24 H

Capitolul 1 "Primi pasi"

Se intampla totul intr-o luni, l-am revazut pe Drew si brusc se schimba totul.
Ma numesc Kinsey Robinson, dar prieteni imi spun Sey inca din clasele primare si nu inteleg de ce. Locuiesc in Manhattan de 6 ani cu mama mea Debbie Robinson. Nu e o persoana foarte prietenoasa, tatal meu a murit acum un an si de atunci mama e dependenta de droguri usoare. Stie ca o omoara treptat si am incercat sa o ajut dar nu vrea. Sunt o fata de 16 ani si in curand o sa raman singura. Cred ca asta isi doreste.
A doua zi parca era totul mai frumos, uitasem de scoala, de profesori, de colegi, chiar ma simteam bine, dar aveam si unele momente cand trebuia sa imi aduc aminte ca nu eram tocmai fata care era bagata in seama de toata lumea si cand ma gandeam la asta imi aduceam aminte si de mama care prefera sa stea drogata 24 de ore in loc sa ma invete cum sa ma feresc de viciile care puteau sa puna stapanire pe corpul meu.
Acum au trecut 3 luni de la moartea mamei. Ma simt singura si inca sunt suparata pentru tot ce mi-a facut, dar trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca parintii mei au plecat si ca trebuie sa imi termin liceul si sa imi fac un drum in viata care sper sa ma ajute intr-o zi.
Prima zi de scoala e total aiurea. Trebuie sa ma trezesc de dimineata si sa ma comport cat se poate de prietenos cu profesorii si cu grupul meu de prieteni care imi aduc numai probleme dar e bine ca totusi realizez devreme ce urmeaza sa se intample si uneori nu las sa se intample asa cum vor ei. Din cauza asta sunt privita ca fata aia cuminte care nu a facut vreo prostie niciodata dar stiu ca se vor intampla multe si ca nu voi ajunge asa cum isi doreau parintii mei chiar daca am eu multe planuri de viitor si mai stiu ca poate o sa am aceeasi soarta pe care a avut-o si mama, dar pana atunci trebuie sa imi traiesc viata cu bune si cu rele, oricum nu e nimeni langa mine ca sa imi zica o vorba buna sau sa ma invete ceva, trebuie sa educ partea aia din mine care candva nu asculta.

Dupa plecarea de la scoala toata lumea vorbeste despre petrecerea lui Buck. Acesta e tipul de om care a avut intotdeauna ce si-a dorit si baiatul ala popular din liceu pe care il plac toate fetele dar mie nu-mi aduce nici o satisfactie. Asta e inca o chestie pentru care sa fiu privita ca din nou ca o ciudata. Petrecerea lui Buck incepe la 8 si jumatate si o sa ma duc chiar daca voi fi huiduita, simt ca trebuie sa ma dezmortesc putin inainte de penultimul an de liceu. Cu putin timp dupa 8 si jumatate mi-am luat hanoracul de pe spatarul scaunului si am plecat spre cea mai penibila zi din viata. Nu se intunecase afara si nici nu se lasase frigul deci hanoracul meu se clatina pe umarul meu stang. Buck nu locuia departe, la doua strazi de casa mea pe strada Greenway. Nu trecuse foarte mult timp si petrecerea era bine intretinuta asa ca am pasit cu dreptul la el in curte ca sa-mi mearga bine. Intrasem de cateva minute, era frumos si nu se legase nimeni de mine pana acum. Petrecerea avea alcool si droguri din abundenta si cei care le consumau se simteau foarte bine pe moment. Prima fata cunoscuta si chiar nu-mi doream sa fac cunostinta cu el. Era Sauce, colegul meu din banca a treia, joaca la echipa de bascket a liceului si toata lumea il venereaza pentru asta. Dupa cateva zeci de minute in care m-am uitat la el incercand sa imi fac o parere mai buna despre comportamentul lui, acesta se apropia de mine incet cu o tigara de marijuana in mana si din cand in cand isi mai aducea aminte sa il pastreze aprins. Incerc sa-l evit dar inevitabilul se petrec, tipul pe care nu l-am suportat niciodata, tocmai el ma putea baga in seama ?

- Ce faci Sey ? Nu i-am putut evita intrebarea si chiar daca m-am prefacut ca nu il aud tot i-am raspuns cu un aer de indiferenta.

- Bine ! In momentul ala voiam sa taca, dar nu...

- Fumezi ?

- Nu. Imi pare rau.

- Esti fraiera. E buna ! L-am vazut cum pleaca si m-am bucurat, primul om de la petrecere care ma face fraiera si chiar ma simt bine ca nu sunt ca ei. Am plecat sa cat un loc unde sa imi fac nevoile pentru ca toata casa era impanzita de cupluri si am renuntat intr-un final. Este ora 11 si jumatate. M-am retras incet si am plecat acasa. Cand am ajuns pe strada Badstreet, numarul 19, nu realizasem cum ajunsesem in fata case, uitasem tot drumul de la casa lui Buck pana la mine. Imi este frica, atat de frica incat mi se inclesteaza degetele la maini, capul incepe sa ma doara si am o senzatie de voma. Casa mea este goala. Imi fac curaj sa intru, aprind becul din hol si atunci ma izbeste un miros puternic de putrezit, de ceva care a stagnat mult timp si nu inteleg de unde. In momentul acela mi se face si incerc sa fug cat pot eu de repede din casa ca sa nu vomit acolo. Am vomitat afara si cand m-am intors in casa mirosul disparuse de parca cineva ar fi aerisit inainte sa intru eu. M-am speriat si am stat asa pana spre dimineata, gandindu-ma ce-o fi fost cu mine noaptea trecuta. Nu am dormit aproape deloc si ceasul suna din nou sa-mi aduca aminte ca trebuie sa ma trezesc si sa plec la nenorocita aia de scoala. Ma imbrac cat se poate de incet ca sa fiu sigura ca intarzii si cand sunt suta la suta convinsa ca am intarziat destul imi iau ghiozdanul dintr-un colt al sufrageriei si ies afara sa astept autobuzul.