Fata de la metrou

Bileţel

     Fata terminase de cântat, însă vocea ei continua să răsune cu aceeaşi intensitate în mintea lui. Nu se mai auzeau nici corzile chitării, dar asta nu-l împiedica pe Ray să îşi imagineze în continuare degetele ei lungi jucându-se cu ele.

     Încă stătea după colţ, privind cum acea prezenţă feminină discuta cu unele persoane curioase în legătură cu activitatea ei. O auzea vorbind, iar în adâncul său se cutremură. Îi auzi râsul cristalin, iar trăsăturile feţei i se accentuară. Chipul fetei era luminos, transmiţând căldură. Ray îi admira ochii mari, încadraţi de genele groase, şi culoarea vie din obraji.

     Rămase din nou singură, în compania instrumentului muzical. O văzu aşezându-şi chitara în husa de culoare neagră, crezând că urma să plece. În schimb, fata scoase câteva hârtii, aşezându-se comod pe câteva trepte şi începu să scrie. Cât de frumoasă era!

     - Mai ai de gând să rămâi mult aici? Parcă abia aşteptai să pleci, îi atrase atenţia Kevin, care devenise deja plictisit.

      - Încă puţin, ia-o înainte dacă te grăbeşti, îi răspunse Raymond, fără să-şi ia privirea de la fată.

      - De ce stai ca un idiot după colţ şi te uiţi la ea, în loc să te duci pur şi simplu acolo şi să-i vorbeşti? se amuză prietenul lui.

     Alte câteva zeci de persoane îşi făceau loc pe lângă ei, izbindu-se unii de alţii.

     - Aş arăta ca un idiot. Vreau să spun, uită-te la ea, e...nu ştiu, e...nu pot, poate mâine.

     Kevin pufni, cu braţele încrucişate la piept.

     - Eu am plecat, prefer să bat mingea decât să lenevesc aici.

     Raymond nu îi mai răspunse, dar nu se clinti din loc. Zâmbea ca un idiot de unul singur, admirând-o pe fata ce părea atât de concentrată la toate acele hârtii. Era atât de curios în legătură cu ceea ce făcea, dar avea atât de puţin curaj.

     - E simpatică, nu-i aşa? auzi un glas, şi îşi întoarse capul instantaneu. Vine aici în fiecare seară şi lumea deja s-a obişnuit cu prezenţa ei.

     Era un bărbat, ce îşi ţinea fetiţa de mână.

     - În fiecare seară? se interesă Ray.

     - Da, mereu.

     Apoi, lui Raymond îi veni în minte o idee. Conştientiza că reacţiona ca un idiot, dar nu-i păsa. Imediat ce fata părăsi locul, băiatul rupse o bucată de hârtie dintr-un caiet ce-l avea în rucsac şi aşternu cu pixul câteva cuvinte. Apoi, fără să-l vadă nimeni, lăsă bucata de hârtie chiar lângă automatul de cafea, locul unde cântase fata. Se rugă ca ea să-l găsească în următoarea zi. Îi scrisese câteva cuvinte simple, în grabă:

     "te-am admirat astăzi când cântai şi m-ai fascinat. De ce vii aici să cânţi? (un tip care scrie bileţele în loc să vorbească direct cu tine - nu mă judeca -)"