Gladiator
Prolog - Anul 70 î.Hr.
Povestea lui Spartacus
Trecuse un an de la Rascoala Sclavilor in care Spartacus si alte zeci de mii de gladiatori au luptat pentru libertate, pentru inlaturarea sclaviei din Republica Romana. Spartacus a evadat, impreuna cu alti 70 de gladiatori, din ludusul lui Quintus Lentulus Batiatus din orasul Capua. In scurt timp Spartacus a reusit sa stranga o armata impresionanta, nu mai putin de 100.000 de gladiatori care au infrant 4 legiuni romane si alte trupe auxiliare intre anii 73-71 î.Hr. La inceputul razboiului, in anul 73 î.Hr., Spartacus, impreuna cu cei 70 de gladiatori, a reusit sa infranga trupele romane, care numarau in jur de 3000 de soldati, conduse de pretorul Gaius Claudius Glaber in batalia de la Muntele Vezuviu. Spartacus dorea sa se razbune pe Glaber deoarece el fusese cel care il trimisese pe el si sotia lui, Sura, in sclavie, dupa ce Spartacus a dezertat din trupele auxiliare romane in timpul bataliei impotriva getilor.
In primavara anului 72 î.Hr. consulul Gellius Publicola a atacat si a infrant un grup de 30.000 de sclavi condusi de Crixus "Galul cel Neinfrant", mana dreapta a lui Spartacus. In acelasi timp generalul roman Gnaeus Cornelius Lentulus Clodianus a atacat restul armatei de sclavi care se ascundea in Galia Cilaspina. Legiunea lui Lentulus a fost rapid infranta de catre gladiatori, apoi Spartacus s-a intors impotriva armatei lui Gellius Publicola pe care e reusit de asemenea sa o si infranga. Pentru a razbuna moartea lui Crixus, Spartacus a executat 300 de prizoneri romani punandu-i sa se lupte unii impotriva celorlalti exact ca si gladiatorii. Trupele consulare ramase au incercat inca odata sa tina piept gladiatorilor in batalia din regiunea Picenum, fara succes insa. Spartacus si-a schimbat in ultimul moment decizia de a ataca capitala Republicii sustinand ca nu sunt pregatiti pentru asa o lupta. In schimb s-au retras in sudul Italiei unde au cucerit orasul Thurii si toate teritoriile din jurul sau, acolo a tinut piept raidurilor romane timp de mai multe luni.
Trupele lui Spartacus au ramas in sudul Italiei pana in anul 71 î.Hr. Senatul Republicii era ingrijorat in privinta rebeliunii de neoprit a gladiatorilor, asa ca Marcus Licinius Crasus a primit misiunea de a opri aceasta rebeliune. Crasus era un foarte bun politician dar si un foarte bun comandant militar, el fusese mana dreapta a temutului general roman Lucius Cornelius Sulla si luptase alturi de el in cel de-al doilea razboi civil impotriva lui Gaius Marius, conducatorul Casei Marian, in anul 73 î.Hr. Apoi Crasus a ramas mana dreapta a lui Sulla in timpul dictaturii acestuia. Marcus Crasus a primit postul de Pretor si i s-a dat sub comanda inca 6 legiuni, armata lui ajungea la un numar de 50.000 de soldati bine antrenati. Crasus era un tiran, un conducator nemilos, a executat nu mai putin de 4000 de soldati romani deoarece acestia au refuzat sa-i asculte ordinul de a ataca.
Armata lui Spartacus s-a pus din nou in miscare indreptandu-se spre nord, pentru a ii opri Crasus a ordonat ca 6 legiuni sa fie puse la granita regiunii Picenium pentru a oprii orice tentativa de trecere a rebelilor. Apoi i-a dat Legatului sau, Mummius, inca doua legiuni pentru a bloca retragerea gladiatorilor, insa i-a dat acestuia ordinul de nu a ataca. Cand Mummius si-a dat seama ca ar putea avea o sansa mare de a ii distruge pe rebeli, a incalcat ordinul dat de Crasus si i-a atacat. Dupa o lupta apriga armata romana a fost pusa pe fuga, cei mai multi dintre ei fiind ucisi. In ciuda infrangerii initiale, Crasus a atacat trupele lui Spartacus si a reusit sa le infranga, causandu-le rebelilor mari pagube, 6000 de gladiatori fiind ucisi. Roata parea ca se intorsese acum impotriva lui Spartacus, legiunile lui Crasus iesind invigatoare in mai multe batalii, causandu-le acestora si mai multe pagube. Rebelii s-a retras apoi in sud, in districtul Lucania. Spartacus a facut o intelegere cu piratii Cicilieni, piratii urmau sa transporte 2000 de rebeli in Sicilia pentru a porni acolo o revolta si pentru a face rost de cat mai multe intariri, insa capitanul piratilor l-a tradat pe Spartacus abandonadu-i pe rebeli pe o insula pustie. Liderul rebeliunii a fost fortat apoi sa se retraga in orasul Rhegium. Trupele lui Crasus l-au urmat, asediandu-i pe rebeli in oras, taindu-le orice calea de a face rost de provizii.
In acelasi timp, legiunile lui Pompei se intorceau in Italia dupa ce pusesera capat marii rebeliuni a lui Quintus Sertorius din Hispania. Senatul ia ordonat lui Pompei sa se duca in sud pentru a il ajuta pe Crasus. De asemnea senatul a mai trimis intariri prin legiunile lui Marcus Terentius Varro Lucullus. Cu legiunile lui Pompei venind din nord si cu armata lui Lucullus debarcand in Brundisium, Crasus a realizat ca daca nu va pune rapid capat rebeliunii, lauri vor fi culesi de generali care au venit cu intaririle, asa ca si-a mobilizat trupele pentru termina cat mai rapid aceasta batalie. Auzind de apropierea lui Pompei, Spartacus s-a inteles cu Crasus pentru a rezolva batalia cat mai repede, inainte sa vina intaririle. Cand Crasus a refuzat o parte din armata lui Spartacus s-a retras catre muntii din vestul Peteliei, in Bruttium, fiind rapid interceptati de catre armata lui Crasus. Legiunile au reusit sa captureze o portiune a armatei rebele, in frunte cu Gannicus si Castus, si a ucis 12.300 din acestia. Romanii au suferit si ei cateva pagube, fortele romane sub conducerea unui ofiter de cavalerie numit Lucius Quinctius si a unui chestor, Gnaeus Tremellius Scrofa, au fost atacate de cate trupe rebele care se retrageau. Rebelii nu erau o armata profesionista asa ca in scurt timp au ajuns la limita. Nevrand sa mai fuga, grupuri de rebeli au inceput sa atace in mod independent fortele lui Crasus. Avand disciplina la pamant in randul trupelor sale, Spartacus i-a mobilizat pentru un ultim atacat, o ultima speranta pentru a infrange legiunile lui Crasus, o ultima sansa, Batalia de la Raul de Argint. Din pacate trupele lui Spartacus au fost infrante, majoritatea romanilor fiind ucisi pe campul de lupta. Soarta lui Spartacus este inca necunoscuta, trupul lui nu a fost niciodata gasit, dar istorici spun ca el a pierit odata cu oamenii sai pe campul de batalie, luptand pentru libertate.
Rebeliunea din cel de-al treilea razboi civil fusese in sfarsit anihilata de catre Crasus. Chiar daca nu participasera direct la batalie, trupele lui Pompei au reusit sa captureze 5000 de rebeli, pe care la scurt timp i-a si ucis. Dupa aceasta actiune Pompei a trimit un mesaj catre Senat in care spunea ca in timp ce Crasus a distrus fortele rebele in batalie directa, nu el a fost cel care a incheiat razboiul, cerand apoi o mare parte din laurii cuveniti lui Crasus, starnid ura acestuia. In timp ce majoritatea rebelilor fusesera omorati pe campul de batalie, alti 6000 au fost capturati si apoi crucificati pe drumul dintre Roma si Capua, care acum se numeste Calea Appiana.
Pompei si Crasus au primit beneficii politice, ambii s-au intors apoi in Roma cu tot cu legiuni, in loc sa campeze in afara orasului. Amandoi au primit postul de Consuli in senatul Romei, datorita rolului pe care il avusesera in razboi.
Situatia sclavilor se schimbase in rau, ludusurile continuau sa antreneze gladiatori, si romanii isi reluasera viata de dinainte de razboi. Imparatul roman a ordonat trupelor sa inceapa expansiunea in est, declarand razboi tuturor natiunilor de acolo, inclusiv dacilor... lucru pe care il va regreta amarnic.
