[Bk1] Chapter 4

87 12 1
                                    

Stateam langa usa holbandu-ma ca o idioata. Oliver era ultima persoana pe care ma asteptam sa o vad. Poate astepta o scuza? Obrajii mei s-au inrosit.

Nu ar fi trebuit sa fiu atat de rea, a spus partea mea moale.

Dar apoi un alt gand mi-a trecut prin minte, in timp ce onoarea mea si-a facut simtita prezenta. El m-a luat de proasta. Ar fi trebuit sa imi spuna cine e.

"Ah, salut." a spus intrerupand batalia din capul meu. Si-a intins mana peste umar pentru a-si scarpina gatul.

Nu puteam spune daca e nervos sau nu. Nu era nici o urma de zambet idiot pe fata lui.

Cere-ti scuze! mi-am strigat. Dar m-am inecat in cuvinte. Ceva complet diferit s-a auzit. "Ce vrei?"

"Um, ok.." a spus Oliver incruntandu-se. "Ai o sora geamana sau ceva?"

De unde stie despre Cara? De unde stie macar ca am o sora? "Scuze, ce?" am intrebat confuza.

"Pai, dimineata am intalnit o fata la starbucks. Era foarte adorabila dar se pare ca a disparut pe undeva..."

Oh, corect. Voia o explicatie pentru schimbarea mea de stare. "Trebuia sa-mi fi spus adevarul." am raspuns incercand sa ma apar, dar a iesit doar o soapta patetica.

"Despre ce mai exact?" a intrebat. Ceva din expresia lui il facea sa parea ranit, ca si cum ar fi vrut sa spuna mai multe. Cine ar fi stiut ca un baiat poate fi atat de dragut cand e suparat? Dar nu imi puteam cere scuze; ar fi fost umilitor.

"Um, nu stiu. Cum ar fi cine esti? Stii cat de idioata m-am simtit cand te-am vazut la masa de autografe azi?"

"Vrei sa-mi spui ca nu stiai cine sunt?" a intrebat incrucisandu-si bratele.

"Nu, nu stiam."

Oliver si-a dat ochii peste cap si mi-a dat o privire de "sigur". "Pai, uite raspunsul. De asta nu ti-am spus. Puteam fi eu, intelegi?"

L-am privit cum si-a dat parul de pe fata, inainte sa imi amintesc sa ii raspund. "Bine, in fine, banuiesc ca inteleg. Dar acum stiu cine esti si toate cele, asa ca pa." am inceput sa inchid usa.

"Hei stai!" a spus Oliver si a oprit usa cu piciorul.

"E tipul cu mancarea? Cine e la usa?" a strigat Drew. Patul a scartait cand s-a ridicat sa vada ce se petrece.

"Salut." a spus Oliver ciudat in timp ce si-a bagat capul in casa sa-l salute pe fratele meu.

"Hei." a spus Drew incet. Arata confuz. "Te stiu." Dupa ce s-a mai uitat cateva clipe la el, si-a dat seama. "Tu esti tipul din trupa. Stella, ce faci? Lasa-l sa intre!"

Inchizandu-mi ochii, am oftat frustrata prin buzele intredeschise. Nimic pozitiv nu va rezulta din aceasta situatie. Cand am luat mana de pe clanta, Oliver a pasit langa mine. Mana lui s-a atins de a mea ca azi dimineata. Am inspirat adanc. A fost un moment de liniste ciudata cand ne uitam unul la altul. Intr-un final fratele meu a vorbit. "Deci fara suparare, dar ce mai exact cauti aici? Ai gresit numarul camerei sau ceva?"

"Nu," a spus Oliver. Se uita la mine in continuu. "Am venit sa vorbesc cu... iubita ta?"

"Sora." l-a corectat Drew.

Am cautat reactia lui Oliver dar fata acestuia nu a schitat nimic.

"Corect, sora. Oricum, a spus in lift ca nu aveti aer conditionat in camera. Si stiind ca nu va puteti muta in alta camera din cauza fanilor nostri-"

Inainte ca Oliver sa poata termina fraza, Drew l-a intrerupt.

"Stai, v-ati intalnit in lift?"

La naiba, m-am gandit. Acum chiar ar fi trebuit sa explic totusi.

"De fapt," am inceput, deja regretandu-mi cuvintele. "Ne-am intalnit azi dimineata.

Eram nervoasa pe mine, pe situatie. De ce a trebuit sa dau peste o celebritate super frumoasa? Probabil suna nebunesc, dar ce era gresit in a-ti dori o zi normala? Am avut destula drama in toata viata mea. Nu aveam nevoie de Oliver Perry sa o inteteasca.

Drew inca parea confuz asa ca Oliver a clarificat. "La Starbucks."

S-a uitat la amandoi de parca am fi nebuni. "Stai deci am stat la coada toata ziua pentru un autograf cand tu deja l-ai intalnit?" a intrebat fratele meu aratand spre Oliver.

Mi-am ridicat mainile in aer. "Nu sunt Cara, Drew. Nu am postere cu The Heartbreakers pe toti peretii. Nu stiam cine e. Daca voi asculta o trupa de baieti, voi asculta una buna ca Beatles."

Fratele meu arata de parca avea sa explodeze. In loc de asta, a inspirat adanc, m-a luat de mana si s-a intors spre Oliver. "Ne scuzi putin? Trebuie sa vorbesc cu sora mea."

"Sigur." a spus Oliver ridicand din umeri. "Eu doar am venit sa va invit la noi in camera. Poti lua autograful pentru sora ta."

Mi-a dat o cartela pentru camera. "Da-i asta omului din lift. Te va lasa sa urci."

Cand usa s-a inchis si ne-a lasat singuri, Drew s-a uitat la mine.

"Ce e gresit cu tine? De ce ai continuat sa il insulti?"

"Imi pare rau," am spus. "Nu voiam sa fac asta, dar continua sa mi se bage sub piele."

Pai, asta era oarecum adevarat. Oliver Perry mi se baga sub piele, dar nu intr-un mod de care as vrea ca Drew sa stie. Nu voiam sa stie ca Mr. Heartbreaker ma facea sa il plac ca pe un crush din scoala. Eram terifiata de fapt.

"De cate ori trebuie sa trecem prin asta? Am condus pana aici pentru Cara. Nu pentru tine, nu pentru mine, pentru sora noastra."

Rusinata, mi-am mutat privirea de la ochii lui.

"Stella..."

"Bine, bine! Ce vrei sa fac?"

Te rog n-o spune, te rog n-o spune.

"Sa-ti ceri scuze." a spus Drew autoritar.

"Scuze?" am spus si m-am uitat la el, inca sperand.

"Buna incercare. O sa mergem sa luam autograful iar tu o sa vorbesti cu Oliver."

Doar prin mentionarea numelui lui am inceput sa simt fluturi in stomac. O sa trebuiasca sa vorbesc cu Oliver. Din nou.








The Heartbreak Chronicles-TRADUSAWhere stories live. Discover now