Mii de lacrimi îmi curg incontrolabil. Încă am în mână acel bilet și încerc să cred că nu este adevărat, că nu s-a jucat cu mine și cu sentimentele mele atât de mult timp, doar pentru a pleca așa.
Îmi înfășor cearceaful în jurul corpului meu gol și fug ca o disperată spre bucătărie în speranța că este doar un mic joc de-al lui pentru a mă face să plâng puțin. Cu fiecare pas pe care îl fac simt că o părticică din mine dispare ușor, puțin câte puțin. Mă opresc în fața ușii închise. Îmi mușc ușor buza, pun mâna pe clanță și deschid ușa. Chiar voiam să fie aici, dar nu este. În sufragerie nu poate fi, l-aș fi văzut în drumul meu spre bucătărie. Sigur este în camera lui.
Din nou încep să fug bezmetic, de parcă aș fi contra cronomentru, spre camera lui Chanyeol. În graba mea aproape am căzut de câteva ori încercând să urc scările cât mai repede, iar cearceaful ce mă acoperea era de mult pierdut pe undeva pe hol, dar nu îmi pasă. Intru în camera lui strigându-i numele. Privesc în jur. Nu este. Mă întorc spre ușă crezând că este un alt joc de-al său, dar nu este.
Cad în genunchi și încep să plâng. În mâna mea încă se află acea bucată nenorocită de hârtie pe care aș vrea nespus de mult său o rup, dar nu pot. Este singurul lucru pe care îl am de la el în afară de toate acele amintiri și sentimente confuze.
Ușa camerei se deschide brusc, fiind trântită la perete, iar asta mă face să tresar și să mă întorc spre acea persoană. Din nefericire pentru mine nu este persoana pe care eu îmi doream să o văd, ci este Amber.
-Joy! Ce s-a întâmplat? strigă ea uitându-se speriată la starea mea cea deplorabilă.
-Chanyeol... a plecat. spun eu cu ochii plini de lacrimi.
Amber rămâne nemișcată. Ascultă cu atenție ceea ce spun, iar apoi se uită la mine și realizează că nu port nici măcar lenjerie intimă. Privirea ei se întunecă și, în loc să mă îmbrățișeze și să mă consoleze, așa cu ar face orice soră mai mare, ea începe să țipe la mine.
-Știam eu că nu e nimic bun la nenorocitul acela și chiar ți-am spus asta, dar m-ai ascultat? Nu, Joy! Cum puteai să faci una ca asta? Și în plus te-ai culcat cu el! De câte ori ți-am spus că băieții doar asta urmăresc?
Faptul că Amber mă ceartă mă afectează. Știu că este dezamăgită de mine, la fel sunt și eu. Nu pot să cred că am fost atât de îndrăgostită de un băiat pe care îl știu doar de două luni și că încă sunt, dar mai ales nu pot să cred că a fost în stare să se joace în acest hal cu sentimentele mele. Tot ceea ce mi-a spus, tot ceea ce fost, totul era doar o minciună. Pentru el nu am fost cu adevărat "fata pe care o iubea", am fost doar o jucărie, o jucărie a unui om psihopat care nu înțelege ce sunt sentimentele. A stors tot ceea ce aveam mai bun în mine și m-a lăsat după ce nu a mai rămas nimic.
-Ya! Tu măcar mă asculți? țipă Amber zguduindu-mă puțin.
-Nu mai tipa la mine! Ai avut dreptate, dar ce mai este de făcut acum? Băiatul acela m-a mințit! A spus că mă iubește și acum a plecat! izbugnesc eu în lacrimi.
Amber nu mai spune nimic. Se așează lângă mine și mă îmbrățișază, un lucru foarte de neînțeles venind din partea ei. Amber urăște să îmbrățișeze sau să fie îmbrățișată și totuși acum o face pentru mine, pentru că știe că nu am nevoie de cineva care să îmi amintească de greșelile mele, ci de cineva pe al cărui umăr să plâng.
-Joy, vei întârzia la facultate. spune ea după câteva minute, distrugând liniștea dintre noi în momentul în care s-a uitat la ceasul ei de mână.
Îmi ridic brusc capul atunci când rostește cuvântul "facultate". Sigur mă va aștepta în stația de autobuz imediat ce voi ieși de la cursuri. Face asta de trei ani. Nu are cum să își oprească așa de brusc acest obicei.
Acest gând mă face să uit de tot, să sar în picioare și să o iau la fugă spre camera mea pentru a mă pregăti pentru cursuri, alegând cele mai frumoase haine și folosind cele mai bune produse de machiaj pe care le am. Toate astea pentru momentul în care mă voi întâlni cu Chanyeol.
Câteva amintiri mi se derulează rapid prin minte și mă fac să las o lacrimă să mi se prelingă pe obraz.
Nu știu dacă tu știi, dar nebunul acela a plecat și nu se mai întoarce, deci ar fi mai bine dacă ai renunța să îți mai faci speranțe deșarte și să mergi mai departe.
Dau din cap negativ, încercând să ignor vocea rațiunii mele și zâmbesc scurt.
-Sigur va fi acolo. Mereu este! șoptesc eu ieșind din casă.
Imediat cum ajung la facultate sunt asaltată de Seulgi care mă îmbrățișează brusc.
-Joy, Amber mi-a spus despre tine și Chanyeol... Ești bine?
Dau din cap afirmativ și îi zâmbesc.
-O să vorbesc cu Kai. El sigur va ști ce s-a întâmplat!
-Nu-ți face griji, Seulgi. Îl cunosc pe Chanyeol. Nu ar face asta. După ore o să fie în stația de autobuz, așteptându-mă. spun eu zâmbindu-i prietenei mele îngrijorate.
Negarea. O să urmeze dezamăgirea, Joy. Ai să vezi, dar măcar așa vei depăși mai repede acest moment.
CHANYEOL
Privesc neliniștit fereastra care dă la strada pe unde Joy trece atunci când pleacă la facultate. Nu am văzut-o trecând, iar asta mă îngrijorează.
-Bănuiesc că nu este doar o vizită ca să vezi ce îți mai face vechiul prieten, nu? întreabă Luhan venind spre mine și oferindu-mi o ceașcă de cafea.
-O vreme va trebui să stau departe de ea. îi răspund eu.
-Ce ai de gând să îi faci? Să o testezi?
-Nu! Vreau să urmez tratamentul acela pe care mi l-a sugerat doctorul Choi, iar pentru asta ar fi cel mai bine să nu o implic și pe ea. spun eu luând o gură de cafea, dar o scuip imediat din cauză că este prea sărată. Aish! De câte ori ți-am spus să porți ochelarii ăia măcar atunci când gătești? tip eu nervos.
-Eh! În casa mea cafeaua se bea cu sare. Cum ai vrea să mă trezesc din mahmureală în fiecare dimineață?
Felul în care Luhan rânjește și bea cafeaua aceea de parcă ar fi cea mai perfectă cafea pe care a făcut-o cineva vreodată mă face să mă strâmb și să mă gândesc dacă nu cumva eu sunt cel normal la cap din această cameră.
-Nu-ți face griji pentru iubita ta! Am văzut-o mai devreme trecând pe aici, deci nu mai trebuie să stai și să te holbezi la stradă. Știi, am și eu vecini.
Îmi dau ochii peste cap și mă depărtez de fereastră, fiind gata să mă arunc în patul cu apă al lui Luhan, cât pe ușă a intrat Kai.
-Oh, prietene! Ce te aduce pe aici?
Luhan își întâmpină prietenul, însă acesta nici nu îl ia în seamă și vine direct spre mine.
-Te-ai despărțit de Joy? întreabă el serios.
-De unde știi?
-Seulgi mi-a spus.
Singurul lucru care îmi trece prin cap în acest moment este cine i-a spus lui Seulgi asta. Joy nu avea cum. O cunosc. Nu îi place să implice și alte persoane în problemele ei. Atunci trebuie să îi fi spus altcineva. Singura persoană pe care o cunosc care este apropiată atât Joy cât și de Seulgi este Amber.
-Aish! Blonda aceea! De ce nu-și vede de treburile ei? mârâi eu scărpinându-mi nervos ceafa.
-Seulgi mă stresează să aflu mai multe despre ce s-a întâmplat între voi doi.
-Aish! Și ea este prea curioasă! Ia-o frumos de mână și du-o într-o cameră de hotel. O să îi treacă repede curiozitatea.
Kai își dă ochii peste cap și pleacă din cameră, dar se oprește brusc în tocul ușii, parcă amintindu-și de ceva.
-Joy este în faza de negare. Crede că o vei aștepta în stația de autobuz, ca deobicei!
Imediat ce spune aceste lucruri iese din cameră, iar Luhan se duce după el, eu rămânând singur în cameră.
Ușa se trântește în urma celor doi și chiar în acel moment simt că ceva umed se prelinge încet pe obrazul meu. Ating ușor acel loc și îmi dau seama ce este de fapt. O lacrimă. Plâng. Îmi pare rău că Joy este cea care suferă și care va suferi în momentul în care va realiza că eu nu am să vin să o aștept. Toate astea le fac pentru ea, pentru noi. Nu va putea la nesfârșit să îmi suporte schimbările bruște de comportament. Până la urmă ar ceda.
Mă arunc în pat și privesc tavanul cel alb. Nu pot să dorm, dar faptul că stau și mă holbez la tavan este destul de similar cu dormitul pentru mine.
Fără să îmi dau seama încep să fredonez melodia Psycho a trupei History.
JOY
Seulgi mă lovește cu cotul și îmi dă de înțeles că ora s-a sfârșit, iar eu mă pot trezi liniștită. A fost ultima oră din zi și mă bucur nespus de mult că s-a terminat în sfârșit. Îmi scot căștile din urechi și mă grăbesc să ies prima din clasă. La ușă mă așteaptă Kento. Presupun că are un scenariu asemănător cu cel de ieri și încerc să îl ignor și să trec pe lângă el.
-Negare, Joy. Până la urmă ai să mă vrei. Nu-ți face griji, am să te aștept. Nu am nimic mai bun de făcut. strigă el în urma mea, însă nimici nu mă obosesc să mă întorc să îi spun ceva.
Am în minte un loc exact în care trebuie să mă opresc și acela este stația de autobuz unde Chanyeol sigur mă așteaptă. Gândul că este acolo în acel moment și nerăbdarea mea de a-l revedea mă fac să alerg până la stația de autobuz, dar din nefericire nu este aici.
Simt o durere puternică în piept. Este de parcă acesta ar fi străpuns de o mie de cuțite în același timp. Lacrimile încet să îmi curgă. Pe cine încercam să păcalesc? Știam că nu va veni. Știam că e doar în capul meu, dar se pare că totuși m-am păcălit pe mine însămi.
Mă așez pe banca din stație și privesc cerul senin.
-Altă zi în care să fie senin nu și-a putut găsi? mă întreb eu pe mine însămi râzând isteric. Park Chanyeol, iubirea noastră a fost ca zăpada. Rece, periculoasă și de scurtă durată. Ai apărut odată cu prima ninsoare din acest an și ai dispărut odată ce zăpada s-a topit. Este corect? Este corect ceea ce faci tu? Ești un nebun, asta ești! Un nebun care a stat prin preajma mea până când m-a înnebunit și pe mine!
Strig ca ultima nebună, însă nu îmi pasă. Nu îmi pasă că lumea se uită ciudat la mine. Nu îmi pasă nici măcar de faptul că autobuzul este deja în stație și așteaptă ca eu să urc în el.
Treci peste! Faptul că nebunul ăsta te-a părăsit este cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla! Doar gândește-te la asta! strigă conștiința mea.
Îmi șterg lacrimile și mă urc în autobuz. Privesc pe geam înapoi spre banca din stație și simt cum ochii mi se umezesc iar. Câteva dintre amintirile mele cu Chanyeol sunt legate de acel loc. Cum aș putea să îl uit dacă el este singurul băiat la care mă gândesc? Cum aș putea să trec peste când știu că sunt atât de îndrăgostită de el? Nu cred că voi fi în stare să fac vreodată acest lucru, totuși se spune că timpul vindecă rănile. Sper să fie valabil și în cazul meu.
Au trecut trei luni de atunci. El nu s-a întors, iar eu încă îl aștept. Ascult melodiile sale preferate, îi pregătesc masa, îl aștept în stația de autobuz, ignor băieții, chiar las ferestra camerei deschise. Camera lui, acum devenită ca și a mea este încă plină de el. Perna, cearceful, chiar și hainele din dulap încă au mirosul său, iar asta mă face să simt că nu a plecat de tot și că încă există o șansă ca el să se întoarcă. Mă întreb dacă nu cumva sunt nebună sau doar sufăr din cauza despărțirii. Puțin din amândouă, puțin mai mult.
Partea bună a lucrurilor este că acum Amber stă mai mult timp cu mine. A luat o pauză de la a fi instructor de Tae Kwon Do pentru a avea grijă de mine. Totuși, nu există vreo zi în care să nu ne certăm. Ea vrea ca eu să-l uit pe Chanyeol, dar nu pot face asta pentru că îl iubesc. Amintirile cu el sunt încă atât de vii, încât mi se pare că s-au întâmplat chiar ieri.
-Ya! Mai ai de gând să stai mult închisă în camera asta? strigă Amber intrând nervoasă în camera. Au trecut trei luni de atunci și tu încă nu ai acceptat faptul că te-a părăsit! Până și Seulgi și-a revenit după despărțirea de Kai și s-a întâmplat acum o lună!
-Kai era unul dintre prietenii lui Chanyeol. spun eu absentă, strângând în brațe geaca gri a lui Chanyeol.
-Aish! Dacă am să îl mai văd vreodată, am să-i rup picioarele!
-Apropo, la mulți ani.
-Ya! Cu toată depresia ta, ai reușit să îți amintești că azi este ziua mea?
Îi răspund afirmativ și ridic capul din geacă pentru a mă uita la ea. Fața ei arată puțin ciudat și mă sperie.
-Joy, îți mai aduci aminte când ai spus că de ziua mea vei face tot ceea ce îți spun eu? Ei bine, vreau să te ridici din patul acela înainte să putezești, să îți faci un duș și să te îmbraci frumos, căci te duci la o întâlnire!
-Ce? strig eu sărind din pat.
-Da! Seulgi mi-a spus că ai un coleg drăguț care te place! Vei merge cu el la întâlnire!
Kento... Nu se poate! Chanyeol va fi foarte nervos. În primul rând, pentru că merg la o întâlnire și în al doilea rând, pentru că merg la o întâlnire cu Kento.
-Amber, nu pot! Chanyeol ar...
-Chanyeol te-a părăsit și nu se mai întoarce! Mai bine ți-ai vedea de viață, Joy! strigă ea nervoasă la mine. Să fii gata până la cinci. Să nu-l lași pe băiat să aștepte!
Imediat ce termină ce are de spun iese din cameră trântind ușa. Într-un fel chiar are dreptate. Chanyeol chiar m-a părăsit și nu cred că se va mai întoarce vreodată. Probabil acum este într-o stație de autobuz, așteptând-o pe noua lui iubită. Îmi lipsește, dar asta nu-l va aduce înapoi. Trebuie să accept că el m-a părăsit. Da. Așa este! A plecat din viața mea, pentru totdeauna.
În sfârșit ai înțeles! Amin! spune conștiința mea.
Mă ridic din pat și mai privesc odată geaca lui Chanyeol. A purtat-o în seara în care a început totul. Încă îmi amintesc foarte bine acea seară, fiecare pas pe care l-a făcut, fiecare cuvânt pe care l-a spus. Iau geaca în mână, inhalând încă odată parfumul lui Chanyeol, apoi o pun într-o cutie împreună cu celelalte lucruri pe care el le-a lăsat înainte să plece. Printre hainele sale găsesc acel bilețel din cauza căruia am fost în depresie câteva luni. Îl mototolesc și îl arunc în cutia pe care apoi o închid și o lipesc cu bandă adezivă pentru a fi sigură că nu se va mai deschide.
Iau de pe birou o cariocă negră și scriu cu litere mari pe cutie numele lui Chanyeol. Am de gând să o duc în stația de autobuz și să-o las acolo. O să o fac mâine. Astăzi trebuie să merg la acea întâlnire... cu Kento. Nu vreau, dar o să o fac pentru Amber.
Ascund cutia sub pat și deschid dulapul pentru a căuta ceva cu care să mă îmbrac. Primul lucru care îmi sare în ochi este rochia pe care am putat-o în seara când eu și Chanyeol am mers în club.
-Cum aș putea uita de el când toate lucrurile din jurul meu îmi amintesc de el. îmi spun mie însămi privind cu atenție rochia.
Îmi scutur capul încercând să depăsesc momentul și încep să caut pantalonii scurți și tricoul meu verde.
CHANYEOL
Intru, împreună cu Luhan, în camera lui Sehun. El și Kai joacă poker pe bani, dar în momentul în care mă văd lasă cărțile jos și vin spre mine.
-Deci? Ce ți-a mai spus? întreabă Sehun privind punga mare cu medicamente pe care Luhan o ține pentru mine.
-Tratamentul merge foarte bine. răspund eu zâmbind.
-Atât de bine încât se află într-o stare critică. adaugă Luhan făcându-mi zâmbetul să se șteargă. Nu își ia pastilele! Dacă mai uiți o singură dată să îți iei pastilele, să știi că eu nu o să vin să te vizitez la spitalul de nebuni.
-Deasemenea a spus că dacă mă enervez s-ar putea să intru în starea de psihoză și nu se știe ce pot face. spun eu dându-mi ochii peste cap din cauza lui Luhan și a încercării lui de a-mi atrage atenția să îmi iau pastilele.
-Deci, asta înseamnă că trebuie să stai singur în camera asta până la următorul control. Așa am fi siguri că nu te duci să te uiți după Joy. spune Sehun îndreptându-se către ușă.
-Ce legătură are ea cu asta?
-Totul are... Nu contează! Dacă ți-aș spune, nu aș face decât să îți înrăutățesc situația. Plec! Kai, Luhan, mai bine a-ți face la fel. Are nevoie de timp să stea singur.
Sehun iese pe ușă urmat de Luhan și Kai. Aud ușa închizându-se cu putere, urmată apoi de sunetul încuietorii.
-Frumos din partea voastră! strig atât de tare încât să fiu sigur că cei trei m-au putut auzi.
Mă așez în pat și încep să privesc tavanul până când ochii încep să mi se închidă, însă nu reușesc să adorm căci un sunet scurt mă face să tresar și să mă ridic din pat. Privesc în jur și văd că led-ul telefonului lui Kai luminează. Iau telefonul și formez modelul de deblocare râzând malefic.
-Ce am găsit al meu să fie! spun eu deschizând mesajul. Oh! E de la Seulgi! Poate e ceva privat și personal de care Kai nu ar vrea să știu. Tocmai deaceea trebuie să îl citesc cât mai repede.
Zâmbetul și entuziasmul meu se șterge imediat ce termin de citit mesajul.
"Kai, Joy iese astăzi în oraș cu un băiat! Dacă nu vrei să fac și eu la fel, mai bine mi-ai răspunde la mesaje!"
Mă enervez nespus de tare și arunc cu telefonul în perete, acesta făcându-se paf în secunda următoare. Nu pot să cred că Joy ar putea să-mi facă una ca asta! Nu pot să cred că m-ar putea trăda! Încep să mă agit și să distrug tot ceea ce îmi cade în mână. Trebuie să ies de aici! Trebuie să mă duc și să văd cine este acel nemernic care a îndrăznit să îi ceară lui Joy să iasă cu el și mai ales trebuie să o fac pe acea cățea să îmi plătească.
Mă uit în jur, iar atenția mea se oprește spre fereastră. Iau în mână scaunul de birou al lui Sehun și îl arunc furios spre geamul care se sparge imediat. Aud pași venind în grabă pe scări. Sunt băieții. Mă ascund în dulap și aștept.
Ușa este trântită la perete de către băieți. Îi aud strigându-mă și deasemenea îl aud pe Kai înjurând nervos, cu sigurață din cauza telefonului pe care i l-am spart din cauza nervilor.
-Sigur e prin apropiere. spune Luhan. Sună-i pe băieți! Trebuie să-l găsim! Orice s-ar fi întâmplat, sunt sigur că Chanyeol va face o prostie!
Cei trei ies din cameră în grabă. Eu aștept în dulap până ce ușa de la intrare se trântește în urma lor și apoi ies. Mă duc în camera lui Kai și încep să-mi caut telefonul. Mi l-au luat atunci când am început tratamentul. Au spus că așa sunt siguri că nu o voi suna pe Joy. Îl găsesc într-unul dintre sertare, lângă agenda cu numere de telefon a lui Kai. O deschid și încep să caut numărul lui Seulgi. În nebunia mea aproape că rup paginile agendei până ajung la numele ei.
O sun și încep să mă plimb nervos așteptând să îmi răspundă.
-Alo? se aude vocea lui Seulgi.
-Vreau să-mi spui un singur lucru, unde s-a dus Joy la întâlnire? spun eu la fel de nervos, scrâșnind din dinți.
-Cine este la telefon?
Vocea ei enervantă mă face să-mi ies și mai mult din minți. Nu-i de mirare că Kai a părăsit-o.
-Sunt Chanyeol. spun încercând să par calm pentru a nu-i da de bănuit.
-Ah! Am înțeles. Kai ți-a spus că Joy are o întâlnire și acum regreți că ai părăsit-o fiindcă ești gelos. Nu trebuie să îți spun unde este.
Auzind-o îmi vine să trec prin telefon doar pentru a o da cu capul de toți pereții și zidurile pe care le văd, dar înainte să pot să zic ceva, ea continuă.
-Dar, pentru că ești prietenul lui Kai, voi face o excepție. Știi poate pui o vorbă bună și ne ajuți pe mine și Kai să ne împăcăm.
-Desigur, Seulgi.
-Are întâlnirea la cafeneaua unde tu și Joy v-ați cunoscut. Știi, tot acolo eu și Kai...
Îi închid telefonul înainte să mai spună ceva enervant și ies din casă urcându-mă în Ferrari-ul roșu al lui Luhan pe care îl avea parcat în fața casei. Pun cheia în contact și pornesc în mare viteză spre acel loc nenorocit unde cățeaua aceea se vede cu un alt băiat. Mai întâi am să îi rup picioarele nenorocitului aceluia, apoi o să am grijă și de Joy. Va regreta amarnic pentru că m-a trădat!
Ajung în fața cafenelei. Respir adânc și îmi aminteasc ce mi-a spus doctorul Choi despre ce se va întâmpla dacă mă enervez. O să fiu închis la spitalul de nebuni și totul din cauza persoanei pe care credeam că o iubesc. Lovesc ca un nebun volanul mașinii, înjurând ca ultimul boschetar. Urmam nenorocitul acela de tratament pentru ea, și ea îmi face asta! Poate că ar trebui să mă opresc aici și să merg acasă, dar totul este deja dus pe apa sâmbetei, deci ce mai contează dacă voi continua? Oricum o să fiu băgat la spitalul de nebuni fie că o fac sau nu, deci nu am nimic de pierdut.
JOY
Nu prea acord multă atenție discuției mele cu Kento. Stau și învârt paiul din suc, mormăind din când în când câteva cuvinte atunci când Kento mă întreabă ceva. Nu vreau să fiu aici, acest loc îmi amintește de Chanyeol, dar o fac pentru că este ziua de naștere a lui Amber.
-Și, Joy, ce ai vrea să faci în viitor? mă întreabă japonezul luând din fața mea paharul cu suc.
-Nu sunt prea sigură, vreau să fiu fericită și să am o familie.
Kento zâmbește atunci când îmi aude răspunsul și ia o gură din sucul său.
Brusc telefonul meu începe să vibreze. Îl ridic de pe masă pentru a vedea cine sună, iar inima în tresare. Este Chanyeol. Chanyeol mă sună. Nu pot să cred. După trei luni, dă un semn de viață. Mă abțin să nu izbucnesc în lacrimi și sunt gata să îi răspund, dar chiar atunci îmi închide. Îmi ridic tristă privirea din ecranul telefonului, însă altceva mă face să tresar acum. Acei ochi reci și lipsiți de viață se holbează fix la mine, prin imensul geam al cafenelei. Este aici. Chanyeol este aici.
______________________
Ok! Astăzi, 14 iulie 2016, este ziua mamei mele, deaceea m-am gândit că ar fi drăguț să pun capitolul de ziua ei. La mulți ani, mami! Chiar dacă probabil nu ai să citești niciodată această care.
Bun, acum să trecem la lucruri puțin mai serioase. Vă mulțumesc pentru multele comentarii din capitolul precedent, așa vă vreau. Deasemenea mulțumesc pentru mesajele de însănătoșire. Acum sunt bine, am fost externată, dar sunt sechestrată la bunici, deci nu prea am net.
Sper că v-a plăcut acest capitol și vreau să vă rog ceva. Dacă există cineva care știe să facă trailere, îi place cartea și vrea să mă ajute, poate să-mi lase un mesaj.
Vă mulțumesc mult!
P.S Videoclipul de la media este un simplu video ChanJoy găsit pe Youtube.