Ispita trecutului tău

Capitolul 1

     Capitolul 1

     Loredana POV.

     Atunci când Daniela, cea mai bună prietenă a mea, m-a invitat la ultima ei seară de burlăciță, am acceptat fără să mă gândesc că o să beau atât de mult sau că o să mă plâng de viaţa mea mizerabilă uitându-mă la cuplurile din jur. Într-adevăr, sunt singură de când mă ştiu şi nu aş schimba asta pentru nimic în lume. După ce m-am despărţit de Nicușor, mi-am spus că mai bine adopt 20 de pisici decât să mă implic într-o nouă relaţie. Îmi este mai bine aşa, părinţii mei au nevoie de mine şi nu îmi permit să pierd timpul cu poveşti de dragoste. Acum cinci ani, tatăl meu s-a încăpăţânat să modifice acoperişul într-o zi de sărbătoare, scara s-a dezechilibrat şi tatăl meu a căzut, rămânând paralizat pe viaţă. Am plâns zile întregi atunci când am auzit că nu o să mai poată să meargă în picioare niciodată, însă am reuşit să-i achizitionez un scaun rulant pe măsură şi mama s-a asigurat să nu-i lipsească nimic.

     Tot greul a căzut pe mine, am fost nevoită să schimb multe servicii din cauza salariului nesatisfăcător, iar acolo unde era bine, acolo erau oameni incompetenţi care vărsau vina pe mine la orice pas. Mi-am băgat picioarele, mi-am luat lucrurile şi mi-am găsit în altă parte. Ca asistent manager am reuşit să îmi găsesc întotdeauna un loc de muncă, niciodată nu am intrat în şomaj sau nu am primit oferte interesante. Cu toate că salariul nu este suficient cât să îmi întreţin familia.

     Aşa cum spuneam, tatăl meu a paralizat şi banii au devenit o necesitate pentru toţi 3. Nu era vorba de mine, cât era vorba de tatăl meu care adesea avea căderi nervoase şi plângea noapte din cauza mea, crezând că am obosit, că nu mă descurc, că sunt stresată şi că într-o zi, vom ajunge pe străzi. Ceea ce nu ştia la timpul acela era că eu am avut mereu încredere în mine şi am reuşit să mă adaptez slujbelor anteriorare, dar acum am început şi eu să mă simt nesigură. Mă trezesc de dimineaţa, merg la serviciu, am un şef de tot rahatul, ne certăm ore întregi, ajung acasă, fac de mâncare, curățenie şi dacă ajung în pat la 12 este incredibil.

     Într-adevăr, am nevoie de o nouă motivaţie, de un țel care să mă ţină pe picioare înainte să mai am vreo cădere nervoasă. Cel mai des risc întâlnit în această meserie este căderea nervoasă sau mai grav, depresia. Cel puţin o dată pe an îmi iau concediu atunci când am astfel de momente şi încerc să mă calmez. Dar acum nu sunt în depresie, mai degrabă mă simt foarte tristă, foarte obosită.

     În momentul în care barman-ul aduce o sticlă mare de vodcă şi o pune pe bar, fac ochii mari şi mut privirea spre Daniela care radiază de fericire. Mâine se căsătoreşte cu Cătălin, un bărbat incredibil de atent, delicat, iubăreț, de treabă, ca să nu mai menţionez că este şi foarte bogat. Mă bucur că o face fericită pe Daniela şi că îşi doreşte să fie alături de ea o viaţă, iubirea lor este asemenea unui basm frumos.

     Clipesc uşor obosită spre Daniela care zâmbeşte larg, luminos şi foarte natural. Îmi place foarte mult că se aranjează cât mai natural, are părul drept, lung, şaten, sprâncenele subţiri, ochii verzi, mari, cu gene foarte lungi şi buzele subţiri, colorate cu un roşu aprins. Are tenul mai închis, ceea ce îi scoate în evidenţă trăsăturile frumoase ale feței pe care le-a moştenit de la mama ei. Poartă o pereche de blugi albaştri deschişi, asortaţi cu un maieu foarte elegant, galben, cu un model foarte interesant în jurul gâtului, asemenea unor valuri. Tocurile negre, lungi îi fac picioarele interminabile şi se potrivesc perfect cu bluza.