❝Vrei răspunsuri, dar oare pui întrebările corecte?❞
Se spune că bucuriile aduc oamenii împreună, dar nu și pentru Aurora, care după moartea surorii ei, se întoarce în orășelul natal, pentru funerarii. Dar totul se schimbă, când accidentul în care...
*** Cu mâinile pline de sânge și cuțitul în mână, tremuram îngrozitor în camera 1016 a unuia dintre cele mai cunoscute hoteluri din oraș.
Omorâsem un om... Și numai era cale de întoarcere.
Cum am ajuns aici?
Păi... ***
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
— Neața, Aurora, detectivul DeAngeles stă în fața ușii mele, la ora 6 dimineața.
— S-a întâmplat ceva? mormăi și mă frec la ochi, chioară de somn.
— Nu. Voiam să văd cum te mai simți, pare binedispus, dar îl simt și puțin suspicios.
Atitudine de copoi.
— Bine, răspund scurt și privesc în jur, paranoică, la gândul că ciudații ăia erau undeva prin zonă.
Nu știu de ce, dar simțeam cum cineva îmi suflă în ceafă la fiecare mișcare pe care o fac.
— Nu mă inviți înăuntru?
— Ba da, deschid ușa mai bine încetez să mă mai holbez în toate direcțiile, cu capul vârât prin crăpătura ușii principale.
— Și ce-ai mai făcut? detectivul mă întreabă, privind în jur. Văd că ai fost ocupată. Redecorezi din nou?
— Mai scap de ele, flutur înghițind în sec. Mi se părea cam ticsită casa. Am claustrofobie.
— Înțeleg, clatină din cap și se oprește în mijlocul livingului, de parcă analiza cât de mult cântărea minciuna mea, căci nu îți trebuie un al șaselea simt să știi când cineva nu îți înghite gogoșile. Tot ce trebuie e să fii inteligent și să îi citești din priviri, iar detectivul DeAngeles nu credea o iotă din ce zic.
— Cafea? întreb netezindu-mi pantalonii scurți să pară mai lungi, arătând spre scaunul de la minibar.
— Sigur, bărbatul se clintește din loc și pare că reușisem să-i distrag atenția. Ai mai aflat ceva despre sora ta?
— Unele lucruri, dar nimic important, dau drumul la cafetieră și mă gândesc că nu era cazul să-i dezvălui nimic încă.
Nu știam cine e de partea mea, și cine nu. Cine are intenții bune, și cine e rău până în măduva oaselor. Mă temeam să nu fac vreo greșeală și totul să se sfârșească înainte să înceapă. Îmi era frică să mă încred în omul nepotrivit, iar în clipa asta, numai aveam încredere nici în umbra mea.
— Înțeleg... pare ușurat și asta mă pune pe gânduri.
— Îmi lași impresia că te bucură asta, domnule detectiv.
— Nicidecum, mă fixează cu privirea și ridică tonul, iar sprâncenele mi se adună, formând o cută în frunte. Și spune-mi pe nume.
