Propriul Demon

Deja-vu.

Zilnic sunt nevoita sa aud vocea pe care o urasc , vocea care imi face ziua mai urata ,care ma enerveaza si care as vrea sa dispara si nu doar din faptul ca o dispretuiesc, ci si pentru ca nu simt o legatura , e ceva la mijloc , ceva ce trebuie sa aflu. Mama , cat si tatal meu au aceste abilitati de a ma face sa-i urasc la fel de mult ca pe restu persoanelor, pana acum n-am simtit sa spun cuiva ca il sau o iubesc. Continuand fara a vorbi doar cu constientul meu :
-xen , iesi odata din camera, intarzii la scoala.
-bineee! Iar in al doilea rand, e liceu, nu scoala.
-vrei sa întârzii chiar in prima zi?
-vai mama, mor de nerăbdare să-mi cunosc noii colegi.
-ma bucur sa aud asta.
- n-ai auzit niciodata de ironie??
- hai nu mai vorbi urat, te duce tata, eu plec prea devreme la munca.
- ce femeie nebuna, soptesc eu.
- ai spus ceva?
Într-un final a incetat sa ma enerveze si sa-mi dea tot felul de instructiuni de parca ma crede proasta. Intre timp, cat eram in masina, am preferat sa ma izolez uitându-mă la cartierul in care ne am mutat, decat sa-l aud pe tata cu aceleasi zicale. Pare ciudat sau chiar un loc cunoscut . Are o tenta de inocenta, dupa care se ascunde ceva mult mai mare, mai fioros ce poate provoca multa suferinta si durere.. evenimente uitate, multa lupta si mult sange scurs prin aceste locuri. Atat de trist , atat de multe pe care le simt legate de acest loc. Am un deja-vu , dar nu reusesc sa-mi dau seama de la ce. Cand sunt libera am sa vizitez orice loc atractiv pentru a gasi motivul deja-vu-ului si povestea orasului , daca are una. Ma simt destul de atrasa de acest loc, e pentru prima oara cand simt asta, e bizar. Pe langa ca ar trebui sa se intample lucruri bune .. sunt asimilate cele rele.