New yourk-ul acum îmbunătăţit, nu a fost întotdeauna aşa. Vegetaţia a devenit toxică, animalele au murit cu zile, iar oamenii la fel. Pentru a opri acest demers vegetaţia a fost înlocuită cu asfalturile din metal până ce a devenit inexistentă.
Puţin...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Versiune nouă
Capitolul Unu
Doi copii din clasă — o fetiță şi un băiat — urlă când aud un tunet. Îi privesc, în timp ce îmi rod unghiile şi bat nervos din piciorul drept. Stau cu câteva bãnci în spatele meu. Se ţin în braţe, cu gurile încă deschise într-un țipăt mut. Sunt speriaţi. Cerul e întunecat. Negru. Fără stele. Luminat doar de fulgere puternice.
Cei mai mulți colegi ar spune că arată înfricoșător, dar pe mine nu mă sperie întunericul.
Am alte frici.
Vremea se schimbă de la o oră la alta, cu toate că oamenii de ştiinţă ne asigură că e controlată de sateliții meteo din spațiu. E clar cã cineva ne minte în legătură cu asta. Ni se ascund lucruri. Nu ar trebui sã ne sperie un tunet. Ar trebui să ne sperie minciunile oamenilor. Secretele lor, ele pot fi cu adevărat periculoase.
Nu mă sperie tunetul, mi-e frică de ceea ce s-ar putea ascunde în spatele unor secrete, a unor minciuni, deși știu că nu ar trebui să-mi pese, nu ar trebui să fie treaba mea, așa că mă prefac că nu mă interesează deloc, dar îmi pasă mai mult decât e nevoie. O parte din mine tânjește să afle toate secretele orașului, toate secretele liceului, exact la fel cum tânjește un om care nu a mai mâncat de zile întregi, să-și potolească foamea.
* * *
Sunt în laboratorul de unelte. Profu' Riv, ne învăță cum să utilizăm instrumentele create special pentru uşurarea vieţii noastre de bolnavi. îi poziţionează lui Drake Harris pe cioturile pe care le are în loc de mâini, protezele electrice cu sute de butoane mici. Drake, arată precum un robot cu „mâinile" sale moderne. Îl cunosc de când aveam cinci ani. Se născuse fără ambele mâini. A fost unul dintre primii copii cu dizabilităţi născuţi în urma dezastrului mortal de acum treizeci de ani. E amabil, inteligent şi destul de arătos.
E înalt, are părul negru şi întins, ochii mici şi albaştri, pielea albă şi luminoasă. Dinţii lui sunt precum nişte perle albe micuţe şi pline de strălucire, Buzele îi sunt subţiri şi roz.
Câteodată, simt că mă priveşte şi atunci întorc capul să văd dacă suspiciunile mele sunt adevărate. De cele mai multe ori îl văd privindu-mă ciudat. În privirea lui găsesc... Nu ştiu cum să descriu ce găsesc, nu m-a mai privit nimeni aşa. E o combinaţie stranie de... interes şi tandreţe în maniera lui de a mă privi. Sper să nu-i placă de mine. Nu am nevoie de iubire, am alte probleme pe cap acum.
Ochii lui albaştri şi adânci ca marea, privesc şi acum cu insistenţă în ai mei. Privirea lui este atât de profundă şi pătrunzătoare, încât reuşeşte să-mi facă obrajii să ardă cu putere. Când am devenit eu așa sentimentală? Ce grețos.
Îmi întorc automat privirea şi o văd pe Blaze,care râde lângă mine, privindu-l pe Drake şi noile lui achiziţii. Blaze, este colega mea de bancă şi prietena mea cea mai bună. E o fire rebelă şi luptătoare, căruia nu-i plac regulile. Singurele reguli pe care le respectă sunt cele pe care şi le impune ea singură.
