Extinction -in curs de traducere.

Capitolul 1

Aerul este rece şi soarele aproape a apus.În curând,stelele vor fi singura sursă de lumină pe care rareori o văd.Rar mama mă lasă afară,având voie să ies din casă doar o dată pe lună.Chiar şi atunci nu aveam voie să ies din gradina noastră.Ştiu destule despre lumea de afară,de la mama.Ştiu locuri sigure unde mă pot ascunde în seara asta,doar trebuie să le găsesc.Deşi mulţi bărbaţi au devenit " Dispăruţi " din dorinţă şi poftă,sunt unii care au ales să nu fie aşa.Şi din aceşti câţiva,unii luptă împotrivă.Mama e prietenă cu unul şi când el e acasă,încerc să îl găsesc cu harta mamei nu foarte bună.Mama a desenat-o de în timp ce îmi făceam bagajele.Unele puncte nu sunt foarte clare,din cauză că lacrimile ei au curs pe foaie în timp ce schiţa.

M-am întors după cum a fost marcat pe harta subţire şi am ieşit pe alee.Departe este un singur felinar care stă în faţa unei clădiri,ce arată a fi părăsită.Desigur că nu e chiar părăsită din moment ce în faţa ei este un felinar aproape de verandă.Am aruncat o privire spre hartă şi m-am rugat încet ca mama să nu fi făcut vreo greşeală.Dacă ar fi făcut,nu vreau să ştiu ce ar putea păţi.Fără îndoială ar avea probleme cu legea,pentru că este mai mult decât ilegal să ascunzi copii.Cu speranţa că mama va fi bine,am mers spre clădire.Am urcat scările vechi care scârţâiau sub greutatea mea.Mama mi-a spus să ciocănesc o dată,să aştept şi după să mai bat încă o dată.

Atâtea lucruri ar putea să devină rele.Dacă prietenul ei a fost prins?Dacă el e acum un "Dispărut"?

Nu mai am timp să mă îngrijorez."Dispăruţii" ştiu deja despre mine.Asta e singura mea şansă de a scăpa de ei.

Am bătut şi am aşteptat.Cât timp ar trebui să aştept?Exact înainte ca pumnul meu să bată iar în uşă,aceasta s-a deschis.

A trebuit să mă abţin să nu ţip.Un bărbat,de aproximativ 45 de ani,şi-a îndreptat arma spre mine.

"Cine eşti?"m-a întrebat,braţele tremurându-i.

Nu am văzut niciun "Dispărut" să fi dat buzna peste el,din cât se zărea de afară.

"Eu...eu..umm..mama mea,ea mi-a spus....mi-a spus...mă vei putea ajuta?"nu am spus prea multe,poate dacă e un "Dispărut",va şti că mama a avut nevoie de ajutor de la altcineva,asta încălcând din nou legea.

Bărbatul s-a calmat şi şi-a dus arma la spate.

"Care e numele tău ....şi al mamei tale?"

"Sunt...sunt Violet Herondale.Numele mamei e Elizabeth Fray.Ea a spus că e o prietenă cu dumneavoastră."vocea mea tremură în timp ce vorbesc,dar după expresia feţei lui,nu trebuie să mă îngrijorez.

Bărbatul s-a uitat la arma lui,apoi înapoi la mine.Apoi a râs.M-a luat în braţe."Binecuvantată să fii" a şoptit,"am aşteptat să aud de tine de la mama ta.Banuiesc că ea vrea ca tu să stai aici."

"Eu..ei bine..da."

Bărbatul s-a depărtat,dar încă zâmbea larg.

"Sunt Luke."am încuviinţat din cap,întrebându-mă dacă bărbatul ăsta e real sau nu."Te ro,vino!Intră!Orice fiică a lui Beth e prietena mea!"Luke părea a fi o persoană grijulie,băiatul bun din orice carte.

Am intrat în casă şi m-am uitat în jur.Casa lui părea un loc complet sigur,înafară de arma lui cu care m-a ameninţat mai devreme.Fără prea multe cunoştiinţe despre Luke,pot spune că nu e un "Dispărut".După cum am observat mai devreme,nu a dat niciun "Dispărut" buzna în casa lui şi părea genul de persoană care ştie să treacă de dificultăţile neprevăzute.Desigur că şi fratele meu a fost la fel,dar acum,cred că este un "Dispărut".

"Te poţi aşeza.Mă duc să pregătesc încă o cameră."spune Luke în timp ce urcă scările din stânga mea.

Nici nu am timp să mă gândesc că Luke a urcat toate scările,făcându-se nevăzut.Suspinând,stau pe marginea canapelei vechi,gata să o iau la fugă în orice moment.Luke nu mi-a dat motive să nu am încredere în el,dar deocamdată sunt precaută.După aproximativ 5 minute,Luke a coborât scările şi s-a întors în cameră.