Uram tot, îmi uram existența, uram pe toată lumea... nu mi venea sa cred cât de irascibila eram si in ce stare a putut o simpla persoana sa ma pună pe parcursul a câteva săptămâni bune .
Cu toate astea, primesc un telefon; era Daria, vecina mea si persoana cu care ma intelegeam cel mai bine pe atunci,persoana cu care fumam pe ascuns si cu care imparteam secrete.Consideram ca e mare lucru. Ca de obicei imi cere sa iesim pe afara, n-aveam chef asa ca am chemat-o pe la mine. Am rugat-o sa-mi ia un pachet de tigari si sa se grabeasca; a fost de acord
Eram in pijamale si asteptam sa vina cu tigarile mele, m-am ridicat din pat, m-am spalat pe dinti ca sa nu para ca am fost asa lenesa, mi-am prins parul lung si cret intr-un coc lejer ca sa nu mai transpir asa de tare,mi-am scos telefonul de la incarcat si am iesit afara, am urcat la etaj pe scara din spatele casei vazand restul orasului cu usurinta.
Imi aprind o tigara din putinele care mai existau in pachet si ma uitam in gol, ma uitam la apusul soarelui si mi se parea atat de trist cum se stringea si cu ultima lui putere reusea sa-mi incalzeasca fata si sa ma faca sa-mi micsorez ochii ca sa pot vedea in continuare tot.
Uram. In momentele in care uram din tot sufletul meu cu ultima mea gandire coerenta incercam sa-mi canalizez tot asupra a ceva constructiv dar nu puteam, voiam sa plang dar nu puteam, stiam ca ar fi in zadar si m-as consuma degeaba. Stiam ca trebuie sa nu par slaba in fata nimanui iar Daria urma sa apara.
