Capitolul 1- Noua Julianne
"Haide, Julianne! Este doar un orășel nou unde ești cu bunica Dorothea și bunicul Ted. O să fie distractiv!"
Încearcă să se încurajeze singură, nu mai are nimic, nici măcar pe ea, s-a pierdut pe drum așa cum a pierdut-o pe mama ei. Accidentul de acum patru luni a făcut-o pe Julianne mai rece, mai.. Anti-Julianne. Nu mai e ea, nu mai zâmbește, nu mai râde, nu se mai îmbracă în haine colorate. De prieteni nici nu mai se pune problema, i-a alungat pe toți, a vrut să rămână în bula ei de nefericire.
Acum a rămas doar cu un picior care are o tijă, un tată ocupat și neglijent, și cu bunicii ei dragi. Părinții Daianei au suferit și ei mult după moartea singurul lor copil, acum tot ce le-a mai rămas este Julianne și nimic altceva.
Perioada de după accident a fost crucială pentru Julianne, voia să fi murit alături de mama ei, și-o dorea înapoi pe femeia care i-a dat viață, dar nimic nu se mai putea face. Daiana murise pe loc, iar Julianne suferise niște fracturi serioase la nivelul membrelor inferioare care o puteau costa chiar abilitatea de a mai merge din nou. Piciorul stâng al blondinei a suferit cel mai mult și a trebuit operat, i s-a pus o tijă, iar apoi au urmat multe, multe ore de recuperare plătite de tatăl ei bogat și ocupat.
În cele patru luni în care a stat într-un spital de ortopedie din New York, Julianne a fost prinsă în propriile amintiri, amintiri cu mama ei. Fiecare zâmbet, fiecare râset, fiecare cuvânt rostit, fiecare sfat dat de mama ei i se derulau în minte. Coșmarurile nu-i dădeau pace, acea seară nu o lăsa în pace.
A încercat să găsească un vinovat în tot acest timp. S-a învinovățit, și-a învinovățit tatăl, dar până la urmă a obosit să mai caute vinovați, a obosit să mai trăiască. Tija din picior a făcut-o să-și schimbe părerea despre universitatea pe care o va urma, dansul este acum doar o altă parte din vechea Julianne.
Acum doar stă rezemată cu capul de geamul trenului așteptând ca acesta să se oprească în Vermont, la Montpelier, orașul ce-i va fi casă pentru aproximativ jumătate de an, până va pleca la colegiu. Ben se gândește deja serios la viitorul fiicei lui, chiar dacă aceasta crede că lui nu-i pasă, se înșală. El dorește ca Julianne să-i preia afacerile, iar asta înseamnă că blondina trebuie să urmeze facultatea de management și afaceri, un domeniu nu chiar potrivit pentru ea.
Noua Julianne are principii noi, priorități noi. Tot ceea ce a mai rămas din vechea ea, este aspectul fizic al mamei sale, iar asta urăște cel mai mult. A încercat de atâtea ori să-și taie părul, dar nu a izbutit, se gândea chiar să și-l vopsească, dar inima nu o lasă să facă o asemenea tâmpenie copilărească. Blondina a fost dintotdeauna o persoană cu capul pe umeri, ceva mai matură față de ceilalți copii de vârsta ei, iar acum încearcă să-și folosească doar acea parte din ea, mai rațională.
Își face filme în cap, frica de necunoscut este mult mai mare decât credea ea. Îi era frică să meargă în orașul unde mama ei a copilărit. Toate lucrurile despre ea erau acolo și nu-și putea imagina cum va supraviețuii în locul acela plin de ea. S-a întrebat de atâtea ori de ce mama ei nu a vrut niciodată să se întoarcă în Vermont, nu a înțeles de ce nu voia să-și viziteze părinții, dar speră să găsească răspunsurile acolo.
Julianne își ridică în sfârșit capul de pe geamul trenului, amorțită din cauza acelei poziții și apoi privește ceasul telefonului ei scump, cumpărat de tatăl ei după ce celălalt a fost zdrobit odată cu mașina în accident. Ceasul indică ora 14:26. "În fix patru minute ar trebui ca trenul să se oprească în Vermont", gândi Julianne.
Era oarecum nerăbdătoare, dar nu entuziasmată. Îi iubea pe bunica Dorothea și bunicul Ted, dar noua Julianne nu voia să admită asta.
Trenul oprește în sfârșit în gara din Vermont, iar Julianne inspiră adânc înainte să se ridice de pe scaunul ei și să iasă din compartimentul în care a stat pentru patru ore. Își târăște picioarele când merge, de parcă ceva ar ține-o de la spate, iar piciorul stâng o cam deranjează ce-i drept. Coboară ușor, treaptă cu treaptă, din tren cu bagajele după ea și cu o urmă de tristețe. Face câțiva pași mai spre mijlocul gării apoi privește în jurul ei. Inspiră adânc aerul curat apoi își scoate telefonul pentru a-și suna bunicii, dar chiar în acel moment o voce entuziasmată o face pe Julianne să tresară.
-Julianne! Scumpo, cât mă bucur să te văd! vocea prea entuziasmată a Dorotheei o face pe blondină să-și preia zâmbetul fals, apoi să-și lase bagajele jos pentru a-și îmbrățișa bunica.
-Și eu mă bucur să te revăd bunico. vocea Juliannei a ieșit mai răgușită, dar și cu un strop de bucurie falsă în ea.
Cei trei s-au revăzut acum câteva luni atunci când au vizitat-o pe Julianne la spitalul din New York ca să vadă dacă este bine, nu era deloc bine, dar Dorothea i-a zâmbit mereu.
Blondina îl ia în brațe și pe bătrânelul înalt cu ochelari, cu pălărie în cap care îi este bunic, apoi își ia bagajele de jos și pornesc împreună spre mașina celor doi soți, în liniște. Tăcerea continuă să domnească chiar și după ce Ted a pornit spre casă, cei doi bătrâni știind că nu au ce spune pentru a o face pe Julianne să socializeze.
Fata cu ochii căprui-închis doar își bagă în urechi căștile, apoi dă drumul unei melodii zgomotoase mărind și mai mult volomul încât putea auzi și Dorothea de pe scaunul din dreapta șoferului. Julianne își lasă capul pe geamul ușii ei privind absentă peisajul înverzit de afară. Era normal, doar e primăvară, natura este readusă la viață primăvara, dar în interiorul lui Julianne este încă toamnă, întuneric și plouă ambundent, iar vântul bate vijelios prevestind furtuna.
Chiar când Julianne se pierduse în gânduri și amintiri dureroase din cauza melodiei triste care a început să cânte în căștile ei, Ted oprește mașina în fața casei vechi, dar încă frumoasă. Când fata sesizează că bunicii ei au coborât deja din mașina nu foarte veche, își dă căștile jos, apoi își desface centura inspirând adânc îmbărbătându-se. Pune mâna pe mânerul portierei, apoi o deschide rapid închizând ochii pentru câteva secunde. Se dă jos din mașină, apoi închide portiera rămânând ușor mirată de aspectul casei uriașe.
"De unde au avut atâția bani să-și renoveze căsoaia, sau a fost așa dintotdeauna?"
Gândul răutăcios a Juliannei a făcut-o să rânjească la propria remarcă, apoi să-și dea ochii peste cap subtil luându-și bagajele din portbagajul mașinii. Pornește cu pași mici spre intrarea în locuință, dar în cele din urmă pășește pragul ușii. Ajunge într-un hol mic unde se descalță ținând încă în mâini bagajele nu foarte grele. Analizează încăperea, apoi își privește bunica care o aștepta la baza scărilor. Femeia în vârstă urcă la etaj, Julianne urmând-o. După ce urcă scările, Dorothea intră în prima cameră, la dreaptă, urmată de blondină. Fata este puțin șocată de camera amenajată ca pentru ea, dar nu lasă la exterior să se vadă decât indiferență.
-Asta a fost camera mamei tale. vocea Dorotheei întrerupe liniștea.
-Întunecată. mormăitul lui Julianne o face pe bunica ei să zâmbească slab.
-Sper că o să-ți placă la noi, Julianne. De școală s-a ocupat tatăl tău și având în vedere că mâine e miercuri e încă zi de școală deci, cred că trebuie să te apuci de despachetat. zice femeia zâmbindu-i ușor nepoatei ei. Vrei să te ajut?
Întrebarea femeii o face pe blondină să se oprească din analizat camera vopsită cu verde închis, destul de spațioasă, cu un pat mare, un birou încărcat cu fotografii, hârtii, agende și rechizite școlare, o bibliotecă plină cu cărți și un șifonier maroniu cât peretele. Pe partea opusă cu geamul care este acoperit de draperiile maronii se află o ușă de un crem închis care duce la o baie proprie.
-Nu bunico, este în regulă, mă instalez repede. glasul fetei ieșind aproape șoptit.
-Prea bine, mă apuc să pregătesc cina, te voi chema când e gata.
Și cu aceste cuvinte fiind spuse, Dorothea își sărută pe frunte nepoata apoi părăsește încăperea.
Julianne lasă bagajele să cadă pe podeaua noii ei camere apoi se rotește pentru o singură dată și oftează.
-Trebuie doar să supraviețuiesc.
******
Capitolul 1 v-a fost servit! Ce spuneți? Un început promițător pentru noua Julianne, nu-i așa? Vă aștept cu mare drag părerile despre începutul poveștii.
Vă pup! 💋
Roxx☺