*Foxy Pov.*
- Addy, nu are cum. Te înșeli! mi-a spus tata, pe un ton neliniștit.
Știam ca inima îmi bătea nebunește înainte, dar acum a depășit orice limita. Suprinderea de pe fețele tuturor imi confirma cea mai mare teama. Teddy nu era infiltrat sub acoperire și, cel mai grav, nu avea protecția noastră.
- Am văzut nenorocitul de semn, tata! am tipat eu.
Atunci am cedat. Am inceput sa plâng ca un copil și imi cedeze picioarele. Cum a putut sa facă asta? Cum a putut sa ne trădeze asa? Cum a putut sa ma lase atat de singura?
Am simtit doua mâini care m-au strans într-o îmbrățișare care ma imi permită sa ma nu prăbușesc. Parul blond al Arabellei devenea neclar in ochii mei plini de lacrimi.
- Știi ce a fost în capul lui? Te rog, Arabella, spune-mi ca nu l-am pierdut. i-am șoptit eu.
Ea nu mi-a răspuns nimic, ci doar m-a strans mai tare, ceea ce a fost și mai rău, pentru ca era o afirmare a lucrurilor pe care nu voiam sa le stiu.
Adulții din încapere s-au strâns intr-un cerc si au inceput sa discute ceva indescifrabil urechilor mele.
- O să fie bine! mi-a spus Arabella.
Era ultimul lucru pe care voiam sa il aud. Era ceva in fraza asta care imi dadea senzația ca e singurul lucru pe care îl poți spune inainte de dezastru.
- Foxy, daca te pierzi cu firea, nu o aveam nimic bun din asta si nu ne permitem sa pierdem, înțelegi?
Am dat aprobator din cap, dar deja simteam ca îmi pierd mințile. Nu mai puteam sa mai primi alte lovituri. Deja eram prea fragila.
- Trebuie sa ne bazam pe faptul ca Teddy este un băiat bun. Nu cred ca ne-a trădat. Ori este singur sub acoperire, ori a avut un alt motiv. Nu stiu, dar noi trebuie sa ne pregătim propriile forte.
Da, Teddy era bun, grijuliu si nu un Devorator al Mortii, dar semnul ala nu imi dispărea de pe retina si ma infricosaza in continuu.
L-am ucis pe Sirius Black! L-am ucis pe Sirius Black! s-a auzit de pe hol.
Era ca un strigat de război sau de inceput al unuia.
O explozie si alte tipete, ale elevilor, de data asta, au reprezentat primul semnal de alarmă. Bătălia începea.
Tata ne-a apucat de mana pe mine și mama și am Apărut în Camera Necesității, unde am văzut elevii din diferiți ani de studiu.
Mama îl ținea in brate pe James care începuse sa plângă, simtind pericolul. S-au îndepărtat de noi, mama incercand sa il legene pe micuț.
- Adelaide, ramai aici nu fratele si mama ta. Mătușa Hermione este si ea pe aici pe undeva.
A dat sa plece, crezând că nu imi da timp sa ripostez, dar s-a înșelat.
- Nu stau aici. Sunt mulți elevi din anul 7, afara, luptând. Eu de ce ar trebui sa ma ascund? Stiu ca sunt puternică. Ne-ai învățat tot anul cum sa ne apărăm in fata magiei negre. Lasa-ma sa imi dovedesc cunoștințele.
- E prea periculos!
- Nu imi pasă. Deja l-am pierdut pe Teddy, dar mai am motive sa lupt. Tu nu te-ai dat la o parte de la batalie. Eu de ce as face-o? Esti tatal meu pana la urma!
- Pentru că ești punctul meu slab și el știe asta.
- Si atunci ce te face sa crezi ca nu va veni după mine? Aici, unde este și mama, și ceilalți doi copii ai tai. Pot face o diferență pe câmpul de lupta. Nu i-as putea tine piept aici, singura, si nu o sa fiu o bomba cu ceas, nu langa mama.
Dacă era ceva ce ne unea inca dinainte sa stiu ca sunt sange din sângele lui, era iubirea pe care o simțeam amandoi pentru mama. Niciunul dintre noi nu ar rani-o sau sa o pună în pericol. Intr-un fel sau altul, luptam pentru ea.
Figura puternică și neindaratnica a tatei s-a crapat usor. Stiam unde era celalalt punct slab al lui si l-am folosit în favoarea mea, la fel cum Cap-de-Mort se va folosi de al meu, târziu in noaptea aceea.
M-am ținut de cuvânt și am pus next. Este un capitol cu 100 de cuvinte mai mult decât de obicei deși nu stiu daca va dati seama. Sper ca v-a plăcut și abia astept sa aflu ce va trece prin minte. Actiunea de abia acum începe. Ce credeți ca se va intampla in continuare?