În fața mea, ca o ghiulea, un tânăr se aruncă în fața străzii traversând în fugă... Scârțâitul de roți și o frână bruscă il salvează de la ceea ce ar fi putut fi un accident. Șoferul lasă geamul mașinii în jos, își ridică mâinile și strigă: "Inconș...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Nume lucrare: Spectatoarea Tematică: Natura umana Tehnica: Acril pe pânză Dimensiuni : 18X24 cm
Ca la fiecare sfârșit de lună, mă indrept spre banca unde depun chiria. De vreo patru ani, cam așa, același drum, aceiași bani. Numai ca, de data aceasta, căldura mă face să scot din geantă un servețel să-mi șterg stropii de transpirație ce se strângeau pe fruntea mea. În același timp privirea mi se ridică spre soarele ce-și arunca razele peste tot. Prin ochelarii fumurii le vad ca pe niște săgeți, ale caror vârfuri strălucesc și iar strălucesc. Sfârșit de iulie, nu degeaba i se mai spune și "Cuptor". Apăs butonul de la semafor și aștept. În scuarul dintre intersecții, pe bancă, o femeie intre două vârste îsi tot face vânt cu evantaiul. Este 10 jumătate dimineața și termometrul de pe telefonul meu arată 30 de grade. În fața mea, ca o ghiulea, un tânăr se aruncă în fața străzii traversând în fugă... Scârțâitul de roți și o frână bruscă il salvează de la ceea ce ar fi putut fi un accident. Șoferul lasă geamul mașinii în jos, își ridică mâinile și strigă: "Inconștientule!" după care își vede de drum bombănind. O adiere de vânt și femeia de pe bancă se oprește din a-și face aer, uitându-se lung după el, după tânăr. Face cruce mare și spune: "Doamne! I s-a urât cu viața!".
Traversez. Îmi grăbesc pașii cu dorința de a ajunge mai repede la bancă, unde aerul condiționat va face atmosfera mai respirabilă.
În stânga mea, cum merg, văd o tânără care iese dintr-un chioșc de ziare și se grăbește să îmbrățișeze o doamnă destul de în vârstă, care rasfoia o carte. Apoi se oprește din imbrățișare, o privește zâmbind, o pupă pe obrajii roșii, o strânge în brațe din nou și îi spune: "Mulțumesc! Mulțumesc din suflet!" Doamna cu păr grizonat, ascuns sub borurile pălăriei sale cu fundă mare albă, a închis cartea și a strâns-o la piept. A închis ochii... și un zâmbet larg i-a apărut pe față. "Lasă! Tu să fii sănătoasă!" i-am auzit vocea subțire, ușor pițigăiată. I-a dat cartea, apoi a plecat. S-a oprit însă pe bordură, în fața trecerii de pietoni și înainte de a păși, a mai ridicat o data mâna, fluturând-o ca și cum ar fi știut că cineva o privește.
200 de metri și am ajuns. Mă așez la unul dintre cele trei ghișee și aștept bucurându-mă de răcoarea din interior. Aveam o singură persoană înaintea mea, nu era aglomerat ca altadată, așa că totul mergea bine. La ghișeul celălalt aud: „Asta este ultima depunere! Luna viitoare avem petrecerea de... 50 de ani de la absolvire. Ne reîntâlnim cu toții, mă rog... cei care om mai fi".
