Demonii: Secretul

XI Moartea se apropie

            Jack stătea într-o cameră de trei pe trei metri, în care singura mobilă era reprezentată de masa simplă din lemn în spatele căreia stătea, cu cătușe la mâini și picioare, și de cele trei scaune aflate înăuntru, pe unul dintre ele stând el. Mai fusese o dată aici, cu 18 ani în urmă. Știa că oglinda din fața sa era dublă și că cei care se aflau de cealaltă parte a ei îl priveau și discutau pe marginea morții fiului său. Știa foarte bine că pe ușa metalică avea să intre un singur polițist. Nu se afla într-un film, și nici nu fusese prins cu câteva grame de marijuana mai mult decât trebuia asupra lui, așa ca jocul de-a polițistul bun și polițistul rău nu avea sens. Încă o dată, era bănuit de crimă.

            În cele din urmă, ușa se deschise, și, spre surprinderea lui Jack, în camera mică intrară trei polițiști. Pe unul dintre ei îl recunoscu, deși trecuseră atâția ani. Era cel care îl interogase atunci când murise Mihaela. Acesta se sprijini de peretele de lângă ușă, la o distanță cât mai mică de acesta, astfel încât să nu fie lovit de ea în cazul în care s-ar fi deschis. Al doilea era un tânăr de cel mult 25 de ani cu o figură isteață și o privire dornică de afirmare, care se așeză între ușă și oglindă. Iar cel de-al treilea, cel care se așeză pe unul din scaunele din fața lui, era un individ masiv și înalt, chel, cu cioc și o privire care băga teroarea în cei care i se aflau în față. Genul de om care putea fi găsit mai repede într-un ring decât într-o sală de interogare.

            - Domnule Jay, începu cheliosul. Eu sunt George, de la criminalistică.

            - Și asta ar trebui să mă sperie? făcu Jack cu tupeu. Nu mi-am ucis fiul.

            - Asta rămâne să stabilim noi, răspunse criminalistul surprins de reacția acuzatului.

            - Am auzit asta și acum 18 ani, răspunse Jack calm. Asa că hai să ne jucăm rolurile cum trebuie și să plecăm fiecare în treaba lui.

            - Uite ce e, începu tânărul sărind nervos de la locul lui și mai că nu se urcă pe masă. Să nu ne iei de proști, pentru că știm deja ce s-a întâmplat.

            Jack îl privi în față pe tânăr și-și aduse mâinile încătușate sub barbă.

            - Bebelușul își vrea lăpticul? făcu el sarcastic, cu o voce dulce falsă, după care își lasă mâinile să cadă pe masă. Mai bine rămâi acolo unde te-ai așezat și taci din gură, continuă el neintimidat.

            - Domnule Jay, spuse iar cheliosul. Vrem să știm ce s-a întâmplat în casa dumneavoastră. Ceea ce am găsit în camera crimei sfidează orice imaginație.

            - Nu știu ce s-a întâmplat, răspunse Jack încercând să-și aducă aminte numele tipului care stătea calm lângă ușă. Tot ce știu e că mă așteptam ca Mike să facă ceva. Însă nu asta.

            - Și dacă te așteptai, de ce nu ai făcut nimic în privința asta? făcu iar tânărul, iar Jack trase aer în piept ca să se calmeze, dorindu-și din toată ființa sa să-i mute fața la spate.

            - Damian, spuse acuzatul către cel care stătea cuminte în colț. Poți te rog să-i bagi un căluș în gură sau să-i tragi un șut în cur bebelușului ca să-l dai afară? întrebă el făcându-l pe polițist să zâmbească.

            - Faci mișto de mine? urlă tânărul aplecându-se peste masă încât mai că-i atingea nasul lui Jack.

            - Bogdan, spuse răgușit cheliosul, enervat la rândul său. Te-am adus aici ca să capeți experiență la interogatorii, nu ca să faci pe șeful. Ești mult prea destins, continuă George revenind cu privirea asupra lui Jack, dupa ce îl făcuse pe tânărul său coleg să se calmeze.