* Capitol nou! Asa cum v-am promis, capitolul asta a venit ceva mai rapid si imi pare rau ca este asa scurt, urmatorul va fi mult mai lung! Va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati greselile daca sunt! Lectura placuta! *
Era ca si cum toate energiile negative se adunasera in casa familiei Styles. Parterul era gol. Canapeaua din sufragerie nu avea nici o urma a vreunei prezente pe ea, televizorul era stins, ecranul negru reflectand aproape intreaga sufragerie. Bucataria era si ea goala. Pe masa inca se afla farfuria cu omleta pregatita de Kai, doar pe jumatate mancata.
Gradina din spatele casei era goala, florile pareau parasite, avand in vedere ca Miranda nu ajunsese inca in gradina pentru treburile zilnice. Soarele isi arunca razele mult prea calduroase peste pamant. Era o vara calduroasa in San Francisco in acel an.
Oricine ar fi intrat in casa ar fi iesit imediat, si nu doar din cauza ca aceasta casa parea goala. In aer plutea o tensiune atat de mare incat nu te-ai simti deloc bine venit.
Mira si Kai o gasira pe Miranda dupa zece minute, destul de departe de casa si plangand. Statea la umbra unui copac, cu spatele spre strada aglomerata pentru a nu iesi in evidenta. Stomacul Mirei se stransese atat de tare cand o vazuse acolo, ascunsa sub un copac, plangand. Niciodata nu isi mai vazuse mama plangand, mai ales atat de tare. Kai nici macar nu reusise sa parcheze bine masina, Mira nu mai statu pe ganduri si deschise portiera cu o viteza ce il facu pe Kai sa icneasca.
Picioarele ei o indreptara rapid spre copacul sub care statea mama ei, simtind cum inima o ia la goana si cum o gaura incepe sa se formeze in pieptul si stomacul ei. Traise cel mai dureros sentiment atunci cand isi privi mama in ochi. Ochii aceia care o vegheasera si o incurajasera de atatea ori erau acum scaldati in lacrimi si plini de durere. Isi incolaci bratele in jurul ei si ii simti capul cum se lasa usor pe umarul ei.
Mira nici nu isi dadea seama exact ce tocmai se intamplase. Unde era tatal ei? Cu ce femeie era? Chiar o inselase? Dar lacrimile, suspinele si sughiturile mamei sale ii dadeau de inteles ca ceva rau de tot se intamplase, si incepu sa ii fie frica. O stransese atat de tare in brate incat ii putea simti inima cum batea mult prea rapid in pieptul ei. Mirei ii veni sa planga, dar incerca din rasputeri sa se abtina, stiind ca de data asta ea trebuie sa fie puternica. De data asta ea trebuie sa fie cea care sa ii opreasca plansetele, care sa o ajute sa isi limpezeasca mintea, sa o calmeze si sa o faca sa se simta in siguranta. Doar ca nu stia cum sa faca asta.
Kai aparu si el langa ele si Mira aprecie ca nu spusese nimic. O ajutasera pe Miranda sa ajuna la masina si Mira se urca impreuna cu ea pe bancheta din spate. Kai se aseza si el pe locul soferului si porni masina.
Miranda nu se opri din plans tot drumul spre casa, lacrimile udandu-i hainele Mirei. Kai era uimit peste masura. Totul se intamplase atat de rapid. Oare Roger chiar o inselase pe Miranda? Kai se gandea ca poate era o neintelegere, dar dupa plansetele Mirandei isi dadu seama ca totul era pe bune.
Dupa ce parca masina in fata casei Styles, cobori si ii deschise portiera si Mirei, dupa care le ajuta sa iasa. Din fericire, Miranda nu mai plangea atat de rau. O ajutara sa intre in casa si sa urce scarile spre dormitor.
Acum se afla in bucatarie, luand un pahar cu apa pentru Miranda. O lasase pe Mira cu ea, oferindu-se sa mearga el dupa apa. Sa ramana cu Miranda intr-o camera cu ea plangand era ultimul lucru pe care il dorea, avand in vedere ca nu era cel mai bun la incurajat oameni si cu siguranta ar fi zis ceva stupid.
In timp ce umplu paharul cu apa, se gandi la Harry. Nu vorbise deloc cu el astazi si se intreba daca si el stie. Cel mai probabil era cu Ann' acum si ai hotari sa nu il sune. Nu voia sa isi bage nasul si sa faca o greseala. Nici nu voia sa isi imagineze reactia lui. Kai stie cat de mult isi iubeste Harry mama si cat de departe ar merge pentru ea. Dar Kai putea sa il inteleaga. Isi iubeste propria mama atat de mult incat ar face orice pentru ea.
Lua paharul cu apa si traversa bucataria, mergand spre scari. Urca incet fiecare treapta, avand grija sa nu verse paharul. Dupa ce urca si ultima treapta rasufla usurat si se indrepta spre dormitorul Mirandei.
Mira iesi din dormitor inainte ca el sa apuce sa intre. Se privira cateva secunde apoi Mira ii dadu un zambet mic si incredibil de fals.
—A adormit, dar poti sa imi dai mie paharul. Ii spuse si ii lua paharul. Kai o privi mai atent si ii vazu ochii scufundati in lacrimi. Mira se rasuci mergand spre dormitorul ei si spre surprinderea lui, Kai o urmari. Mira deschise usa camerei si intra, dar cand vru sa o inchida corpul lui Kai o impiedica. Mira se intoarse brusc, facand ca putina apa din pahar sa cada pe parchet.
Mira il privi cu ochii mari, in lacrimi.
—Kai? Ce faci?
—Te rog, stiu ca te simti rau, dar nu ma da la o parte.
—Despre ce tot vorbesti? Il intreba incruntandu-se. Kai se hotari sa ii arate. Se impinse si mai tare in usa, fortand-o sa se deschida si pe Mira sa faca doi pasi inapoi. Apa din pahar incepu din nou sa se miste dar de data asta nu mai cazu nici un strop pe parchet. Kai inchise usa dormitorului si facu pasi spre Mira. Mira apuca sa faca doar un pas in spate si sa deschida gura, dar Kai nu ii mai dadu timp. Isi intinse mainile spre ea si o apuca de talie, tragand-o spre el.
Contactul dintre corpurile lor se simti ca un electrosoc si Mira scapa paharul din mana care se sparse in bucatele, apa scurgandu-se printre ele. O simti pe Mira inghetand pentru cateva secunde. Bratul lui Kai o tinu lipita de el, in timp ce celalalt urca spre crestetul ei. Ii impinse capul spre umarul lui si Mira se supuse fara sa scoata vreun sunet. Statura asa cateva secunde, dupa care Kai isi simti tricoul ud. Expira si incepu sa o mangaie pe crestet, simtind avalansa de lacrimi udandu-i tricoul.
—Imi urasc tatal!
—Nu, nu-l urasti.
—Il urasc din toata inima mea!
—Ba nu, nu il urasti.
Statura in tacere cateva clipe.
—Nu-l urasc, e tatal meu.
—Da, asa e.
—Dar m-a ranit, el nu ne iubeste?
—Nu stiu.
—Oare Harry a aflat?
—Nu stiu.
—O sa pleci?
—Nu.
*
Isi simti timpanele zguduite din cauza unui urlet ascutit. Tresari atat de puternic din cauza sperieturii incat aproape cazu. Incerca sa isi aduca aminte ce facea si unde era. Pentru cateva clipe, mintea lui fu goala, ii era imposibil sa isi aduca aminte ceva.
Realiza ca inca avea ochii inchisi, asa ca ii deschise, De indata ce vazu culorile lumii mintea lui incepu sa se umple din nou cu informatii. Se afla la Wendy acasa si tocmai o sarutase pe Ann'. Isi indrepta privirea catre Ann', dar ea nu era nicaieri. Era adevarat ca o fata se afla in fata lui, dar nu era Ann'. Era Cierra.
Socul ii inunda tot corpul, si mintea lui incepu sa se blocheze din nou. Ochii lui o scanara pe Cierra de atatea ori incat atunci cand inchidea ochii, imaginea ei era acolo.
—Harry, eu-
—Ce cauti aici? O intreba simtind cum se infurie din nou. O sarutase pe Cierra, crezand ca e Ann'. Isi sarutase fosta iubita pe care jurase ca nu o va mai atinge niciodata. Se simea vinovat. Vinovat fata de el si fata de Ann'. Se bucurase atat de tare crezand ca e Ann', senzatia aceea nu avea sa o uite prea curand.
—Harry! Poti sa imi spui si mie ce dracu' te-a apucat?! Harry o vazu pe Wendy venind furioasa spre el, si lipit de peretele casei vazu baiatul cu care se luptase. Dupa o analiza rapida, observa ca era destul de ranit si Harry isi dadu seama cat de mare fusese furia lui in acel moment. Nu tinea minte aproape nimic din ce se intamplase inainte de sarut, asta fiind un alt semn al furiei sale uriase. Dar simtea cum furia revine incet.
—Dar tu?! Pe tine ce te-a apucat de umbli cu barbati insurati si care au copii?!
Wendy incremeni in soc.
—Hei! Ai grija ce vorbesti! Tipa baiatul cu ultimele lui puteri, incercand sa se ridice.
—Harry, te rog, hai sa-Incepu Cierra sa spuna dar Harry o intrerupse furios.
—Tu nu te baga! Marai si trecu pe langa ea, apropiindu-se de Wendy care inca era in soc, privindu-l cu ochii mari.
—Harry, nu inteleg ce te-a apucat, dar cred ca ma confunzi, eu...
—Nu imi spune tu mie ca te confund, la dracu', ti-am gasit lantul nenorocit la mine in casa! Urla din nou simtind cum furia incepe sa puna din nou stapanire pe simturile sale.
—Harry! Tipa Cierra speriata dar Harry nu o baga in seama.
—Tu ai innebunit? Ce sa caute lantul meu la tine acasa?! Tipa Wendy revenindu-si incet incet din soc.
—Pai nu stiu! Dar da-mi voie sa ghicesc! Poate din cauza ca o arzi cu tatal meu pe la spatele mamei si al meu!
Wendy isi mari ochii considerabil.
—Tu ai innebunit de tot?! Lantisorul l-am primit de la matusa mea!
Harry deschise gura pentru a raspunde, dar se opri. Acum totul era clar. Toate piesele incepeau sa se potriveasca in capul sau. Tatal lui nu o insela pe mama lui cu Wendy, ci cu directoarea institutului Losture, iar lantisorul era luat de catre directoare. Harry intelegea acum si de ce il gasise Miranda in vechea cutie de bijuterii. Era cel mai bun loc in care il putea ascunde, avand in vedere ca Miranda nu ii acorda atentie aproape deloc.
Ii venea sa tipe, ii venea sa se faca praf si pulbere si sa dispara. Se simtea rau, atat de rau. Atat de tradat, atat de trist.
Telefonul ii vibra in buzunar si il scoase. Raspunse la telefon fara sa se mai uite la cine il suna.
—Harry?! Vocea soptita ii dadu ceva de gandit, dar apoi recunoscu vocea Samanthei.
—Samantha?
—Harry, a aparut o problema! Spuse si Harry intepeni, auzind pe fundal plansete. Plansetele lui Ann'.
—Ce se intampla?! Spuse panicat si Samantha lua o gura de aer inainte sa vorbeasca.
—La usa, sunt niste oameni foarte ciudati! O cauta pe Ann'!
Ne citim la capitolul urmator! xoxo