5:48 (tradusă în română)

Tea Special: Earl Grey Proaspăt Preparat [Claire]

Cel mai probabil avem  gusturi diferite în materie de cărți, în mare pentru că ale mele sunt foarte ciudate. Dar crede-mă, asta e cea mai bună poveste pe care o vei citi vreodată. Știu că nu e în limba ei originală și e tradusă de o puștoaică oarecare și e probabil nu e nici pe jumătate la fel de bună ca originalul, dar chiar și așa sunt sigură că nu-ți va părea rău că ai început s-o citești. Imaginează-ți, daca nu te-am convins deja, că  sunt o tipă foarte leneșă căreia nu-i place să citească ceva de mai multe ori (nici chiar ce scrie ea), și totuși am început să traduc asta și am editat ăstea două pagini de mai multe ori decât am editat tot ce-am scris eu până acum la un loc.

Dacă ai simțit vreodată că nu ești îndeajuns de bun pentru ceva sau cineva, dacă ai plâns vreodată (se pune și plânsul pentru julitul în genunchi de la 5 ani), dacă ai ținut vreodată doar pentru tine ceea ce simți și ai eșuat în a vedea ce ar fi trebuit să vezi, atunci povestea asta ți se va părea perfectă, cu tot cu traducerea mea proastă, timpurile verbale și repetițiile. Nu o traduc pentru voturi, read-uri sau orice altceva, ci pentru că citind scrierile autorilor de pe wattpad-ul românesc, mi s-a părut că sunt destui care ar avea nevoie s-o citească.

Tot ce urmează de acum înainte aparține lui @Anchoredships, tot ce fac e să traduc ceea ce a scris ea (cu aprobarea ei). Lectură plăcută. :D

---

Tea Special

Freshly Brewed Earl Grey

[Claire]

Bezna din afara cafenelei  mă întristează. Picături delicate de ploaie alunecă pe sticla ferestrelor, pictând lumea din spatele lor într-o imagine distorsionată a realității. Mașini vin și pleacă, farurile lor strălucind în ploaie ca diamantele. Pe cerul și ferestrele întunecate, fășii de roșu și galben contrastează și se contopesc în același timp. Oameni trec pe lângă fereastra mea leneși, cu hainele încheiate, încercând să se apere sub umbrele. Îmi odihnesc capul în mâini, lăsând răceala din degete să-mi treacă prin obraz în timp ce privesc orașul schimbându-se în fața mea. Căștile mi se adâncesc în urechi cât îmi sprijin capul în palmă, dar le ignor. Oricum nu se aude niciun sunet din ele.

În zile ca azi, ploaia e cea mai bună muzică pe care o poți avea. E rar: un sunet pe care nu-l poți auzi doar pentru că îți dorești.

Un chelner se apropie. Cămașa îi e ieșită din pantaloni într-o parte, părul șaten luminat de becurile cafenelei și ochelarii îi stau strâmb pe vărful nasului. Teneșii îi sunt uzați și blugii îi atârnă puțin pe șolduri când se apleacă după ceașca mea de ceai, brațul lui palid întinzându-se deasupra mesei întrebător.

Îi zâmbesc ciudat.

Întotdeauna sunt ciudată în preajma străinilor.

Îmi zâmbește și el, câteva cute adunându-se în jurul ochilor lui. Toarnă puțin ceai în cană, apoi o pune înapoi pe masă. Pentru un moment, am o senzație pe care n-o pot identifica, dar el se îndreaptă și, cu o mică plecăciune, se întoarce și pleacă. Îmi încleștez degetele în jurul ceștii, verificând temperatura. E caldă, nu destul de fierbinte cât să-ți ardă limba, ci exact așa cum o voiam. O apropii de buze și suflu ușor, apoi iau o înghițitură.

-Claire!

Vocea mă face să tresar și aproape scap cana. O așez pe masă, ignorând bătăile nebunești ale inimii mele, și îmi ridic privirea pentru a găsi sursa glasului. O fată ce tocmai a intrat în cafenea o îmbrățișează pe alta care s-a ridicat de pe scaun. Seamană: amândouă au părul lung și negru, nasuri drepte și pomeți înalți.