Când ești fidel,
Toți muritorii parcă
Se agită-n jur, după model,
Și lumea-ți se urcă-n cârcă.
Nu degeaba știi că el,
Puținul, cel din care izvorăsc
Frustrările fidelilor, este acel
Om ce-i poartă inima ei, prostesc,
Prin noroi și lipsă de fler.
Tot el le spune celorlalți
Să-l mai alunge pe cupid,
Dar ce ascunde el față de frați,
E norocul cel stupid.
Norocit fie el,
Care nu e nici fidel,
Nici model,
Nici arhangel,
Căci el e cel
Care o poate privi în ochi,
În ciuda oricărui deochi,
Aceiași ochi, mereu altfel.
ESTÀS LLEGINT
Poezii tinerești
PoesiaO colecție de poezii scrise în timpul călătoriilor cu trenul de la faculate înspre casă.
