Plăcerea de a trăi

#1

    Străzile din Portland, Oregon erau destul de umede și întunecoase pe timp de noapte, ceea ce era pe placul lui Louise pentru a-și petrece timpul atunci când era stresată sau tristă.
Astăzi se împlinesc 6 ani de la moartea prietenului și iubitului ei din copilărie, eveniment ce a reușit să-i dea viața peste cap. Ea și Sam urmau să meargă la aceeași facultate, aveau aceleași planuri de viitor.

   Ea, o tânără fată, singură pe o asemenea stradă, nu era niciodată un lucru bun. Tocmai se întorcea acasă, cand observă în urma ei câteva mașini negre, care păreau să o urmărească. Ca de fiecare dată, fiindcă nu e prima oară când observă asemenea persoane dubioase, își continuă drumul. Însă, o femeie frumoasă, pe tocuri, cu o rochie neagră și un pardesiu negru la acea oră era țintă sigură pentru orice bărbat, indiferent de vârsta acestuia.

   Încet-încet se apropia de locuința ei, una micuță și adeseori pustie. Nimic nu era mai plăcut pentru Louise decât gândul de a ajunge acasă în siguranță pentru a-și trăi frumoasa ei viața cu nimeni altcineva decat pisoiul ei, Whiskey. 

Serile treceau destul de monoton, nimic nu era excepțional în viața ei, nici măcar serile în care trebuia să învețe pentru examenele de la facultate, totul i se părea lipsit de sens.

Doar că acea zi și inclusiv seară era puțin mai deosebită. Era ziua sa de naștere și ardea de nerăbdare să mănânce tort și pizza cu nimeni altcineva decât cu Whiskey. Era destul de solitară, nu suporta compania niciunei persoane deoarece considera că oamenii sunt falși, lipsiți de bun simț, ipocriți  și niște prieteni oribili, care doar știau să profite pentru atingerea unor anumite scopuri, ceea ce o dezgusta maxim pe Louise. 

În timp ce stătea relaxată, bucurându-se de serialul său preferat, The Vampires Diaries, cineva suna la ușă. În gândul ei deja se derulau cuvinte precum: „Cine dracu îndrăznește să mă deranjeze la ora asta? Oamenii ăștia nu au pic de logică. E ora 2 am, iar eu nu am niciun chef să primesc vizitatori. Plus că, cine ar putea fi? Eu n-am prieteni."

Deschizând ușa, observă un bilețel pătat și o sticlă de vin roșu, micuț și cu un scris foarte greu de descifrat pe care scria: „Încetează să te mai plimbi noaptea pe străzile acestui oraș. E periculos! La mulți ani, nocturno!". 

Acest bilet anonim o enervă la culme pe Louise pentru că nu înțelegea de unde venea toată îndrăzneala acelui om de a-i interzice ei ce să facă. Nu că ar fi ascultat ce i s-a spus, dar nu suporta oamenii care comentau la prostie. Măcar era fericită că primise acea sticlă de vin pe care o putea savura singură, în liniște.                                                                                                                                    Restul serii decurse în mod obișnuit, fără alte evenimente sau bilețele de la nu știu ce alt băgăcios.