29. 𖤐

197 15 0
                                    

- Trage aici pe dreapta puțin, îmi arată cu mâna locul unde să parchez.

Trag pe dreapta și apăs pe avarii. Iese din mașină și revine după câteva minute cu o pungă. Închide ușa după el iar înăuntru pătrunde un miros frumos.

- Ce ai luat acolo? Îl întreb și reintru în trafic.

- Plăcinte cu brânză, preferatele mamei, îmi răspunde.

- Miros divin, și mie îmi plac. Sunt calde?

- Direct de la cuptor, am luat destule pentru toți trei, cred că o să și rămână.

- Nu prea cred, nu am mâncat nimic azi.

- Nici eu.

Clinica e la jumătate de oră de centru așa că ajungem rapid acolo. Drumul l-am petrecut în liniște, nu am vrut să îi deranjez gândurile. Parchez mașina în fața clinicii și intrăm.

- Auzi, Vic. Cum o să mă prezinți mamei tale? Adică... știi tu. Noi doi avem o relație mai...

- Te voi prezenta ca iubitul meu. Stai liniștit, nu e genul ăla.

Clinica e mare, înconjurată de un gard care se termină cu sârmă ghimpată.

Dă mai mult a închisoare decât a spital psihiatric.

Dar până la urmă cred că au și ei dreptatea lor.

Pe oameni instabili psihic toată lumea îi aude, nimeni nu-i ascultă cu adevărat.

Înăuntru este iarbă cât vezi cu ochii, băncuțe plasate sub sălcii mari și flori colorate.

Probabil singura pată de culoare pe care o văd acești oameni.

La poartă ne-au cerut actele de identitate și am fost nevoiți să golim buzunarele. După securitate mă ia de mână și traversăm cărarea de dale. Afară sunt mai mulți pacienți supravegheați în de aproape de diferiți angajați.

În clădire este frig și se simte un miros puternic de pastile și spirt care îmi face pielea de găină. Pereții șterși de culoare completează perfect atmosfera tristă.

Înaintea noastră apare o doamnă de vârstă mijlocie care după uniformă cred că este medic.

- Bună ziua, saluta respectuos Victor.

- Bună ziua, sunteți domnul De Lorensis? Îl întreabă iar privirea i se mută de la el la mine.

- Da, am vorbit ieri la telefon.

Nu simt nevoia să mă prezint. Își dă seama că nu o să mă prezinte și pe mine, așa că se lasă o liniște stânjenitoare.

Victor își drege vocea iar femeia se trezește brusc la realitate.

- Mama dvs. a servit masa iar acum este afară, vă așteaptă. Urmați-mă.

Doamna al cărei nume nu îl știu pentru că nu s-a deranjat să se prezinte sau să poarte vreo insignă, ne conduce sub o salcie ascunsă de tufișuri. De la distanță zăresc un creștet cărunt.

- Aceea este mama ta? Îi șoptesc la ureche înainte să ajungem lângă ea.

- Dap.

- Ești bine? Vocea ta sună ciudat, îl întreb și îi strâng ușor degetele.

- Da... nu știu cum v-a reacționa, ea știe doar că vine cineva să o vadă, nu știe că sunt eu.

- Sunt sigur că o să fie bucuroasă, îl liniștesc.

- Sper.

Ajungem în spatele ei iar doamna pleacă fără să spună un cuvânt. Mama sa stă pe o pătură și pare a se uită în gol. Îi strâng gingaș degetele dar pare la fel de absorbit de gânduri ca și ea.

Amatorul De Cărți (BoyxBoy)Where stories live. Discover now