Îmi strâng lucrurile de pe masă, vărându-le în geantă. Ridicându-mi ochi spre doamna Ghica, o femeie în vârstă de vreo cinzeci de ani, foarte drăguță dar care din păcate suferă de Parkinson, o boală care prezintă dificultăți în mișcare. Am grijă săi aduc în fiecare lună medicamentele necesare și să fac terapii complementare și de susținere, cum ar fi dieta și exercițiile fizice. Tratamentele pe care i le fac o ajută să se simtă mai bine iar acest lucru mă încântă.
Înainte să plec îmi iau la revedere de la doamna Ghica ca mai apoi să plec din casa ei pornind-o spre casa mea de data aceasta. Mă îndrept ca să pot să mă dezmorțesc, auzindu-se cum îmi pocnesc toate oasele din mine. Ziua de azi a fost una lungă și foarte grea, mai ales când trebuie să verifici dacă pacienți tăi mai în vârstă, nu li sau dat duhul. Practic, am fost chemată sau târâtă aproape în toate casele din Sigrid.
Singura persoană pe care mam bucurat cu adevărat să o revăd, a fost băiatul de aseară, Ricardo. Rana lui arată mai bine decât arăta ieri, iar o mare parte din otravă a fost eliminată din organismul său. Dar în timp ce rana din exterior se vindecă, în interior durerea îi creează alte răni care vor rămâne permanente. Răsuflu obosită, din tot Sigrid-ul, nu au găsit bărbați mai învârstă? Chiar pe Ricardo lau ochit. Un băiat atât de tânăr, mai tânăr de cât mine, lau schimbat doar în câteva minute transformându-l în bărbat mult prea devreme.
Este atât de trist cum un eveniment cu un impact emoțional te poate schimba radical de mult. Te transformă cu totul în altă persoană pe care nici nu ți-ai imaginat-o vreodată că vei putea deveni. Ceia ce din păcate nu mulți înțeleg acest sentiment sau mai bine spus, această schimbare.
Ajungând în fața casei, trec prin mica grădină din ambele părți al drumului, îngrijită și plină cu o toană de plante pe care eu le-am plantat. Dimineața am reușit să le plantez pe cele care le-am smuls din pământ aseară din Pădurea Interzisă.
Intrând si închizând ușa în urma mea, mă sprijin de ea cu spatele.
”Casă dulce casă ” șoptesc pentru mine.
După un minut de recuperare, merg în bucătărie și mă apuc să fac ceva de mâncare. Tai legumele punându-le în oală, ca mai apoi să pun capacul și să las să fiarbă la foc mic.
Cum unchiul Arrow îi place să doarmă mult în zilele lui libere, fac curat cu cea mai mare liniște. Începând cu baia și terminând cu camera mea.
⚔
Mă întind pe pat, iar senzația pe care o simt este atât de bine. Doamne ce na-și da să stau în pat pentru încă două zile, dar acest lucru este imposibil. Trebuie să lucrez ca să am ce mânca mâine. Chiar dacă unchiul Arrow îmi dă banii fără săi cer, mereu mi-am dorit să fiu independentă. Am început să tratez oamenii de la șaisprezece ani. La început mia fost mai greu pentru că oamenii nu dădeau doi bani pe o fetiță fără diplomă în mână, dar după ce am început să am grijă de doamna Ghica, mai mulți oameni mau remarcat.
Niște bătăi de aripi se aud și deja știu cine e. Geamul ferestrei mele este mereu deschisă pentru Rowan, nu îmi place să-l țin închis pentru că asta ar însemna că îl țin într-o cușcă ca pe un animal. Mi-a plăcut să-l vadă mereu liber, în largul lui, fără să fie oprit din a cerceta lumea. Să-i văd frumoasele aripi întins și zburând sus lângă nori. Deși este liber să facă ceia ce vrea el, nu ma părăsit niciodată. Sunt singura lui familie.
Liniștea sa așternut în cameră. Nu-mai bătăile frunzelor de afară ne ține companie. Când realizez că Rowan nu a întrat, ceea ce e foarte ciudat, pentru că fereastra este larg deschisă special pentru el. Mă ridic cu cea mai mare lene, iar pasărea care stă la fereastră nu este deloc corbul meu cu pene ca cărbunele, ci o bufniță albă foarte mare.
Nu am văzut niciodată o bufniță ca aceasta, atât de albă de parcă nu a făcut cunoștință vreodată cu noroiul. Are ochi auri și atât de pătrunzători ce mă hipnotizează. Nici nu am observat că are o scrisoare legată la pieptul sau. Mă apropii de el încet ca nu cumva să se speri de mine și să mă atace. Cine naiba îmi trimite mie scrisori? Mai ales cu o bufniță care cred că coastă cât palatul.
Iau scrisoarea și nu pot fără să nu îl mângâi. Penele lui sunt atât se moi, și atât de albe, iar eu nu pot să nu mă gândesc cum pot fi așa. Nici zăpada nu este atât de albă cum este el.
Îmi iau privirea de pe el ca să mă uit la scrisoare, și rămân fără aer la propriu când remarc de la cine e. Inima îmi pompează atât de repede sângele iar mâinile îmi tremură ușor. Scrisoarea poarta emblema regatului, fără să mai stau pe gânduri o deschid, iar primul lucru pe care îl văd este semnătură regelui, jos la încheiere. Acum chiar rămân fără grai. Să fii aflat regele că am umblat în pădurea interzisă, sau ia spus vânătorul ăla băgăreț. Acum am motive serioase să-l caut și să-l omor cu mâna mea.
Decid să o citesc, poate a încurcat persoana de ce să mă agit atât de mult. Regele nici nu știe de existenta mea.
Dragă Astrid Neville,
Cu ocazia evenimentului de a-mi caută o femeie demnă de ami fi soție și regină regatului Sigrid, vreau să te felicit. Ești norocoasa care își va petrece tot restul veți cu mine indiferent dacă sunteți contra deciziei mele.
Mâine te voi aștepta la palat pentru a ne vedea personal și de a discuta, voi trimite o caleașcă să te aducă.
Cu respect,
Regele Hades Rhodes.
Simt cum pământul îmi fuge de sub picioare și mai să-mi pierd echilibrul. Cum, cum din toate tinerele ne măritate pe mine ma găsit?
Asta este imposibil, nu poate să fie adevărat. Recitesc scrisoare ca să găsesc aceleași cuvinte scrise caligrafic pe foaie. Nu, eu nu pot să îi fiu soție, iar regină e ca și cum ar fi visul unui copil devenit realitate.
Alerg în bucătărie unde unchiul Arrow mânca liniștit la masă, până să ajung eu. Mă privește nedumerit, așa căi dau scrisoare. O citește repede, iar din nedumerire ajunge la șoc. De parcă nu îi vine să creadă o mai citește odată dar cu voce tare ceea ce mă face să mă conving că scrisoarea este adevărată.
-Sunt moartă! Spun așezându-mă la masă.
-Ba nu ești, mă corectează unchiul. Astrid, nici nu știu ce să spun... felicitări scumpa mea, ar suna prea banal dar nu ai idee cât de mândru sunt de tine!
Se apropie de mine trăgându-mă într-o îmbrățișare de urs. Pentru câteva secunde rămân fără aer, dar îmi dă drumul iar oxigenul se întoarce.
-Ce vrei să spui? Ești mândru de mine că regele mă ales? Întreb iritată. Cum oamenii pot să vadă binele din el.
-Da și nu, spune apucându-mă de umeri, sunt mândru de tine indiferent de ce faci, dar nu ști ce viața frumoasă vei putea avea devenindu-i soție, Astrid.
-Dar eu nici nu îl suport, cum ia-și putea fi soție? El este un mare îngâmfat!
-Astrid, nu judeca niciodată o persoană înainte să o cunoști!
-Dar eu..
-Știu ce ai vrut să spui, dar suntem oameni, cu toți greșim. Și crede-mă când îți spun că cadă ajungi pe mâinile lui vei fii în siguranță. Am ani lucrați la palat și lam putut analiza ca să știu că el niciodată nu greșește în privința deciziilor lui. Răsuflă ca mai apoi să continue, nu-ți cer să-i sari în brațe dar dute mâine și discută cu el.
Nu-mi vine să cred, până și singura persoană importantă pentru mine mă trimite la moarte. Nu-i răspund, mă eliberez de mâinile lui ca mai apoi să plec în camera mea.
Sar în pat privind tavanul. Ah, liniștea cel mai plăcut sunet auzit de mine. Ziua de azi chiar a fost o bătaie de cap, începând cu moșnegi morocănoși care mă trimiteau în toate burțile posibile și terminând cu scrisoarea de la rege și alegerile lui geniale.
Ce pot să spun, Zeii mă iubesc. Pe cine păcălesc, își bat joc de mine să vadă cât mai pot suporta.
Nici nu am idee ce să fac. Să stau acasă și să aflu ce unguente pot să mai fac sau să mă urc în caleașcă mâine și să merg la moarte.
Ori cât de mult îmi displace a doua variantă nu am încotro, sunt sigură că ar veni el și mar lua pe sus sau și mai bine, lar trimite pe amicul său, dragonul, și mar aduce. Măcar este și o parte bună, o să-mi văd persoana pe care o displac în carne și oase.
⚔
De dimineață sunt cu capul în nori. Poate este din cauza nervilor pe care îi am, sau din cauza că noaptea nu am dormit bine. Ori care ar fii mă enervează mai tare.
Am decis până la urmă să merg la rege, nu de dragul lui sau din îndemnurile unchiului, dar eu chiar vreau să merg să văd palatul de aproape chiar și din înăuntru. Mia plăcut întotdeauna cât de bine se vede el de pe geamul meu, de și este la mii de kilometri îndepărtare mă imaginam mereu când eram mică cum mă primblam prin el.
Ma-m îmbrac în una dintre rochiile mele pe care eu le consider impecabile. Materialul este fin și plăcut la atingere, iar fusta rochiei ce îmi ajunge aproape până la glezne, este de un roșu închis ce îmi subliniază frumusețea, în timp ce partea de sus este albă, cu mâneci lungi. Corsetul negru este cel ce desparte aceste două culori una de alta.
Trăsura a venit de dimineață și a stat fără să se plângă că lam făcut să aștepte. Unchiul Arrow ma îmbrățișat înainte să mă pot sui în trăsură, urându-mi noroc. Iam zâmbit ca mai apoi să plec.
Drumul a fost prea rapid pentru mine, ceea ce ma făcut să mă simt incomod. Dar na, regele este nerăbdător să-i spun nu în față.
Cobor din caleașcă și mai nu rămân cu gura căscată la cât de mare este palatul. Mamă, în el ar încăpea toți civili din Sigrid, și ar mai încăpea și vecinii noștri de peste granițe.
-Îmi pare bine să vă cunosc în sfârșit doamnă Neville.
Îmi rup privirea de la castel, ca să dau de un bărbat atât de frumos. Îmi las capul pe spate un pic ca să-l pot privi în ochi, mare greșeală. Ochii lui de un albastru- verzui sunt atât de calzi și plini de viață. Iar zâmbetul lui mortal i se potrivește perfect cu chipul lui. Părul lui de un blond spălăcit îi stă bine aranjat în timp ce pe al meu îl bate vântul.
-Mă numesc Conrad Bahram, și eu te voi conduce spre rege, îmi spune oferindu-mi un zâmbet mult mai mare ca acela de întâmpinare.
-Încântată, răspund chiar dacă nu am idee încă cine este. Un simplu nume nu mă ajută cu nimic.
Rowan troncănește de pe acoperișul clești, privind spre mine.
-Frumos corb.
-Mulțumesc, spun simplu.
-Dacă îmi permiți, îmi spune iar eu doar aprob din cap, urmând să meargă înainte iar eu pe urmele lui.
Urcăm treptele și când intrăm frumusețea mă lovește de față. Este incredibil de mare în interior, totul este atât de simplu dar atât de atrăgător. Nimic din aur care să îți atragă privirea doar simplitatea holului te face să te oprești din drum doar ca să priviți totul.
-Îți place locul? Mă întreabă Conrad, iar eu dau din cap, ochi mei încă plimbându-se.
-Este foarte frumos, spun.
-Ca și tine, ți se potrivește stilul palatului. Chiar mă bucur că regele tea ales pe tine, pari o fată foarte drăguță, îmi zâmbește din nou.
Omul ăsta înafară să zâmbească nu știe?
-Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar eu nu o să rămân aici.
-Poftim? mă întreabă și brusc devenind serios în timp ce o luăm la dreapta spre hol.
-Eu am venit să lămuresc lucrurile. Nu pot să-i fiu soție.
-De ce nu?
-Pentru că nu îl suport și mai bine a-și rămâne singură pentru tot restul vieții mele de cât să mă căsătoresc cu el.
Se oprește, și asta fac și eu. Se uită la mine de parcă a-și mai avea al doilea cap, ceea ce mă sperie, am spus eu ceva greșit?
-Ești prima femeie pe care o aud spunând asta.
-Ce pot să spun, eu nu sunt ca celelalte femei.
-Nu, nu ești, dar ce a-și vrea să fiu înăuntru cu voi. Se smiorcăie Conrad.
Îmi arată o ușă mare din lemn vopsită în negru ca mai apoi să-mi zâmbească și să-mi ureze noroc.
De ce toți îmi urează noroc, nu e ca și cum mar omoară dacă ia-și spune nu, cred.
Bat în ușă și când aud un ’întră’ îmi iau inima în dinți și deschid ușa pășind înăuntru. Ușa se închide în urma mea ca la comandă.
Fac o mică plecăciune iar când mă ridic, mi se oprește tot aerul în plămâni. În fața mea stă cel mai frumos bărbat pe care lam putut vedea vreodată. Ochii lui cenușii atât de reci, sunt fixați pe mine analizându-mă de parcă a-și fi o comoară de mult pierdută.
Nu cred că am văzut un chip atât de perfect ca al lui; părul îi este mai negru de cât penele lui Rowan și mai frumos de cât al meu. Nasul drept, buze pline, înalt și plin de mușchi, are tot ce și-ar dori o femeie la un bărbat. E îmbrăcat într-o cămașă neagră, răsufle-cată până la coate scoțându-i brațele lucrate în evidență.
-Astrid Neville, îmi pronunță numele atât de ușor de parcă lar fi învățat toată noaptea. Te rog, ia loc, îmi face semn spre canapeaua din fața sa.
Iau loc, ignorând distanța ce sa micșorat între noi. Ochi lui nu se pot rupe de pe mine și asta nu-mi place.
-În primul rând, vreau să lămuresc niște lucruri despre căsătorie.
-Nu sunt de acord cu decizia luată, spun fără să-mi cobor privirea.
-Poftim? Spune, seriozitate rămânând pe față.
-Nu sunt de acord ca eu să vă fiu soți, îl lămuresc.
Mă privește, de parcă sar fi așteptat așa ceva de la mine. Un colt al buzei îi se ridică într-un rânjet.
-Cum am scris și în scrisoare, nu îmi pasă părerea ta, spune luându-și paharul cu un lichid maroniu de pe măsuța ce ne desparte pe noi doi.
Din locul care stau pot să simt mirosul de tărie al băuturi. Strâmb din nas de la miros și de la răspunsul lui arogant.
-Cu tot respectul, dar cred că ați făcut o decizie proastă alegându-mă pe mine, încerc eu.
-Eu nu greșesc în privința deciziilor mele, spune sorbind din pahar fără să-și ia privirea de pe mine.
La naiba, ori ce a-și spune va găsi cu ce să mi-o întoarcă. Îmi mușc duza de jos iritată, iar privirea lui acolo se îndreaptă.
-Nu te voi forța să faci nimic, de-o cam dată, spune ultimele cuvinte doar pentru el. Cununia va fi mâine, deci aștept seriozitate din partea ta.
Rămân șocată. Maine îi cununia. Nu, este cuvântul ce îmi răsună în cap. Unchiul Arrow va fi atât de fericit să audă asta. În sfârșit singura nepoată se mărită.
Dar eu stau și analize ce întorsătură mia făcut viața mie. Mâinile în cep să-mi tremure de la nervi dar le strâng în pumni.
-De ce grăbești lucrurile? Întreb cu o voce mai calmă de data aceasta.
-Pentru că am multe pe cap, iar cu cât ne cununăm mai repede, scap de ul lucru de pe listă, răspunde calm.
Răsuflu, am ajuns să fiu o problemă de cap și nu a ori cui, ci a regelui.
-De astăzi, palatul este noua ta casă, spune iar cineva bate la ușă. El spune un simplu întră fără să-și ia privirea de pe mine.
În cameră întră o femeie brunetă, cu părul prins într-un coc la spatele capului, pare de aceeași vârstă cu mine. E îmbrăcată într-o rochie neagră, lungă până la genunchi, cu un șorț legat la brâu. Fata face o plecăciune mult mai adâncă de cât am făcut-o eu. Ca apoi să-și ridice privirea de un ciocolatiu deschis privindu-mă cu interes.
-Ea este Suri Brooks, servitoare ta personală. Te va ajuta și îți va arăta locul, spune regele încă cu privire spre mine.