Demonii: Secretul

III Pe viață și pe moarte

            Când m-am trezit în lumea ei, am intrat în panică. Eram prea aproape de ea, iar damful metalic de sânge pe care îl împrăștia îmi făcea stomacul să se revolte. Am sărit cu amândouă picioarele în aer și m-am trezit sus în aer, cu ea sub mine, urmându-mă uimită de poziția în care se găsea.

            Nu am ezitat nici o secundă și am lovit-o în piept cu toată puterea mea, trimițând-o în neant. Apoi am căzut lângă ea doar ca să mă depărtez de trupul băgat jumătate în ceea ce părea să fie solul acestei lumi moarte.

            Nu vedeam nimic în jur. Cel puțin, nimic material. Întunericul total domnea aici, dar nimic nu era ascuns vederii. Ființa odioasă întinsă la pământ era singurul lucru pe care îl vedeam. Totul în jur era ciudat. Mă simțeam ușor ca un fulg, iar un sentiment de familiaritate mă cuprindea. M-am lăsat de pe un picior pe altul și am sărit ușor. Parcă aveam aripi.

            Un mormăit răgușit m-a scos din reverie și mă făcu să-mi îndrept atenția către Bloody Mary, care se ridica de la pământ.

            Era îmbracată într-o rochie simplă, care părea să fi fost albă cândva, sfâșiată peste tot, din al cărei tiv începu să picure sânge imediat ce se desprinse de sol.

            Am privit la picioarele ei și am văzut cum sângele care picură, rămâne timp de câteva secunde acolo unde cade, pentru ca mai apoi să devină transparent și să dispară. Aerul avea un miros dulceag și feros, și nu-mi puteam explica de ce inima îmi bătea mai repede. Nu era frică, ci bucurie. La fel ca atunci când luptasem cu Cain. Mă simțeam ca și cum fusesem plecat de acasă pentru mult timp, iar acum mă întorsesem la familie și prieteni.

            Mi-am trosnit oasele gâtului și am privit-o încă o dată pe Mary. Un amestec ciudat de sentimente mă invadă și mi-am simțit capul că începe să se învârtă. Repulsie, furie și fericire. Sentimente care se ciocneau în capul meu și mă amețeau.

            Am încercat să-mi dai seama de ce simțeam furie, și am realizat că era direcționată spre imbecilii care m-au obligat să o invoc pe cea care se afla în fața mea și îmi provoca acel sentiment de repulsie. Însă nu-mi puteam explica de ce mă simțeam fericit. Mă simțeam acasă, dar mai era ceva. Și începeam să fiu sătul prezența care se tot manifesta în interiorul meu.

            Apoi atenția mi-a revenit la ea. Femeia mă privea curioasă, ca și cum nu înțelegea ceva. Ochii ei scânteiau asemeni unui copil care tocmai încerca să descopere cum de desface ultima sa jucarie primită.

            - Ce esti tu? veni întrebarea ei, total neașteptată, lăsându-mă mut, iar cineva parcă prelua controlul. Aerul începu să-mi părăsească forțat plămânii, iar stomacul mi se strângea la fiecare expirație. Umerii îmi urcau și coborau la extrem în timp ce înspiram și expiram, iar când mișcarea mea a prins viteză, din corzile mele vocale a luat ființă un râset drăcesc. Am vrut să-mi ridic mâinile, însă nu am putut face nimic. Am constatat cu teroare că nu-mi mai puteam controla corpul. Râsetul continua să se propage prin aer, și am văzut-o pe Mary cum se cutremură. 

            - Un demon puternic, am răspuns în cele din urmă, însă nu eram eu cel care vorbea. Nu ne-am mai văzut de mult, mamă a demonilor, a continuat corpul meu să vorbească.

            Și atunci am realizat ce se întâmpla. Prezența din mine. Cea pe care am simțit-o venind cu mine din pădure. Preluase controlul.

            - Cine ești? 

            - Oh, dar mă cunoști foarte bine, a răspuns iar trupul meu. Mereu eram la stânga lui Lucifer.