Ispita trecutului tău

Capitolul 4

 Capitolul 4

Loredana POV.

     Mă trezesc brusc şi deschid ochii instant, simţind cum mă ia cu rău. Am un nod în stomac care m-a chinuit toată noaptea.

     Înghit în sec și îmi simt gâtul foarte uscat.

     Îmi trec mâna prin păr şi mă arunc în pat obosită, simţind cum mi se învârte capul. Stau câteva secunde după care deschid ochii mari şi mă ridic brusc din pat, amintindu-mi că trebuia să fiu deja la serviciu.

     Mă uit prin cameră şi înlemnesc.

     Asta nu este camera mea...

     Observ dulapul înalt, închis la culoare poziţionat în dreptul patului, veioza de lângă pat este aprinsă, pereţii sunt albi, uşa închisă de un marou deschis la culoare. Mă ridic în capul oaselor şi simt cum îmi pocneşte capul de durere încercând să îmi amintesc ceva. Nunta lui Dani, Alin, vinul, stânjeneala, apartamentul...

     Oh, Doamne! Am rămas la el peste noapte!

     Mă uit de sus până jos şi observ că sunt îmbrăcată în haine bărbăteşti care miros incredibil. Mă dezbrac rapid de ele şi îmbrac în rochia roşie pe care am purtat-o aseară, pregătită de plecare. Fac patul, arânjez pernele moi şi deschid uşa de la cameră.

     Păşesc uşor, tip-til şi ajung în sufragerie unde îl văd pe Alin întins pe spate, pe canapea, cu mâna sub cap.

     Mă opresc aproape de canapea şi îl privesc insistent. Este frumos şi când doarme, are chipul calm, liniştit, iar trupul este vizibil sub cearşaful alb.

     Încrunt sprâncenele tristă, ştiind că este ultima oară când îl mai văd.

     Mă apropri de el, mă aplec şi îi plasez un sărut scurt pe obrazul drept, închizând ochii. Îi deschid în secunda a doua şi mă îndrept spre uşă îngrijorată până peste cap. Mai întâi merg acasă să mă schimb de rochie, apoi merg la serviciu.

     Sper ca şeful să nu aibă tarantele, i-am şi spus că merg la o nuntă.

     În momentul în care telefonul sună, răspund imediat.

     — Alo?

     — Unde eşti? se aude o voce mânioasă, greu controlată.

     — Într-o oră ajung la birou. Îţi aduc cafeaua sau ţi-ai luat-o singur? întreb în timp ce Sebastian oftează lung.

     — Ştiai că azi am nevoie de tine, ştiai că plec în delegaţie şi nu ai reuşit să îmi pui toate în portofoliu. Acum trebuie să aştept până vii. Ce înseamnă asta? Mai muncim şi noi sau dansăm macarena toată ziua? spune acesta plin de draci şi îmi închide telefonul în nas.

     Iau metroul şi merg în cea mai mare viteză acasă, unde ai mei încă dorm. Nevrând să îi deranjez, îmi iau hainele, merg în baie, fac un duș rapid şi mă schimb.

     Sunt foarte obosită şi gândindu-mă câte acte trebuie să iau acum la mână îmi vine să mor şi nu altceva.

     Iau blugii negri, strâmţi pe corp, un tricou alb cu un model foarte interesant pe mijloc, un fel de trandafit roşu sclipicios, iar în picioare iau o pereche de balerini albi.

     Îmi strâng părul negru, lucios, într-o coadă de cal, iau tot ce îmi trebuie în geantă şi fug spre metrou.

     Frânturi îmi vin în minte şi simt că rămân fără aer atunci când imaginea lui Alin aproape dezbrăcat îmi revine în minte, strâng uşor pulpele şi închid ochii vizibil sedusă. Am făcut multe tâmpenii la băutură, dar ceea ce am făcut aseară a fost... artă. Am lăsat un bărbat să îmi sucească minţile instant, iar ăsta nu este stilul meu. Mă simt ruşinată, îmi vine să sap o groapă şi să nu mai ies vreodată la lumină.

     Nu pot să îmi scot din cap privirea lui dulceagă atunci când se holba la mine, atunci când îmi explica unele lucruri şi încerca să mă cucerească. A reuşit! Atât pot să spun, însă, nu cred că ne vom mai vedea vreodată, mai ales că am plecat aşa, ca o prostituată. Oftez lung şi în momentul în care urc de la metrou, mă pregătesc psihic pentru ţipetele matinale ale lui Sebastian. Nu este un om rău, însă îi place să se exteriorizeze, să îşi dea pe faţă toată emoţiile, fie rele, fie bune. Dar nu aş putea să plec de la firma lui, mereu a avut grijă de mine, m-a înţeles, m-a ajutat şi m-a sprijinit.

     Iau liftul care duce direct la etajul 3 şi intru în firmă.

     — Cerule, a venit! se aude deodată şi Sebastian îmi pune 3 dosare consistente în braţe.

     — Ce-s cu astea? întreb şocată.

     — Am nevoie de o copie pentru fiecare chiloțel din primul dosar, am nevoie de original, am nevoie de un set de pixuri şi un pachet de şerveţele, spune acesta în timp ce îmi deschide uşa biroului meu şi trântesc dosarele pe birou.

     — Până când? întreb extenuată.

     — Până la 2, spune acesta în timp ce văd că mai am jumătate de oră. Fă-mi o cafea, te rog frumos.

     — Bine.

     Sebastian este un bărbat foarte direct, dacă îl superi este clar ca ziua că nu o să îţi mai vorbească niciodată. La aspect pot spune că mereu a fost prezentabil, curat şi arânjat. Are părul blond deschis, ochii albaştri, este înalt, subţire şi mereu se îmbracă la costum, încercând să pară un adevărat domn. Este un personaj impunător în firmă, iar angajaţii ascultă de el ca de Iisus, nevrând să ajungă la conflicte.

     Deschid telefonul şi observ pe puţin 50 de mesaje de la Daniela.

     Doamne! Când a avut timp? Parcă trebuia să consume căsătoria aseară...

     Apăs pe conversaţie şi citesc mesajele curioasă.

     "Ai ajuns acasă?"

     "Am uitat de tort, îmi pare foarte rău!"

     "Lori?"

     "Îmi răspunzi?"

     "E ceasul 5 dimineaţa. Mă îngrijorez. Sună-mă imediat ce vezi mesajul"

     "Eşti cu Alin?"

     "Oh, Doamne! Te-ai culcat cu el?"

     "???"

     "???????????"

     "Vezi că e cam dur, s-ar putea să domine."

     "Dă-mi mesaj"

     "Lori?"

     "Am sunat la birou, au spus că nu ai ajuns"

     "Am sunat şi acasă. Ai tăi au spus că nu te-am văzut de dimineaţă"

     "E clar!"

     "Ai făcut sex, hoaţă mică!"

     Dumnezeule...

     Cred că are nevoie de un hobby, altfel nu ar avea timp să îmi dea atâtea mesaje. Închid mobilul şi încep lucrul, nevrând ca Sebastian să îmi spună de două ori ce am de făcut. În timp ce scanez câteva documente, vine o colegă de servici şi rămânem la taclale. Se pare că Sebastian a dat afară 3 oameni după accidentul de pe teren, atunci când un coleg, Filip, a fost rănit grav. Se pare că au fost multe certuri între ei şi şeful face ce ştie cel mai bine, dă afară din personal.

     În momentul în care Sebastian iese din birou, îmi face semn şi vin spre el.

     — Am o rugăminte, cât timp sunt plecat vorbeşte cu cei de la contabilitate pentru cei concediaţi. Urmează să ia salariul pe luna asta şi la revedere, spune acesta în timp ce îmi notez pe telefon şi atunci când el o ia spre ieşire, merg spre biroul celor de la contabilitate.

     Super! A plecat! Am restul zilei liber.