Capitolul 1 - Otel si Sange
Anul 70 î.Hr. - Dacia
Era inca o zi obisnuita in linistitul nostru oras, prea iubita mea sotie, Zia isi facea ca de obicei treburile prin gospodarie, cand deodata cerul a inceput sa se intunece, tunete si fulgere infricosatoarea s-au pornit imediat dupa aceea. La scurt timp dupa lasarea intunericului a inceput o ploaie deasa, trepat picaturile de apa cazute din cer s-au transformat in sange... m-am uitat spre sotia mea care se apropia ingrozita de mine.
- Traim vremuri periculoase, zise ea cu o voce stinsa. Nimeni nu mai e in siguranta, dezastrul se va abate asupra noastra cat de curand. Tu esti singura noastra speranta, ai grija de tine! zise ea dupa care cazu la pamant intr-o balta de sange.
- Trezeste-te... Dax trezestete-te! zise o voce groasa venita parca de undeva de departe.
M-am ridicat repede in picioare, eram tot transpirat si gafaiam, eram speriat dar totusi bucuros, nu fusese decat un vis. M-am uitat spre cel care ma trezise, nu era nimeni altul decat bunul meu prieten Adrianus, comandantul regelui Burebista.
- Grabeste-te prietene, regele iti solicita prezenta, zise el din nou aratand spre cortul regelui.
- Bine, o sa ma duc imediat, multumesc ca m-ai trezit, am avut un cosmar groaznic, i-am zis eu strangandu-i mana drept recunostinta.
Am luat-o apoi spre cortul unde regele isi facea planurile pentru viitorul atac al romanilor, eram in razboi deja de o luna si lucrurile mergeau in favoarea noastra, distruseseram patru legiuni romane fara mari pierderi. Am intrat in cort, regele statea pe jiltul sau inconjurat de generalii sai, planuind urmatorul atac asupra romanilor.
- Dax, ma bucur ca ai putut ajunge, intra te rog, ia parte la planurile noastre, zise el aratand spre un loc din dreapta lui.
Dupa ce am luat loc, regele a inceput sa ne explice planurile de lupta, dorea ca eu si Adrianus sa conducem avangarda care va da piept cu legiunile romane in camp deschis. In spatele nostru veneau trupele principale de calareti condusi de generalul Tarbus, ajutati de arcasii condusi de Pieporus, ariergarda avea sa fie condusa de comandantul Orola.
- Daca vom reusi sa-i invingem si in aceasta batalie se va termina totul pentru ei, ii vom alunga din Dacia noastra sfanta si vom avea grija sa nu se mai intoarca vreodata. Totusi ei au luptat cam slab pana acum, mi-e teama sa nu pregateasca ceva care va schimba soarta razboiului, ma cam nelinisteste gandul asta.
- Nu va fie teama, atata timp cat traiesc eu niciun picior de roman nu ne va calca pamantul, am zis eu incercand sa-l imbarbatez pe rege. Noi cei din ariergarda vom incerca sa distrugem primul val de romani si sa lasam cale libera trupelor principale care vor navali in tabara romana si vor pune capat razboiului odata pentru totdeauna.
- Spui cuvinte mari baiete, ma bucur ca esti asa increzator, dar totusi generalul asta roman, Marcus Crasus, este un tiran, va lupta cu noi pana la ultimul om, va lupta pana la moarte.
- Si noi vom lupta pana la moarte, bunule rege, nu vom da niciodata inapoi, ii vom distruge pe acesti nenorociti, am zis eu increzator.
- Atunci asa sa fie, pregatiti-va! Furtuna ne asteapta! Pornim la razboi in trei zile, zise el ridicandu-se din jilt.
