că într-o zi mă va lăsa să citesc ceva din ceea ce a scris. Poate e ciudat, ținând cont cât de enervantă mi se părea la început, sau ținând cont de faptul că nu ne cunoaștem nici măcar de două luni, dar chiar sunt curios. Chiar... chiar aș vrea să arunc o privire peste Mike, să văd de ce este atât de solicitat.

      — E o idee bună, dar chiar crezi că ar vrea?

      — Normal, mai ales dacă ai tu nevoie, răspunde imediat bruneta, iar Alexander zâmbește într-un mod tâmp, în timp ce eu îmi dau ochii peste cap.

      Nu prea pricep dacă blondul este chiar atât de idiot încât să nu vadă faptul că Azireea nu este deloc interesată de el, sau dacă pur și simplu trăiește în propria lui fantezie, exact precum unele puștoaice. Nu prea îmi place să o spun, dar o compătimesc pe Ava. Mai mult ca sigur nu e ușor să fii prietenă cu băiatul de care îți place, iar la rândul său, acelui băiat să îi placă de cea mai bună prietenă a ta.

     — Totuși, de ce nu e încă ajunsă? A spus că va întârzia azi, dar nu a vrut să îmi spună motivul. Sper că totul e în regulă, îl aud pe băiatul din fața mea și imediat după aceea, simt un nod ciudat în stomac.

     Am vrut să întreb de la prima pauză de ce blonda nu și-a făcut apariția, ținând cont că deja suntem la al treilea curs, dar nu am făcut-o, cu teama că voi fi oarecum înțeles greșit. Nu vreau ca Ava sau colegul meu de bancă (care întâmplător este și topit după Azireea), să îmi încurce curiozitatea cu altceva.

       — Habar nu am, ieri părea destul de bine. Am fost cu ea la cumpărături, dar nu mi-a spus că ar avea vreo problemă sau ceva. Mai mult ca sigur a uitat să își pună alarma și i-a fost lene să se trezească după, glumește bruneta și imediat după aceeea își drege vocea. Oricum, eu trebuie să plec, vreau să îmi termin de scris înainte de oră, spune și se ridică de pe scaun, însă imediat după aceea, blondul de lângă ea o prinde de antebrațul drept, oprind-o.

      — Dacă afli ceva despre Reea să îmi spui. Nu prea mai contează acum acel eseu nesuferit, important este ca ea să fie bine.

      Ava doar îl privește preț de câteva secunde, ca mai apoi să zâmbească slab și să rupă strânsoarea, plecând. Probabil i-a ajuns să îl vadă cum aruncă toată grija lui unei alte persoane; iar mai rău decât atât, acea persoană fiindcă chiar cea mai bună prietenă a sa.