Ne revedem la urgențe

2.

NICHOLAS

— Ești sigur că te descurci singur? Spune în timp ce mă urmează în dormitorul meu.
— Îm-hm. Murmur scurt, fiind deja așezat pe marginea patului.
Nu pare prea convinsă de afirmația mea. Scoate capul pe ușă uitându-se stânga-dreapta, apoi intră de tot în dormitor închizând mai apoi ușa.
— Ce s-a întâmplat? Spune încrucișându-și mâinile în sân.
Eu o privesc cu o expresie neutră, aceasta săgetându-mă cu privirea ei întunecată, pășind în spre centrul camerei, pantofii ei scumpi răsunând pe dușumeaua încăperii.
— Tu nu ai de gând să te potolești niciodată, nu-i așa?
"¡Oh perfecto! Să înceapă predica!"
— Tu n-ai altceva mai bun de făcut la ora asta, decât să stai și să mă sâcâi? Îmi înțep sora mai mică, în timp ce îmi deschei nasturii la cămașă.
— ¡Eres increible! Sabías? Continuă ea să mă atace.
"Ești incredibil! Știai?"
— Mi se spune des. Spun pe un ton simplu, dar în același timp lăsând să se observe o nuanță de ironie în acesta.
— Nicholas, când ai de gând să termini cu toate lucrurile astea? Hm? Pufnește, deloc amuzată de încercarea mea de a face o glumă.
Brusc adopt și eu aceeași atitudine ca și a ei.

— Să termin cu ce? Spun mijind ochii la ea.
— Hah, nu știu! Cu toate căcaturile astea, bătăile, scandalurile! Zic și eu. Spune rămânând defensivă.
— Eu n-am făcut niciun scandal. Spun sec.
— Doamne Nick, tu te auzi ce spui?! Ai sărit la gâtul lui, efectiv! Exclamă gesticulând spre ușa, făcând referire la evenimentele întâmplate acum câteva ore în urmă.
— Da, așa și? Spun, ridicându-mă în picioare.
— Cum așa și? Se zgâiește la mine. Uite și tu ce ai pățit la mâna!
— S-a luat de tine Vanessa. Spun neschițând nicio expresie.
— Și pe lângă mine, te-ai pus pe tine în pericol. Spune pășind spre mine.
— S-a luat de soră-mea, iar eu nu permit așa ceva. Spun atunci când mă cuprinde cu brațele ei.
O îmbrățișez înapoi, continuând:
— Nu te mai gândi la mine, surioară. Sunt bine. Spun masându-i spatele cu mâna dreaptă.
— Nu te mai pune în pericol pentru mine. Murmură ea.
— Tot ce s-a zis despre tine e neadevărat și tot ce a trebuit să înduri astă-seară cerea răzbunare. Am făcut-o pentru că ăla e un dobitoc, și dacă ar trebuii aș face-o iar.
— Nicholas.. Se smiorcăie ea, însă eu o reped imediat:
— Gata, subiect încheiat!
Se depărtează pentru a mă putea privi.
— Sunt bine, e doar o tăietură. O asigur eu, ea privindu-mă compătimitor.
Privește spre brațul meu vătămat, eu continuând să vorbesc:
— Să ziceți bogdaproste că s-a întâmplat așa, altfel să fi sigură că îl băgam în spital. Spun întorcându-mă cu spatele la ea, vrând să îmi dezbrac cămașa.
— Stai, te ajut eu. Spune apucând marginea mânecii mele stângi.
Îmi dezbrac de tot cămașa, bandajul observându-se în toată splendoarea lui.

Soră-mea se zgâiește la antebrațul meu.
— Ce? Spun nelămurit.
— Ai spus că a fost nevoie de o cusătură pentru rana ta. Nu văd nici pic de sânge prin tifon.
— Mda, am avut norocul să dau de o asistentă bună. Rânjesc, așezându-mă la loc pe pat.
Vanessa mă privește cu o sprânceană ridicată, iar rânjetul meu se lățește la imaginea din fața mea.
— Nu îmi spune că te-ai dat la asistenta care te-a tratat! Spune încrucișându-și mâinile-n sân.
— Nț. Mă strâmb eu. Eram prea nervos să îmi pierd vremea cu așa ceva. Spun sec.
— Mă mir. Mă ironizează ea.
Îi răspund cu un rânjet.
— Dar trebuie să recunosc, era frumușică. Spun, iar imaginea vagă a asistentei de care am fost tratat la spital îmi umple memoria.
— E na! Chicotește ea. La ce spital spuneai că ai fost? Se interesează.
— Sfânta Maria.
— Ăsta nu e spital pentru copii? Se încruntă ea confuză.
Îmi dau ochii peste cap.
— Ba da, dar era cel mai aproape.
Soră-mea pică un moment pe gânduri.
— Sfânta Maria. Hmm. Cum spuneai că o chema pe fata care s-a ocupat de tine?
Ridic din umeri.
— Nu mai țin minte.
Mă privește simplu.
— Am două prietene care sunt rezidente la Sfânta Maria. În fine, șansele ca una dintre ele să te fi tratat sunt nule.
Nu mai insist nici eu pe subiectul ăsta, nu mă interesează cine și cum a fost. Ideea e că și-a făcut treaba cum trebuie, iar eu drept recunoștință i-am lăsat un bacșiș frumușel. Vreo 300 de euro. Asta așa, că mi-a fost simpatică.
La început n-a vrut să îi accepte, dar i-am lăsat pe masă înainte să plec. A fost cam îngâmfată, dar mi-a plăcut cum s-a ocupat de rana mea. Plus că pe parcursul intervenției am avut un mic cadru cu decolteul ei. Era frumușică, avea ochi de căprioară, un păr brunet mai ceva ca abandonul și niște buze mari și pline. Era puțin mai înăltuță  și uniforma aia de medic arată bine pe ea.
Nu am stat să o analizez în detaliu, eram prea nervos din cauza omului meu care uneori se dovedește a fi ultimul incompetent.