Cine sunt eu de am reușit să urc pe-atâtea punți clădite din gânduri și orbul meu fir de speranță,atârnat de-o margine de vis?Că dacă m-am simțit vreodată zguduită din rădăcini și rupte coaste din al meu dezintegrat întreg,pierdut prin gropi săpate în sudoarea muncii mele,am fost și eu,poate,cândva o umbră vie!Dar acum mă agăț de brațele tale care m-au izbit iar și iar de pământ;mă blestemi că vreau să mă ridic și să mă înalț;îmi intri-n oase și-mi tai respirația..și totuși,te sufoc?Dar te-ai gândit,că tu mi-ai dat suflare și tot tu mi-o iei inconștient?Iluzii peste iluzii!Nu am putere să te fac să-mi reziști,căci ți-e ți-am dat-o pe toată!Sunt unicul tău păcat,parte din tine.Tu reprezinți mai mult decât păcatul în sine,mă reprezinți descurajat,pe mine.Unde-i sacrificiul tău,dacă nu în blesteme și chinuri?căci așa te-am învățat.Vreau să iasă diavolul din tine,să te văd schimbat,căci așa îmi va fi mai bine încât mă tem.
