Academia Secretelor

Capitolul Optsprezece

        - Ce te-a apucat? am întrebat îndepărtându-i brațul de lângă fața mea.

         - Crede-mă, arăți mai bine fara machiaj. De cum vei păși în afara acestui apartament, lumea va râde de tine. Deci ce preferi? Să arăți obosită sau ca o pițipoancă care a folosit prea mult machiaj? întrebă el, întinzându-mi un pachet de șervețele umede.

         Am pufnit, însă nu am ezitat să iau pachetul. În mai puțin de cinci minute fața mea era curățată de orice urmă de fond de ten, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. În plus, fața mea părea mult mai frumoasă decât în acea dimineață.

         - Așa mai merge, spuse Adam zâmbind.

         - Hai să ne prefacem că nu m-ai văzut în halul acela, bine?

         - De acord. Deși aș da orice sa fi avut telefonul la mine, râse el cu poftă,facandu-ma și pe mine să schițez un zâmbet larg.

         - Atunci ai fi fost un om mort.

         Odată ce tensiunea a dispărut, m-am simțit mult mai bine în pielea mea, iar durerea de cap a fost de mult uitată. Îmi plăcea mult compania lui Adam, el fiind singurul care părea să fie sincer cu mine. În rest, nu puteam să am încredere în nimeni ; cel puțin nu în totalitate. Nici măcar în Zach dar în nici într - un caz în Ryder. După ce i-am ascultat convorbirea de aseară cu doamna Hoffman, am realizat că el era mult mai apropiat de ea decât vroiam să cred. Deși el parea că nu știe nimic despre ce se întâmpla în academie, directoarea îl putea folosi cu ușurință. Trebuia să fiu pregătită pentru orice.

         - Dacă tot ai dat buzna aici, poți să îmi spui pentru ce? l-am întrebat pe Adam.

         - A... Corect. Aproape că uitasem, se bâlbâi el. Ryder vrea să îți vorbească.

         L-am privit confuză.

         - De ce?

         - Nu știu. A spus doar că este important.

        - Dacă vroia atat de mult sa mă vadă de ce nu a venit el însuși să îmi spună direct?

         Cu asta l-am încuiat pe Adam. Nu mai avea cuvinte.

        - Părea serios, Maze.

        - Când nu e Ryder serios? am spus, știind că acela era adevărul gol goluț. Nu-l mai văzusem pe Ryder pierzând controlul din vară, din ziua în care ne-am întâlnit pentru prima dată la club. Cât de dor îmi putea fi de acel Ryder zâmbitor și lipsit de griji...

         - Vrea să te vadă la sala de antrenament. El va fi acolo, așteptând, Maze. Gândește-te că nu îți vrea răul. Din care știu, Ryder fusese mort de griji cât ai stat în spital.

         Spunând acestea, Adam mă lasă singură cu propriile mele gânduri. Eram foarte curioasă în legătură cu ceea ce vroia să îmi spună Ryder însă mândria și orgoliul erau mult mai puternice în acel moment. Chiar nu vroiam să îl văd după atâta timp în care el ar fi putut să mă viziteze, măcar să se intereseze de mine după incidentul de acum câteva zile. Ca să nu mai spun că ceea ce spusese Ryder aseară m-a rănit mai tare decât vroiam să recunosc. M-a făcut să-mi dau seama că oricât de mult greșea, eu tot nu puteam să uit de sentimentele pentru el.

         Cu toate acestea, am pornit spre sala de antrenament.

         Nu știam de ce, însă picioarele mele păreau să aibă o minte a lor. Am ieșit repede, ignorând privirile pline de curiozitate ale colegilor. Deși vroiam să ma grăbesc, îmi forțam corpul să se relaxeze, pentru a-l face pe Ryder să aștepte.