Cum sa fi fericit

Zona de comfort

Cu totii trecem printr-o perioada scurta sau lunga de tristete. Cand deja depaseste cateva luni este un semn de alarma. Primul meu sfat ar fi sa mergi sa iti faci analize se vezi daca esti bine. Depresia poate fi provocata si de anumite afectiuni.

De multe ori cauza dezamagirii noastre sunt asteptarile pe care le aveam din partea prieteniilor, familiei sau de ce nu si din cauza persoanei iubite, acum difera dupa caz. Cu toti am avut un prieten foarte bun in copilarie cu care credeam ca o sa imbatrinim, cu care ne spargeam la petreceri de dragul distractiei. Totul incepe sa se strice pentru ca fiecare ajunge la un moment dat la maturitatea necesara sa se gandeasca ca mai important este el si ca trebuie sa investeasca mai mult in el pentru a ajunge la succesul personal. Daca stai sa accepti toate comportamentele jalnice, penibile sau copilaresti doar de dragul unei prietenii nu o sa ajungi unde vrei. Deobicei iti dai seama daca puteti creste impreuna pe plan profesional sau macar sa ganditi la fel si responsabil dar in unele cazuri se intampla ca unul din voi sa ramana in urma si astfel sa va tot ziceti unul altuia ca ceva nu e in regula cu voi, ca v-ati schimbat dar asta nu e un lucru rau. Tu ai ajuns sa iti schimbi modul de gandire si principliile pentru cariera si viata pe care vrei sa o urmezi si el pentru ale lui. Daca ajungi sa simti ca nu mai poti sa duci totul pana la capat, nu mai poti dormi, totul in jurul tau nu mai e chiar cum obisnuia sa fie si tie nu iti place...Felicitari! Ai inceput sa iesi din zona de comfort care e un lucru de-a dreptul minunat. Uite povestea mea. Aveam un grup de prietene cu care ma intelegeam foarte bine, in ziua de azi suntem ok dar a disparut "sclipirea" de atunci. Eu mereu am fost mai introvertita dar am incercat sa-mi fac prieteni. Ma chinuiam sa ii fac pe cei din jurul meu sa ma placa. Odata ce am dat de grupul asta de oamnei am inceput sa ma deschid lor. Totul era bine cand eram cu ele, comunicam, radeam. Ele mai aveau si alti prieteni de la alte scoli si incet am inceput sa ma imprietensc si cu ei dar problema era ca depindeam de ele. Puteam sa vorbesc deschis cu oamenii aia doar cand le aveam in preajma...nu stiu, imi dadeau o anumita siguranta ca daca lumea le place pe ele, cunoscandu-ma prin intermediul lor o sa ma placa si pe mine. Lucrul asta e total gresit. Cand a venit vremea maturizarii in care fiecare trebuie sa inceapa sa gandeaca si pentru el toata lumea a inceput sa se imparta si pe plan personal si asta se vedea dar incercam sa ne comportam ca si cum totul era normal. Atunci am inceput sa incerc sa fac lucrurile pe care le faceam inainte de una singura. A fost al naibii de greu si si acum imi mai e greu dar sunt bucuroasa ca am evoluat si acum am niste calitati pe care inainte nu le aveam. Am intalnit oameni care spuneau ca schimabarea nu exista. Este adevarat ca o mare majoritate de oameni care incearca sa se schimbe o sa dea inapoi in vechile obiceiuri dar totul tine de educarea emotiilor ceea ce multa lume nu face si multa rabdare. Asta insemnand sa te ierti cand nu reusesti sa iti duci obiectivul la final. Poti sta o zi, doua spunandu-ti ca nu esti bun, ca tu nu esti capabil de anumite lucruri pe care le fac altii dar dupa trebuie sa te aduni. Tu fiind jos le dai celorlalti puterea de ati spune ce meriti sau cum cred ca esti tu cu adevarat, ca nu ai schimbat nimic si ca esti aceeasi persoana de rahat dar doar tu sti cum esti cu adevarat, nu ei!