Secretul Mariei

Epilog

— Am vrut să mai arunc o privire pe aici.

— A câta?

Maria râde și își coboară privirea spre cravata lui Alex care era în dreptul ei. Își lăsă capul pe pieptul său, iar Alex o strânge și mai tare și oftează, simțindu-i încordarea.

— Nu-ți mai face atâtea griji, iubito. O încurajează și o mângâie pe spate. Purta un maiou și niște jeanși deschiși la culoare, ceea ce-i conferea un aer răcoritor. Mirosul dulce și prospețimea îl îmbătau pe Alex mereu.

Îi apucă obrajii mici și delicați și o sărută apăsat.

— Am o surpriză pentru tine.

Maria zâmbi ușor punându-și mâna peste a lui.

— Dar nu pot să-ți spun acum despre ce e vorba.

— Cum adică? Ce fel de surpriză? Întreabă soția lui curioasă.

— O să vezi deseară!

Maria ridică o sprânceană și zâmbi în colțul gurii.

— După ce se termină repetiția, vom merge undeva. Și acolo o să fie surpriza. Îi spune acesta la ureche.

— Alex, știi că sunt emoționată și stresată și că mă gândesc numai la prezentare. Spune-mi care-i surpriza ca să nu mă gândesc și acolo și să stau cu inima la gât. Se smiorcăi Maria ca un copil mic.

— E o surpriză. N-ar mai fi o surpriză dacă ți-aș spune ce este. Deseară, după ce terminăm acolo, o să vezi. Afirmă și o ciupește de obraz, sărutând-o încă o dată.

                                                                               ***

— Cred că ar trebui să iei rochia aceea grena, scumpo. Îi sugeră mama ei din pat, aflându-se în singurul loc liber din tot patul unde te puteai așeza. Restul era ocupat de haine.

Maria compara acum două rochii în oglindă. Le punea peste hainele ei și strâmba din nas din când în când.

— Crezi că ar trebui să iau o rochie sau o cămașă și o fustă? Sau poate niște pantaloni? Spune ea nedumerită.

Mama ei dă ochii peste cap și mai aruncă o privire peste mormanul de haine.

— Scumpo, îți poți lua orice. Sunt convinsă că Alex te iubește și îmbrăcată într-un sac de cartofi.

Maria se întoarce spre mama ei și aruncă pe pat umerașele celor două rochii pe care le avusese în mână.

— Frumoasă glumă, mamă. Dar eu chiar vorbesc serios.

— Și eu la fel, iubita mea! Afirmă Perry și o sărută pe obraz. De fapt, eu ți-aș arăta o rochie de-a mea, dar voi, tineretul, nu le mai aveți cu așa ceva.

— Mamă!

— Vezi, exact ce spuneam.

— Nu! Adică, da! Mă refeream la faptul că poți să mi-o arăți. Aș fi chiar bucuroasă. Afirmă fiica ei entuziasmată.

Mama ei zâmbi larg și peste câteva minute, intră înapoi în dormitorul Mariei.

— Uite-o! Spune și i-o întinde fiicei sale, emoționată.

Era o rochie neagră, simplă, care îi venea Mariei până aproape de genunchi. În față, la baza gâtului, avea câteva detalii și imprimeuri sclipicioase, iar pe spate avea o mică adâncitură, delicată. Era conică, dintr-un material ușor flexibil.