Toți s-au retras în colțurile lumii
și m-au lăsat pe mine în centru.
Sub un fir de gheață
stau întinsă.
Vibrațiile albe mă țin la suprafața
pământului care se stinge încet.
Ecourile se scutură în aer
ca ultimul semn pentru tot
ce a fost.
Privirea îmi urcă în înalt
către întreagă lume
reflectată în cristal.
Cu răsuflarea aburind într-un
iz de bergamot,
și cu pumnii încleștați în
miez de gheață,
mă supun hazardului.
Dacă voi cădea din frontispiciul
infinitului ce unește note,
în văzduh vor apărea mii de puncte.
Iar sub firul înghețat,
vor curge suspine.
Cer înghețat, trup transparent...
Lacrimi albe, suferințe negre.
Între tot, un țurțure de lumină.
Când va cădea, se va topi
sub inima care fierbe în zile deșarte.
