Despărțit e omul de Paradisul vieții,
S-a îndepărtat de facerea dreptății.
Paradisul e umplut de mii de giuvaiere,
Păcat că omul le-a transformat în pulbere.
Din pulberea aceea s-a născut păcatul,
Cenușa care a rămas a sădit mâncatul.
Omul a strâns-o în palmele sale,
Rămânând doar poftele cele mai senzuale.
Omul se mulțumește astăzi cu păcatul,
Pentru că lui Adam și Eva le-a plăcut mușcatul.
Mărul mult prea dulce a adus păcatul,
În sufletul lor bun apărând judecatul.
Doar cenușa mai rodește din tot ce-a rămas odată,
Aducând pe Pământ setea cea întunecată.
Cenușa a făcut buzele dulci precum veninul,
Care în miezul nopții se împreunează cu străinul.
Buzele se transformă în păcatul interzis,
Mireasma de pe față sortită spre abis.
Plăcerea îți aduce pe buze doar regretul,
Parcă-i predestinată-n lume să cunoască secretul.
CITEȘTI
Cu gândul la eternitate
Poetry•Volum de poezii• "Precum un demon intrat în întuneric, Îmi simt sufletul plin de chinul generic. Tot ce credeam că am făcut în viața asta bine, S-a ales doar praful de ele devenind ruine. Demonule, de ce m-ai atras mereu spre pieire? Oare nu ai văz...
