CSD: Ce s-a întâmplat cu Helen Rose?

Capitolul 6 - Intorsaturi de situatie!

                                                                            ȘASE

　"S-a terminat... Ma voi casatori cu Claude si ne vom muta in Paris... Imi pare rau..."

-Ai de gand sa motai si sa bazai toata ziua, subaltern McCarntey?

Simti cum toata ura mocnitoare si furia zavorata inlauntrul sau, urca vertigunos, avand sa explodeze. Degetele sale stransera atat de tare, cu putere, paharul din plastic, incat acesta plesni, iar cafeaua il improsca. Tonkin scoase un marait dezaprobator, clatinand din cap.

-Trezeste-te McCarntey, trezeste-te! zise Jack Tonkin pe un ton ranced.

McCarntey isi ridica privirea, insa furia inca nu i se evaporase. Se mentinea cu greu, sa nu rabufneasca si sa-i arda una. Jack Tonkin il cerceta cu privirea, iar cand privirile li se inclastara, acesta adauga, fapt ce-i starni lui McCarntey amintirile ca un vartej:

-Sau ce? N-ai putut dormi asta-noapte?

Chicotul infiorator il facu pe McCarntery sa se gandeasca de doua ori la ce ar fi vrut el sa spuna in acel moment. Sau nu tocmai, insa reactia mai marelui, il timora, efectiv, in cel mai groaznic sens.

N-ar fi trebuit sa aduca aminte de noaptea trecuta..., isi zise in minte McCarntey. Se ridica in picioare, scuturandu-se. Desi cafeaua il pictase in doar cateva locuri, mici pete de culoare negricioasa, trebuia sa-si schimbe vesmintele. Alt pardesiu nu avea, asa ca era in dificultate. Se gandi o clipa, si-l intreba pe Tonkin, dregandu-si glasul, tare:

-Pot adopta o alta uniforma... ceva mai casual, bussines..., zise, tragand aer in piept.

Jack Tonkin ranji si-i privi pardesiul. Al sau era atat de alb, incat te pierdeai in el, orbit.

-Imi pare rau, dar nu vei putea participa astazi la investigatie.

-Ce?! Nu, domnule, trebuie, insista acesta, mijindu-si ochii, cu o grimasa jucandu-i pe chip.

Trebuie sa aflu ce s-a intamplat cu A.J.!

 -In plus, domnule, alt om de baza n-aveti, spuse acesta, incercand sa-l santajeze intr-un fel indulcit, sa nu-i dea de ales. Doar stiti ca Rachman...

-Oh mai lasa-ma cu Rachman! arunca acesta, inghitindu-i orice cuvant printr-un gest smucit din brat.

-Dar...

-Dar m-ai bine ti-ai pune fermoar, gura spurcata. Daca mai ai vreo lira, fa si un drum pana la criotorie!

-De ce? intreba McCarntey nedumerit.

-Ca sa-ti coase si ochii!

McCarntey simti cum fierea i se aduna toata in gat, iar sangele i se evapora, de parca toata caldura soarelui s-ar fi inmagazinat in trupul sau.

Nu poate fi adevarat!

-Nu inteleg... facu McCarntey, incercand cu putinta sa-si joace rolul de om nevinovat, nebanuitor. Ce vreti sa insinuati?

Intrebarea suna ca o jignire, judecand dupa tremurul naucit de pe chipul lui Jack Tonkin.

-Nimic. Nimic. Nu insinuez nimic, de ce as face-o? Pe cariera mea, misca-ti legitimatia ca vom intarzia.

McCarntey facu un semn disperat din brate, spre pardesiul sau. Tonkin scoase un sunet gutural, fara sa-l mai priveasca si se intoarse. Cand il auzi, dupa o clipa, pe McCarntey indreptandu-se spre el, conchise:

-Cateva pete nu cred ca ne vor face probleme. Ai vazut tu, doar cazuri si mai sensibile. - Isi intoarse rapid capul si-l fixa din ochii pe McCarntey, cu un ranjet distrat pe fata osoasa, neteda, acum - Ai vazut, nu, "101 dalmatieni"...?