V. Undă de porţelan

1.3K 98 13
                                    

Tulalai, ce fac eu în seara de revelion. Dar, n-am ce face, aşa că Voila, mon chérs. Btw, la cererea lui Donyas, ăsta e un capitol din perspectiva Luciei. Sper să-nţelegeţi ceva, căci e cam scurt. Mda, e nasol când nu ai ce dialog să pui printre rânduri. Lectură plăcută şi neapărat să ascultaţi melodia! şi apropo, Lucia este unda de porţelan. În poză e tot ea. :))

___________________________________

Spuneai că-ţi aminteşti de mine, casă dragă. Spuneai că nu ai uitat. Îţi impuneam să nu mă uiţi, prin simpla mea prezenţă aproape lunară aici. Ştiai asta, dar ai tăcut. Ţi-ai închis porţile protectoare şi ţi-ai căptuşit geamurile cu bucata de marmură grea, ce le susţinea. Totuşi, ţi-ai păstrat acea alură, pe care o ştiam din totdeauna. Preşul era prăfuit din nou, căci nu-ţi plăcea să atârni şi să usuci obiectele murdare pe a ta schelă ruginită şi bătrână, pierdută de atâţia ani, printre cărămizile şi tapetul aplicat cu duritate pe pereţii tăi. M-am ataşat de tine, ca şi cum m-ai prins în focul dinţilor tăi zimţaţi, plin de posesivitate. Mă adorai, dar nu recunoşteai asta. Mă ataşasem de tine, iar tu de mine, deşi... De această dată era diferit. Nu ţi-am mai dedicat niciuna din poeziile mele care tindeau spre filozofie, nici tu nu m-ai aşteptat cu uşa deschisă. Oh, dar tu eşti tu şi probabil vei rămâne aşa pe veci.

Mi-am oprit gândurile intense şi personificate de imaginaţia mea, întrucât am realizat unde eram, tot în această casă de pe dealul Ruhmor. De ce aici, oare? Pentru că era un loc plin de magie şi de amintiri care se dezgroapă şi reliefează zi de zi, probabil până la moartea mea eternă. Acest loc îmi aducea mai mereu sentimente nemaiîntâlnite pe scoarţa cerebrală, unduind rifturile cu care aceasta era îmbogâţită din plin şi transmiţându-le la toţi analizatorii vizuali şi auditivi.

În timpul ce a trecut de la prima mea întâlnire cu Ryllin, învelişul lacustru al vremii şi al petelor incolore de apă de pe străzi, s-a metamorfozat încet-încet într-o pânză inocentă şi inocuită de nea aburindă.

M-am ridicat mental şi fizic de pe scaunul pe care eram aşezată involuntar şi m-am dus către geam, ca să observ dacă totul în grădină a rămas la fel. Am atins uşor draperia îngălbenită de timp şi plină de praf, ceea ce a distrus-o complet, ea transformându-se în colb. De când nu mai fusese oare atinsă? Nu prea mă încumetam să-mi ating obiectele de prin casă de frică să nu se spargă, rupă, sau să se deterioreze. O aridă senzaţie de dezgust mi-a cuprins nările la vederea prafului abundent.

Ochii mi-au fost inundaţi de o plăcere nemăsurabilă la vederea peisajului hiemal, schiţat cu cea mai mare precizie pe pământul acum imaculat. Am început să analizez puritatea, dându-mi seama că nu aş fi reuşit niciodată să dau un verdict sau o notă arealului îngheţat, probabil de frică, frig, uimire.

Mi-am înfăşura vestonul mauve de-a lungul toracelui şi am luat o mare decizie. Am decis să merg afară.

Când am ajuns în zăpadă am observat fiecare fulg în parte. Nu te putea răni cu temperatura scăzută pe care o emana, care-ti era deasemenea impregnată în glezne de la începutul contactului cu ea, pentru că erai obişnuit cu acest mod de schimbare bruscă a vremii. O tristeţe specifică nopţilor de vară - dimineţilor de toamnă mi-a înjunghiat trupul din cap până-n picioarele fragile, care tremurau. Prisma optică-mi era afectată de acelaşi sindrom incurabil de amiostazie profundă. Ochii îmi tremurau mai ceva ca degetele membrelor mele superioare şi inferioare.

Atunci mi-am amintit şi de nenorocita fiinţă plăpândă - Ryllin. Nu îşi dădea seama ce doream să fac cu ea şi unde doream să o aduc. Doream întradevăr să o intersectez în acelaşi trunchi în care i-am intersectat şi pe alţii înainte. Nu toţi au supravieţuit şi chiar observasem în ea potenţialul şi talentul de care dădea dovadă în situaţiile de stres maxim. Vroiam să văd dacă este o fire puternică... Vroiam să-i descifrez personalitatea prin acelaşi mod prin care ea mi-a descifrat-o pe-a mea, numai că ea a făcut-o într-un mod eronat.

Această fată... Aveam mult de lucru cu ea, dar ceva îmi şoptea în urechea internă că va reuşi să-şi găsească adevăratul scop pentru care a venit pe Pământ.

M-am mai plimbat puţin prin zăpada abia depusă, până m-am afundat în zăpada plină de spirite, primind mai multă frică. Mâinile îmi erau căptuşite-n buzunare, ca să-şi menţină temperatura constantă. Urmele veveriţelor erau proeminente. Nu se putea ascunde şi acum de duşmanii lor. Toată natura reprezenta un adevărat lanţ trofic.

Am mai mers ce am mai mers, până am auzit înoptarea bătând la uşă. Deodată un foşnet acompaniat de-un urlet a sosit şi el mai devreme decât m-aşteptam. Un lup ieşise din tufiş. O undă de porţelan mi-a atins sufletul, dezechilibrându-mi mintea şi respiraţia greoaie.

Totul de aici a devenit mister căci întunericul a străpuns pădurea cu toată puterea lui, iar eu din fericire am stăruit farmecelor lupuli şi am reuşit să fug printr-un vis, ataşat de-un pod de roze.

Cum să descoperi un astruWhere stories live. Discover now