Ne revedem la urgențe

Prolog

VIRGINIA
De fiecare dată, dragostea mi-a fost ca un ghimpe-n coastă. Niciodată nu am reușit să mă împac prea bine cu ea. Niciodată nu reușeam să rezonez îndeajuns de mult cu partenerul meu încât să ne putem păstra relația pe linia de plutire a standardelor cotidiene, să părem un cuplu normal, care evident se iubește. Toți erau la fel, căutau același lucru, se gândeau numai la ei, iar eu într-un final sfârșeam cu inima frântă. Asta până să apară el.
A intrat val vârtej în viața mea, iar în urma lui a lăsat cel mai mare haos posibil. El era însuși haosul, focul ce ar fi putut să ardă o lume întreagă din temelii, dar cu un caracter mai rece decât gheața. Evident că i-am picat în mrejele lui, că i-am cedat la un moment dat. Nu putea să-i reziste nimeni, cu atât mai puțin eu, iar el a profitat.
Apoi totul s-a schimbat, eu, el, noi. Viața mea nu ar mai fi fost niciodată la fel, nu fără el. El devenise centrul universului meu, el era viața mea.
El era viața mea, iar eu a lui.

NICHOLAS
Să fi invincibil era un chin, dar totodată și o încântare. Mai ales în lumea mea.
Liga din care eu făceam parte, nu era una ușor de atins, nu acordam atenția mea oricui și întotdeauna am fost un perfecționist. Îmi știam bine locul din înalta societate, aveam standarde stricte în materie de orice. Bani, afaceri, relații sociale, femei, sex. Toate acestea veneau însoțite de standarde uriașe, iar aproape nimeni nu reușise să mă mulțumească îndeajuns de mult încât să mă pot exprima așa cum îmi dorisem dintotdeauna. Asta până să o cunosc pe ea. Ea a fost gura mea de oxigen, din toată toxicitatea în care trăisem de-a lungul vieții mele. Ea a fost colacul meu de salvare, motivul pentru care m-am convins că trebuie să fac o schimbare în viața mea, motivul pentru care am înțeles că nu totul trebuie tratat cu aceeași atitudine. Mi-a luat ceva timp să realizez acest lucru, timp ce m-a costat, pe amândoi ne-a costat. Doar știind că ea a suferit din cauza mea mă înnebunește, mă enervează, mă doare.. dar nu aș schimba cu absolut nimic. Dacă toate astea nu ar fi existat, ea astăzi nu ar fi fost a mea.  Ea era raza mea de soare din furtuna sufletului meu.

Prolog

Odată ajunși în dormitorul meu, deja situația se schimbase drastic. Nici urmă de durerea pe care o aveam la revederea noastră, nici urmă de enervarea mea, de ura mea față de el. Nimic nu mai era, totul se risipise. Nu știam ce avea să se întâmple în continuare, care urma să fie pedeapsa mea, ce avea de gând să îmi facă.
Știu că nu m-ar fi răni niciodată, nu fizic. De fiecare dată a avut grijă la cât de brutal ajungea să se poarte cu mine, iar dacă sărea calul avea să se revanșeze mai târziu.
Însă cu toate astea, era speriată. Speriată, dar în același timp al naibii de excitată. Eram leoarcă între picioare, sânii îmi erau tari și fermi, vaginul îmi era umflat de dorință, iar pulsația aia ațâțătoare îmi copleșise întreg pântecul. În momentul ăsta deja nu mai gândeam rațional, iar el nici măcar nu mă atinsese, nu în adevăratul sens al cuvântului.
În loc să îl urăsc, eram nerăbdătoare de ce avea să se întâmple în continuare. Îmi era al naibii de dor de el.

M-am oprit în mijlocul camerei, el urmându-mă, închizând ușa în urma noastră.
Tremuram toată, eram atât de copleșită, de obosită la nivel emoțional încât aș fi putut pica din picioare și dacă îmi făceai un mic avânt.
Dacă nu avea grijă la ce mișcare avea să facă, picioarele mai mult ca sigur urmau să mă lase baltă.
Îi simțeam prezența tot mai aproape, era peste tot, reușea să umple întreg spațiul încăperii de cum intră pe ușa acesteia.
Mă simțeam expusă în fața unui pericol, de parcă eu eram prada, iar el prădătorul ce aștepta momentul potrivit pentru a ataca.
Apoi l-am simțit în spatele meu, iar asta mi-a fost. Nu mai era cale de întoarcere.
"Respiră Ginny,.. respiră."