~ Capitolul 17 ~

1.3K 68 1
                                    

    Dupa ce ne-am schimbat amandoi, am plecat in explorare.

-         Poti sa-mi dai telefonul tau, te rog?

-         Apropo de telefon, nu te-am vazut cu al tau. Si tu esti dependenta de telefon.

-         Nici chiar asa.

-         Oooo, ba da. Poftim.

-         Hei, mami, ce faci?!

-         Hei scumpo. Bine, acum ieseam cu Fred sa mancam ceva. Tu? Unde sunteti pana la urma?

-         La “Paradisul acvatic”! am zis entuziasmata.

-         Oh, deci e clar. Veniti maine?

-         Cred ca da. Nu stiu, probabil.

-         Bine scumpo. Sunteti bine, nu?

-         Da, mami.

-         Ok. Sa aveti grija de voi si vedeti ce faceti pe acolo. Vorbesc serios! Fiti cuminti!

-         Da, mama, am zis pe tonul copilului satul de morala parintilor.

-         Te iubesc. Pa-pa.

-         Si eu. Pa.

-         Scurta conversatie.

-         Destula pentru seara asta.

-         Nu serios. Ce-I cu tine? De ce nu ti-ai luat telefonul?

-         Sincer? Voiam sa ma relaxez, iar un telefon care sa sune, amintindu-mi mereu de responsabilitati si tot ceea ce reprezinta realitatea, nu ma prea atragea.

-         Te referi si la acea relatie, nu?

    Am tresarit. Uitasem ca intr-un moment de slabiciune, ii destainuisem lui Radu o mica portita spre secretul meu.

-         Nu e o relatie. Insa da, despre ea vorbeam. Simteam nevoia unei pauze. Uneori, poate deveni …

-         Sufocanta?

-         Da. Desi nu ar trebui, uneori e prea … posesiv. Si stii ca nu-mi place.

-         Libertatea intruchipata, stiu.

-         Nu rade, eu vorbeam serios.

-         Si eu la fel, Rose. De cand te stiu, si aveai 9 ani pe atunci, ai fost genul independent si liber, caruia nu-I plac regulile sau barierele.

-         Asta e, ce sa-mi faci. Pune un leu intr-o cusca si-si va pierde regalitatea.

-         Adevar graiesti. Ce vrei sa mananci?

-         Nu am pretentii, atata timp cat e de mancare si e comestibil.

-         Hai sa cautam ceva cu specific local.

-         Cred ca ar fi mai usor sa intrebi pe cineva, nu crezi? L-am intrebat, vazand ca voia sa scoata din nou harta.

-         Vrei sa insinuezi cumva ca nu as sti sa citesc o harta?

-         Nu nu nu nu. In niciun caz! M-am aparat eu. Ziceam doar ca-I mai usor sa intrebi pe cineva. Si mai rapid. Si mie mi-e foame.

-         Planuiesti sa te ingrasi?

-         Nu, de ce?

-         Tu nu mancai de obicei decat foarte putin si cuvantul “foame” pare foarte strain venind din gura ta.

Mă predau ție ~ ON HOLD ~Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum