Capitolul 2 - Blestemat de catre zei
M-am trezit dupa nu stiu cat timp intr-un loc intunecos, cel putin asa mi se parea la inceput deoarece eram inca ametit in urma loviturii primite. Treptat mi-am amintit tot ce se intamplase, am revazut in minte imaginile in care romanii ne invadasera tabara, am revazut cumplita scena in care un soldat roman ii retezase gatul sotiei mele, deodata m-a cuprins o durere insuportabila,nu credeam ca era posibil asa ceva, speram sa nu fie adevarat, speram sa ma trezesc si s-o gasesc pe sotia mea langa mine, spunandu-mi cat de fericita e si cat de mult asteapta venirea copilului nostru pe lume. Dar acest lucru nu mai era posibil, jurasem sa o protejez impotriva raului care se abatea asupra noastra, dar esuasem, totul se spulberase, viata mea nu mai avea sa fie niciodata la fel, nu fara ea. Acum aveam un singur obiectiv, vroiam din toata fiinta mea sa-l omor pe Crasus si pe cei care o luasera pe sotia mea de langa mine, dar nu stiam cum sa fac asta, nici macar nu stiam unde ma aflam.
- Te-ai trezit in sfarsit, am crezut ca murisei, zise o voce cunoscuta.
- Adrianus... tu... tu esti? am intrebat eu abia reusind sa scot cateva cuvinte pe gura.
- Da, eu sunt, raspunse el.
- Ce s-a intamplat in tabara, unde suntem acum?
- Tabara a fost cucerita, majoritatea soldatilor au fost omorati, insa noi am fost luati ca prizonieri, urmeaza sa ne execute in arena din Roma. Nu cred ca mai avem mult, ce soarta grea, nu stiu cum s-a putut intampla asa ceva.
- Au reusit sa cucereasca Dacia? am intrebat eu sfarsit.
- Nu, cel putin nu cred, inca mai aveam ceva armata in capitala.
- Tineti-va gura, gunoaie ce sunteti, zise o voce aspra din apropierea noastra.
Din intuneric aparu un soldat roman matahalos tinand un bici negru in mana.
- Dupa ce o sa fiti executati nu o sa va mai pese de problemele tarisoarei voastre, o sa fiti taiati in bucati de gladiatorii nostrii, zise el scuipand in apropierea mea.
Dupa plecarea soldatului am inceput sa vad cat de cat locul in care ne aflam, era o camera intunecoasa, mizerabila, alaturi de noi erau si alti prizonieri pe care probabil ii astepta aceeasi soarta. Dupa inca cateva ore de mers am ajuns in portul Romei, am fost inlantuiti si scosi in suturi afara din nava cu care calatoriseram pe mare. Afara se adunase o gramada de oamenii care adresau cuvinte de ocara la adresa noastra, aruncau cu diferite obiecte in noi, ba chiar am fost loviti de catre oameni veniti din multime. Am fost dusi pe jos mai multe mile pana in centrul orasului la Colosseum, bijuteria Romei. Locul in care oamenii se adunau pentru a vedea luptele intre gladiatori, spectacole sangeroase date in cinstea marilor oameni ai Romei. Auzisem si eu cate ceva despre acest loc, dar nu ma gandisem ca am sa si lupt vreodata acolo pentru propria-mi viata. Am fost aruncati apoi in niste temnite reci si intunecoase, toti prizonierii pareau ca isi acceptasera soarta, dar eu nu puteam pur si simplu sa renunt, ii facusem o promisiune Ziei, trebuia sa-i omor pe toti.
- Veti lupta in arena peste doua zile gunoaielor, zise un soldat care venea acum spre noi, totusi nu va putem lasa sa muriti de foame pana atunci, luati si mancati, zise el intinzandu-ne fiecaruia cate un castron cu terci de orez.
Nu aveam deloc pofta de mancarea, nu mai simteam foamea, nu mai simteam frigul , nici macar nu mai simteam durerea, eram de piatra, pierdusem singurul lucru pentru care mai luptam, eram singur intr-o lume plina de intuneric. Peste doua zile trebuia sa lupt impotriva unor gladiatori inarmati pana-n dinti, oare ce sanse aveam eu impotriva lor? Singurul lucru care ma mai tinea in viata era promisiunea facuta sotiei mele, aveam de gand sa o implinesc fara sa ezit, chiar daca ar fi fost ultimul lucru pe care l-as fi facut.
