Principalul motiv al iubirii atracția. Aceasta se naște în momentul în care persoana din fața noastră ne transmite ceva, de care pe moment nu suntem conștienți...moment în care apare dorința. Dorința de cunoaștere a celuilalt, de înțelegere și de a petrece timp cu el. Toată lumea spune că mediul online nu este locul potrivit pentru a da naștere unei relații. Că viața virtuală este o iluzie provizorie pentru a scăpa de ghearele realității, dar nimeni nu este în locul lor. Nimeni nu știe ce se ascunde în sufletul și mintea nici unuia dintre ei. Daiana și Sebastian sunt două persoane complet diferite, din orașe diferite, cu ocupații diferite, visuri diferite și idealuri de viață care nu corespund din niciun punct de vedere. Nu au nimic în comun, nimic care să îi țină legați unul de celălalt și cu toate acestea universul a decis că lumile lor trebuie să se unească. Destinul este o armă impresionant de puternică. Modelează și distruge după propriul plac, fără a ține cont de timp, spațiu sau consecințe. Oricât de mult încerci să îi te împotrivești, la un moment dat ajunge să te domine, să te pună la pământ. Oare vor reuși cei doi să evadeze din spatele gratiilor propriilor destine?
1 part