Iubire Sau Rațiune

Capitolul 17

După ce rostesc întrebarea, rămâne parcă blocat, o mică cută i se formeaza între sprincene și trupul îi este tresărit de un mic spasm, în mod normal nu aș fi observat, nu sunt genul care dă atenție micilor detalii, dar trebuie cumva să găsesc o soluție să plec de aici, nu mă simt confortabil, locul meu este afară în natură, cu haita...

- La ce te referi? Într-o milisecundă își ascunde trăirile și sentimentele

- La tine... Cine ești tu, cel adevărat? spun în timp ce mai iau o gură din salata, încercând să par cât mai naturala

Deși își păstrează postura autoritară, ochii lui erau pierduți, privea un punc fix și cred că încerca să găsească un răspuns, analizândul mai bine, din acest unghi, era un bărbat frumos, pomeți săi erau proeminenți, avea genele lugi, poate prea lungi pentru un bărbat, iar buzele îi erau de un roșu închis, ochii săi verzi erau asemenea unui smarald ce sclipea în lumina soarelui iar părul său brunet îi contura și mai bine fața...

- Nu ai vrea să știi cine sunt eu cu adevărat. spune întorcându-și leneș capul spre mine și clipind. Sunt viitorul rege al vampirilor, prințul întunecat, am avut multe porecle la viața mea.

- Prinț? Viitor rege? Sper că glumești! spun în timp ce tușesc, o bucățică de piept de pui rămânându mi în gât la auzul vorbelor sale.

Deschide gura pentru a răspunde când ușa camerei este trântită brusc de perete și un bărbat de vro 35 de ani se îndreaptă grăbit spre noi..

- Domnule, Prințesă! Face câte o plecăciune și își drege vocea

- Am spus că nu vreau să fiu deranjat! tonul lui Damian era unul dur și abordase o pustură de conducător, fermă și autoritară

- Iertați-mă domnule, dar are loc un incident. spune repede și mă privește insistent domnul necunoscut de parcă nu ar trebui să i au parte la conversație

- Ce sa întâmplat? rostește cuvintele cu o octavă mai sus

- Suntem atacați în partea de vest, nu au reușit să treacă de graniță, dar...

- Destul! Întrunește consiliul, în 5 minute, în sala tronului.

Se ridică brusc de pe scaun și mă privește cumva superior. Îmi face semn să mă ridic și să îl urmez. Parcurgem drumul până la camera mea și fără să spună ceva  îmi închide ușa. Mă îndrept spre fereastră si privesc lung peisajul, de aici se vedea superb grădina palatului, labirintul viu ce ocupa un sfert din aceasta și pădurea, cât vedeai cu ochii erau numai copaci, oftez lung și mă înjur în gând că nu am întrebat de mama prima dată, îmi este așa de dor de ea, aș vrea să înțeleg tot ce se întâmplă aici, de ce mă aflu aici, de ce are el nevoie de mine când poate avea tot ce își dorește? Îmi simt corpul tot mai greu și piciorele îmi sunt brăzdate de mici înțepături, oboseala mă acaparează, dar nu voiam sa dorm  vreau să știu ce se întâmplă, cine atacă? Poate, sau defapt sper să nu fie haita, nu vreau să fie răniți, dar nu cred că puteau să mă găsească așa de repede... o bușitură puternică mă scoate din starea de visare și mă face să întorc capul brusc spre ușă, dar din cauza mișcări încep să văd puțin în ceață...

- Prințesă grăbeștete, trebuie să ajungem la loc sigur. vocea gincașă de mai devreme se transforma în una plină de panică, Skay era foarte palidă la față și mă implora din priviri să nu pun întrebări

- Ce se întâmplă? întreb confuză și întorc capul privind pe fereastră, nu îmi dau seama când dar curtea era plină de oameni, vampiri sau ce erau ei, cadavre erau pretutindeni, iarba începea să prindă culoarea roșie a sângelui, iar strigătele de ajutor ale celor răniți răsunau tare, cu coada ochiului îl văd pe Damian care se lupta cu 2 bărbați, unul din cei doi îl întrecea ca înălțime și masă musculară, nu am apucat să văd mai mult de atât, Skay mă prinde de încheietura mâini și mă trage spre ușă, nu mă mai împotrivesc și mă las condusă de ea pe holul lung, ajungem la o bibliotecă aflată aproape de scări și trage căteva cărți diferite de pe rafturi, alcătuind cumva un simbol, se aude un zgomot mic, ca un declanșator și jumătate din raft se mișcă lăsând în loc o ușă metalică...