Arisadis Vol.3 - Copiii Năpastei

Capitolul 7 - Orașul spectrelor

Zidurile orașului se înălțau, reci și pustii. În ciuda atmosferii dogorioare a deșertului, nori grei împovărau cerul, aducând noaptea mai devreme. O ceață deasă plutea pretutindeni, strecurându-se amenințătoare printre porțile întredeschise. Nu îi întâmpină nimeni, nu se auzi niciun corn care să le vestească sosirea, de parcă orașul ar fi încremenit pentru vecie.

Lui Ayun îi zburase complet din cap planul lui Kolibri și nici nu mai simțea greutatea pietrei de rubin din buzunar. Oricât și-ar fi strâns haina, îi era cumplit de frig, mai frig decât în cele două nopți petrecute în deșert, și tremura incontrolabil. Ugulo era convins că se îmbolnăvise, asemeni câtorva oameni, care tușeau neîncetat din pricina vremii, dar frisoanele care nu-i dădeau pace aveau o cu totul altă cauză.

— Ați... ați încercat să frângeți o Graniță aici? bălmăji, rostind cu greu cuvintele.

— Treaba ta e să găsești un leac pentru boală, nu să ceri explicații! îl repezi Inkum.

— Nu e nicio boală!

Generalul șuieră și apucă sulița unuia dintre soldați, însă mâna ridicată a regelui îl împiedică să se atingă de cancelar. Ayun nici măcar nu-l observase, ochii săi verzi fixând orașul.

— Da, răspunse Gyaera. Exact asta am făcut.

Hachyro mârâi abia auzit și strâmbă din nas. Mirosul său dezvoltat îi oferea o idee despre ce se întâmplase dincolo de porți.

— Ați slăbit Granița interzisă, continuă Ayun, apoi se întoarse să-l privească pe suveran. Ultima Lume este ceea ce ți-a ucis subalternii, maiestate.

Informația aduse o umbră de înțelegere pe chipul lui Gyaera, de parcă i-ar fi confirmat cele mai ascunse bănuieli. Peste grupul lor se lăsă o liniște adâncă.

— Dacă nu mă înșel, astfel de lucruri sunt specialitatea ta, sublinie Ugulo.

Gardianul se încordă. Nu se așteptase ca lorzii astrali să cunoască astfel de lucruri despre el. Nu spuse nimic.

— Vei merge să cureți orașul, porunci conducătorul. Oamenii te vor ajuta. Arsianul va merge cu tine și ne vei da de știre prin el când lucrurile vor fi sigure. Poți pleca.

Amintindu-și de planul lor, Ayun realiză că regele acționase întocmai cum prevăzuse Kolibri. Deși asta îi avantaja, nu putea să nu îl deteste pe Gyaera. Suveranul bănuise că i-ar fi putut întinde capcane și se folosise de oameni pentru a-l sili să elimine orice primejdie din oraș.

Neavând de ales, porni spre porțile mari, fără nicio armă în afară de propria magie. Prizonierii din capitală veneau în urma lui, arătând ca și cum ar fi fost duși pe eșafod pentru a fi executați. Hachyro îi ocoli pentru a merge alături de vechiul său camarad, uitându-se neliniștit la zidurile sinistre.

Imediat ce trecură de porți, deveni limpede că ceva necurat se petrecuse în oraș. Cele mai multe case erau în picioare, însă câteva fuseseră distruse în totalitate, rămânând doar un morman de ruine. Oase zăceau pretutindeni, atât omenești, cât și aparținând nobililor, fără nici cea mai mică bucățică de carne, însă nu existau nici urme de dinți, ceea ce excludea fiarele obișnuite sau șobolanii.

O umbră pluti în spatele grupului, o țiglă alunecă de pe un acoperiș, o pereche de ochi îi cercetă dintr-un cotlon întunecat. Apoi un copil țipă îngrozit. Toți se opriră, strângându-se unii în alții, însă realizară că nu îi atacase nimic. Cel puțin, nu încă. Micuțul se speriase de făptura ce tocmai se ivise din ceața deasă din jur. Ayun își simți inima bătându-i nebunește preț de o clipă, dar fericirea i se stinse la fel de repede precum apăruse.