Atracție perfectă # Grey Sisters Vol II

Capitolul 7

Tristan - 19 ani

    Vineri dimineață, opresc alarma telefonului și mă întorc în pat, mă frec la ochi cu mâna și casc. Stau catvea secunde apoi mă dau jos din pat. Merg la baie, fac un duș, imi iau pe mine șortul de baie, un tricou și o șapcă roșie cu alb.
Mănânc un baton de ciocolată hotărât să merg și să iau micul dejun la una dintre terasele de lângă plajă. Poate dacă o să am noroc, șatena drăguță, Jade Wilson, o să apară și astăzi la plajă și o să o invit să mănânce cu mine.
E ceva la fata asta, ceva mai mult decat ochii ei strălucitori sau buzele acelea pline care formează cel mai frumos zâmbet din lume. E ceva, ceva in spatele aspectului ei, e ceva din interior ce mă face să vreau să o cunosc. Mă face să mă simt atras de ea, într-un mod în care nu m-am mai simțit niciodată atras de cineva. Și nu e doar vorba de atracție fizică, e altceva. E ceva mai mult.
De la apartamentul meu și până la plajă, fac cinci minute, așa că plec chiar înainte să îmi înceapă programul. Tyler, colegul meu, întârzie puțin, dar nimeni nu bagă de seamă. Plaja e oricum goală până mai târziu și nu prea avem evenimente în care să fim nevoiți să intrăm în acțiune.
A fost o excepție atunci când am salvat-o pe Jade. Atunci nu eram de servici și ea nu ar fi fost în apă dacă unul dintre prietenii mei nu ar fi lovit-o cu mingea și să o dezechilibreze. Dar dacă nu ar fi lovit-o, eu nu aș mai fi cunoscut-o. Și atunci e momentul în care mă gândesc că totul pe lumea asta are un rost și că fiecare moment e pur și simplu o parte din ceva mai mare. Că fiecare acțiune are un rost și ne pregătește pentru adevărata provocare, pentru adevăratul nostru scop.
Dacă m-ar auzi acum fratele meu, Adam, ar spune că ,, Iar am mintea ocupată de căcaturi la care doar femeile se gândesc", pe bune, chiar astea ar fi cuvintele sale.
Chiar dacă suntem frați, suntem foarte diferiți și din punct de vedere fizic cât și la modul de gândire.
Mie îmi place să analizez lucruri, să ascult și să observ, pe când el acționează în funcție de impulsul pe care îl are în acea clipă.
Intru puțin în apă când se face prea cald afară, apoi fac niște exerciții, alerg puțin și mă întorc iar pe scaunul salvamarului.
Mă așez pe el și îmi întorc șapca pe pat și acela e momentul în care o văd.
Vine pe faleză, îmbrăcată cu o pereche de pantaloni scurți care îi lasă la vedere picioarele superbe și un maieu simplu, care îți permite să arunci un ochi în decolteul ei.
Și atunci simt în trup acel sentiment de nerăbdare. Vreau să vorbesc cu ea, vreau să îi aud vocea, vreau să îi ascult teoriile și să aflu totul despre ea.
Sar de pe scaunul meu și încep să merg spre ea, îmi dau seama că mă observă atunci când zâmbește:
-Hei!
-Hei!
-Ce faci?
-Mă plictiseam prin casă și am ieșit la o plimbare.
-Foarte bine. Sper să te plictisești mai des.
Râde și apoi eu o invit la terasă să mâncăm ceva. Ea acceptă și imediat ce punem jos, începem să vorbim. Poate că ăsta e unul dintre lucrurile care mă atrag atât de mult la ea, conversațiile merg ușor și mereu are ceva de zis. Nu se plictisește și nu își pierde atenția:
-Deci, ce ai alege, să bei suc care să aibe gust de pipi sau să bei pipi cu gust de suc? Pe asta am luat-o de pe net.
-What the f...
Ne uităm unul la altul și începem să râdem, în final spune:
-Întrebările astea sunt retardate rău.
-Eh, pot să spună multe despre persoana care le inventează.
-Da, că nu e în toate mințile.
-Sau poate e doar diferit. Poate doar gândește mai multe lucrui decât majoritatea dintre noi gandește.
-Știi ceva, cred că devii filozofic când ai tu chef, nu e ceva cu oră fixă.
Ridic din umeri:
-Poate că ai dreptate. Poate că nu există un moment potrivit pentru nimic, ci doar atunci când un lucru se întâmplă, acela e momentul perfect în care să se întâmple, și de aceea se întâmplă atunci și nu în oricare alt moment, secundă, minut, zi, săptămână, lună sau an.
Ea zâmbește și se uită la mine printre genele acelea luni și superbe:
-Vezi? Asta e ceea ce spuneam. Tu chiar nu ești ca toți ceilalți, nu-i așa, Tristan Grey?
-Oh, habar nu ai tu, Jade Wilson!
  Și pot să jur că atunci când spun asta, văd în ochii ei o mică licărire.