Amintiri (NaruHina)

4. Lucrurile iau o întorsătură ciudată.

Mergeam agale, nepăsându-mi că era târziu, că puteam păți ceva, nimic nu mă interesa în momentul ăla. Aveam în cap imaginea în care el era atât de fericit sărutându-se cu acea fată. De ce eram supărată din cauza asta? Adică, ce rost avea? El avea pe alta, iar eu nu-l mai iubeam de mult. Sau il iubeam, doar că am închis acest sentiment undeva, și acum a scăpat din acele lanțuri şi-şi face din nou veacul prin sufletul meu? Nu avea rost să mă gândesc la nimic. Am intrat într-un local plin de bărbați, care şi-au îndreptat privirile către mine în timp ce mă îndreptam spre bar. M-am așezat pe un scaun înalt și am comandat un pahar de whiskey cu gheata. Am dat sec, golind paharul dintr-o înghițitură. Am mai cerut altul, și altul, până am simțit că nu mai pot. Barmanul mă privea ciudat, iar când am cerut un alt pahar a spus că nu-mi mai dă niciunul. Am înjurat, privind paharele goale ce se aflau în fața mea. Mai eram doar eu și încă un bețiv, care vorbea singur de nebun. Am aruncat banii pentru consumație pe tejghea și am iesit afară. Mergeam pe șapte cărări. De-abea mai puteam sta în picioare și aveam o stare ciudată, care pornea din stomac și parcă dădea să iasă afară din mine. Mergeam tinându-mă de ce apucam: gărduleţe, copaci, stâlpi. M-am oprit brusc, ducându-mi mâna la gură. Am căzut în genunchi și am inceput să vomit. Țineam o mână pe abdomen, iar cu cealaltă mă sprijineam de un stâlp. Tremuram toată. Am început să tușesc. Mi-am șters buzele cu încheietura mâini, apoi m-am ridicat de jos. Am continuat să merg până am văzut negru în fața ochilor și am căzut jos. Nu știu ce mi s-a întâmplat după asta...
M-am trezit pe un pat mare, acoperit de un cearceaf albastru. Pe pereti erau fel și fel de postere, iar prin cameră erau împrăștiate haine. M-am ridicat în șezut, frecându-mi ochii. Mi-am dus brusc mâna la cap deoarece simțisem o durere groaznică.
-Te-ai trezit? am auzit o voce ce emana îngrijorare. Un bărbat blond, înalt și bine făcut statea rezemat de tocul ușii. Doi ochi de un albastru pur mă priveau insistent, parcă cerând explicații, dar și plini de îngrijorare în acelasi timp.
-Da... Ce s-a întâmplat? am intrebat eu uitându-mă nedumerită în cameră. Apoi mi-am dat seama că eram la el în cameră, pe patul lui, iar el ma privea!
-Te-am găsit jos, pe stradă și duhneai a alcool... s-a așezat lângă mine pe pat. Mă simteam atât de penibil. Mă găsise cine știe în ce hal pe stradă, mă adusese la el acasă...
-Eu... Am cam pierdut lupta cu paharele de alcool... Mersi că m-ai adus la tine. Ar fi cazul să plec. Am vrut să mă ridic din pat însă blondul ce stătea lângă mine m-a oprit.
-Nu! Am vorbit cu Sakura și i-am spus în ce stare ești. I-am promis că te țin la mine până mâine.
-Nu pot să stau la tine! Unde o să dorm? Am nevoie de o baie și nu am haine! Am început să țip eu, crizându-mă, însă palma lui m-a făcut să-mi înghit cuvintele când a făcut contactul cu buzele mele. Simțeam cum devin toată roșie.
-Vei dormi aici, iar eu o să dorm în sufragerie, pe canapea. Și poți să faci baie aici, la mine. Îți pot împrumuta un tricou de-al meu să dormi în el. Mi-a spus toate astea zâmbind. Am continuat să comentez însă în zadar. Am încetat să mă mai lupt cu el și am acceptat să-mi petrec noaptea acolo. În fond, era spre binele meu. Am făcut baie și m-am îmbrăcat cu tricoul care mi l-a dat. Însă când m-am privit în oglindă mi-am dat seama că nu era chiar așa lung precum părea. Ii mulțumeam lui Dumnezeu că alesesem o pereche de boxeri în seara aia. Am ieșit din baie, încercând din răsputeri să-mi acopăr încă puțin din corp. Jumatate din posteriorul meu era acoperit, cealaltă jumătate nu. Trageam de el la spate însă se ridica în față... Am pășit în sufragerie, încă încercând să mă acopar mai mult și am spus privind în altă parte.
-Naruto... Știu că sunt nesimțită la faza asta, însă... tricoul e cam scurt... și...L-am privit. Ochii lui alunecau pe picioarele mele, urcând în sus. Când m-a privit în ochi a roșit, lucru care l-am făcut și eu.
-O să mă uit să văd dacă am altul... A spus el înghițind în sec. L-am urmat în dormitor, unde a început să caute în disperare un tricou mai lung, dar în zadar.
-Îmi pare rău Hina... Dar n-am...
-Bine... nu-i nimic... scuze că te-am deranjat pentru o chestie atât de minoră.
M-a privit zâmbind, dându-mi de înțeles că nu e nicio problemă. Însă stomacul meu a început să scoată sunete ciudate. M-am rușinat toată, ducându-mi ambele mâini la abdomen. Naruto mă privea amuzat. Rasul lui copilăresc a răsunat în încăpere.
-Se pare că ți-e foame. Hai să vedem ce am în bucătărie. Mi-a spus trăgându-mă de mână dupa el. M-a așezat la masă, făcându-mi semn cu ochiul. Obrajii mei deveneau roșii sub privirea lui blândă. A început să caute prin frigider, de unde a scos o cutie de lapte, iar din dulapul de sus niște cereale. S-a uitat la mine apoi mi-a zâmbit.
-Nu am alt ceva... Obișnuiesc să mănânc în oras... Mi-a spus turnând cerealele într-un bol, apoi punând laptele pe aragaz să se încălzească puțin. S-a așezat la masă, în celălalt capăt și am început să discutăm. Ne-am pierdut printre cuvinte când un miros ciudat ne-a atras atenția.
-Laptele! Naruto a sărit ca ars de pe scaun, stingånd aragazul și apucând obiectul de metal în care lichidul alb deja fierbea. Un țipat striden urmat de o bușitură puternică. M-am ridicat speriată de pe scaun, ducându-mă la el.
-Naruto! Ești bine? Dă-mi să văd! Am spus eu luându-i mâna într-ale mele. Am suflat ușor. Reușise să se ardă, și acum o pată roșie marca "boacăna" lui. A strâns din dinți, și m-am oprit din suflat. I-am spus să stea jos și m-am dus la frigider. L-am deschis și m-am aplecat ușor, uitând de tricoul care deja trebuia să se fi ridicat și să ofere o priveliste nu tocmai plictisitoare. Am luat o cutiuță de unt, am închis frigiderul și m-am întors spre el. Am luat unt pe varful a doua degete de la mana mea dreapta, si am început să ung ușor acea porțiune roșie din palmă lui. A gemut ușor din cauza dureri. După ce am terminat am pus untul la loc. M-am așezat în genunchi în fața lui privindu-i mâna.
-Te doare rau?
Nu mi-a răspuns.
Mă privea în ochi. M-a tras de mână, punându-mă la el în brațe, și strângându-mă tare la piept. Poftim?
Acum mă ia în brațe, și înainte se sărută cu alta? Ce...
-Mersi. Am auzit ca o șoaptă dintre buzele lui.
-Nu ai pentru ce. Acum suntem chit. Am spus eu încet. Am rămas așa, îmbrățișați câteva minute. Nu spuneam nimic. În încăpere se auzeau doar sunetele provocate de respirația noastră. Într-un final ne-am desprins din îmbrățișare. S-a ridicat de pe scaun, mi-a turnat niște lapte peste cerealele ce zăceau în castron și mi le-a pus în față.
-Dacă te deranjează că e laptele rece, scuze, însă eu m-am fript destul. Mi-a spus el cu o notă de amuzament în glas. L-am linistit spunându-i că nu e nimic, apoi am început să mănânc. Imi era mai foame decât crezusem. După ce am terminat, am spălat bolul și lingura și le-am pus la loc. Apoi am început să strâng mizeria provocată de laptele ce facuse ravagii în bucătărie. O mână puternică m-a făcut să tresar, scăpând buretele ud din mână. M-am întors brusc, ajungând să fiu prinsă între chiuvetă și corpul puternic al blondului. Ne priveam în ochi, iar obrajii îmi deveneau vizibil foarte roșii în contrast cu tenul meu alb. Erau ca niste picături proaspete de sânge căzute pe un covor de zăpadă.
-Nu era nevoie să strângi, strângeam eu mâine oricum. Mi-a spus zâmbindu-mi.
-Din vina mea s-a întâmplat asta. Dacă nu îmi era mie foa... Si-a pus un deget pe buzele mele, făcându-mi semn să tac. M-a luat în brațe, pe sus, și m-a dus în dormitor, unde m-a pus pe pat, și m-a învelit cu cearceaful răcoros. S-a așezat lângă mine, privindu-mă.
-Cine era bruneta aia care te săruta în curtea discotecii? am spus eu, uimită de propria-mi întrebare.
-Care brunetă? A... Mia? O... tipă... Mi-a răspuns el privind în altă parte. Am cunoscut-o acolo. De ce întrebi?
-V-am... văzut și... și... scuze, nu trebuia să te întreb, nu e treaba mea. M-am întors pe-o parte, cu spatele la el. M-a apucat de umăr, întorcându-mă cu fața în sus. Mă privea serios, iar vocea lui era ca lama ascuțită a unui cuțit ce trecea cu ușurință printr-o căpșună coaptă, făcând-o feliuțe.
-De ce erai jos, pe stradă, și duhneai a alcool?
-Poftim? Îl priveam mirata. Ce sa-i spun? Că mă îmbătasem pentru că îl iubeam? Pentru că îl văzusem sărutandu-se cu alta? Nu aveam nicio minciună credibilă în minte în momentul ăla. Nu e treaba ta ! Am țipat la el.
-Ba este! Așa că raspunde! De ce erai în starea aia? Începuse să țipe și mai tare. M-am enervat! Cu ce drept țipă în halul ăla? Am început să țip și eu, spunând tot ce aveam pe suflet, însă asta fără să-mi dau seama.
-De ce? Vrei să ști de ce? Bine! Pentru că am crezut că te-am uitat și defapt eu încă te iubesc și încă cum! Pentru că te-am văzut în brațele altei fete și păreai foarte fericit! Pentru ca nu aveai ochi decât pentru Sakura și pe mine mă tratai ca pe o simplă amica! Am izbucnit în lacrimi, însă nici de lucrul ăsta nu-mi dădeam seama. Când am realizat în sfârșit ce am făcut, am fugit în baie, unde îmi lăsasem hainele. M-am schimbat și am ieșit ca un uragan pe ușa, indreptându-mă spre holul care ducea la ieșirea din casă. Când să ies din acel loc, el m-a oprit, venind în spatele meu și luându-mă în brațe. Brațele lui puternice erau fix sub sânii mei, iar el își rezemase fruntea de umarul meu. Am rămas nemișcată, așteptând să-mi dea drumul, însă nu vroia să se desprindă din îmbrățișare. Sinceră să fiu, nici eu nu vroiam.
-Imi pare rău Hina! Mi-a șoptit în ureche. Nu te pot lăsa să pleci acasă. I-am promis Sakurei. Poftim?! Îi părea rău pentru că nu mă putea lăsa să plec, din cauza unei promisiuni? De ce am crezut că îi părea rău pentru că mă facuse să sufar? Sunt o proastă! Am început să plâng și mai rau. M-a întors cu fața spre el, strângându-mă la piept. Era atât de mare și puternic față de mine. Cu ce-l puteam învinovăți că iubea acei ochi verzi? Acel păr ce se asemăna cu florile de cireș? Acea culoare rozalie a pielii ei. Cu nimic! Cum nici pe mine nu trebuie să mă învinovățească cineva că port niște sentimente pentru acea persoană care mă ținea acum strâns în brațe. Ne-am așezat pe canapea. El mi-a dat drumul când a crezut sigur ca m-am calmat. Însă eu nu mă calmasem, adormisem. M-a dus în dormitorul lui, unde m-a pus pe pat. Am avut un somn neliniștit, plin de vise ciudate, care nu mi-au dat pace toata noaptea, făcându-mă să mă trezesc din oră în oră.
-Lăsă-mă! Nu! Te rog nu-mi face asta! Țipam în timp ce mă zbăteam în toate părțile, iar pe fruntea mea apăruseră câteva broboane de sudoare.
-Hinata! Trezeşte-te!
Am deschis ochii brusc, ridicându-mă în șezut, și ducându-mi mâna la piept. Îmi simțeam inima cum bate, parcă vrând să-mi sară din piept, iar rasuflarea mea era forțată, accelerată. Era doar un vis. În seara aia numai coșmaruri am avut, însă ăsta le întrecuse pe toate. Naruto stătea lângă pat, privindu-mă îngrijorat. M-a întrebat ce am, i-am răspuns simplu. Nimic. A stat cu mine până am adormit, apoi nu știu ce a mai făcut, dar în dimineața urmatoare când m-am trezit, l-am văzut dormind în fotoliul de lângă pat. Cine știe când adormise. M-am ridicat din pat, și l-am învelit ușor cu cearceaful. M-am dus în bucătărie, unde ca și în seara precedentă, nu erau decât cerealele și acel lapte. Băiatul ăsta are nevoie de o tură de cumpărături! Am încălzit laptele și am turnat peste cerealele ce se aflau în două castroane. M-am așezat la masă și am mâncat. Apoi m-am dus în sufragerie, unde am aprins TV-ul și am încercat în zadar să găsesc ceva interesant. Am lăsat pe un film. Un film ce vorbea despre viața a doi îndrăgostiți, care au luptat cu multe lucruri pentru a fi împreună, apoi unul din ei a murit. Ce tregic. L-am auzit intrând în bucătărie, apoi cum şi-a făcut apariția în camera în care eu mă aflam.
-Mulțumesc că ai preparat micul dejun. A spus el chicotind.
-Eu îți mulțumesc, Naruto! M-ai salvat de două ori deja. I-am spus privind în altă parte și roșind. S-a așezat lângă mine, pe canapeaua neagră, din piele şi foarte comodă, sprijinindu-şi coatele de genunchi şi aplecându-se în față. A oftat de două ori, apoi şi-a îndreptat privirea către mine, privindu-mă fix în ochi. Ochii lui cereau explicații, pe care eu trebuia să i le dau. Și se vedea foarte bine că nu accepta minciuni. Seara trecută mă luase gura pe dinainte, și am spus tot ce aveam pe suflet, iar el nu a reacționat deloc. Mai bine lăsam baltă acest subiect. Acum, din vina mea pierdeam și prietenia asta care o aveam cu el. Sunt o proastă!
-Mai bine plec acasă. Te-am deranjat destul. În plus, seara a trecut. Promisiunea ta a fost respectată. Sakura va fi mulțumită de ceea ce ai făcut. La revedere! Am pus ridicându-mă de pe canapea. Nu mi-a răspuns, nu s-a mișcat. Am ieșit din casă. Pe drumul care ducea spre reședința familiei mele, am avut un ghinion atât de crud încât să văd atatea cupluri. Adolescenți, ce se țineau de mână şi-şi furau săruturi prețioase. Am ajuns acasă, unde am dat nas în nas cu Neji. Își ținea mâinile în sân, dând nervos din picior.
-Domnișoară Hyuga, pot să știu și eu pe unde ai umblat aseară?
-Neji, dragule, nu mai am 15 ani, da? Am 24, pentru cultura ta generală. Pot să merg unde vreau când vreau și să fac orice vreau! Am spus eu hotărâtă.
Pe buzele lui a parut un zambet, apoi m-a îmbrățișat strâns.
-Mi-am făcut griji, prostuțo! Poate că ai tu vârsta care o ai, însă aici, mi-a spus el atingându-mi fruntea cu un deget, pot spune că ai mai puțin de 5 ani. Mi-a dat drumul din îmbrățișare, iar eu am urcat sus în camera mea, unde m-am schimbat în niște haine mai lejere. M-am așezat la birou, și am aprins laptopul. Am intrat pe mess, să văd care mai e viata.
"Sakura: Helo, Hina! Am vorbit cu Naruto, și spunea că ai rămas la el. Nebunilooor! Vezi că vin în seara asta la tine. Să nu fugi nicăieri. Pwp "
Era un off care mi l-a lăsat rozalia. Am dat drumul la muzică și m-am trântit pe pat, luându-mi o carte, și am citit. Am lenevit în ziua aia. Ma simțeam încă rău din cauza alcoolului băut cu o seară înainte.
Cerul s-a întunecat treptat, până când luna s-a înălțat ca o mireasă pe acel fundal albastru închis. Stelele, ce țineau loc de invitați si domnișoare de onoare, nu au întârziat nici ele, apărând odată cu ea. Adia un vânt cald, plăcut, care se juca în părul meu lung, deranjându-mi bretonul drept ce era tăiat fix sub sprâncene.
-Hei, gagico! Am auzit eu o voce venind de jos. Stăteam pe acel gard din piatră de pe balcon, destul de lat încât să pot încăpea, rezemată de perete. Am privit în jos. Mă priveau doi ochi verzi minunați. Am zâmbit, și i-am spus să urce. A venit și ea pe balcon, și s-a asezat pe unul din scaunele ce erau acolo. S-a uitat la mine și mi-a spus zâmbind:
-Ce inocenta pari. Esti precum un mic copilaș, un mic înger.
-Termină! Am spus eu rosind puțin. A chicotit apoi am continuat conversația, însă bazându-ne pe altele.
-Apropo, ce ai pățit aseară? M-a intrebat ea. I-am spus povestea cap coadă, iar ea a încercat să mă liniștească pe cât posibil. A reușit cât de cât. A spus la un moment dat o glumă, care m-a facut să râd. Ca deobicei, acel râset colorat, plin de copilărie s-a strecurat ușor printre buzele mele roșietice și mari, cărnoase. Dar o voce groasă a strapuns prin acel zid de hohote, dărâmându-l și aducându-l la tacere.
-Ce face sălbatica mea cu ochi frumoși?

Încă un capitol, cam plictisitor, cred. M-am chinuit să-l scriu și a iesit ceva, acolo. *modest face*
Dacă va plăcut, ajutați-mă cu un vot și un comentariu! ♥♥♥
XOXO! :**